Ministrul Transporturilor, despre protestul de la metrou: O acţiune ilegală dă peste cap viaţa unui întreg oraş. Când interese mafiote sunt ameninţate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii şi sinecuri. O palmă dată întregii Românii

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Transporturilor, despre protestul de la metrou: O acţiune ilegală dă peste cap viaţa unui întreg oraş. Când interese mafiote sunt ameninţate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii şi sinecuri. O palmă dată întregii Românii

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă califică protestul de la metrou drept o acţiune ilegală care dă peste cap viaţa unui întreg oraş, precizând că, atunci când interese mafiote sunt ameninţate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii şi sinecuri. ”Este o palmă dată întregii Românii”, consideră ministrul, care adaugă că ”miza ocupării ilegale a unor şine de metrou nu o reprezintă binele angajaţilor”.

Știri similare

Bode anunţă că s-au înregistrat efecte ale furtunilor în 80 de localităţi din 20 de judeţe, apa fiind scoasă din peste 190 de case / 81 de persoane au fost evacuate şi s-au înregistrat două decese / Către prefecţi: Pericolul nu a trecut

Politică

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat, marţi, la videoconferinţa cu prefecţii, că, din 15 iulie, s-au înregistrat efecte ale furtunilor în 80 de localităţi din 20 de judeţe, apa fiind scoasă din peste 190 de case. 81 de persoane din judeţele Alba şi Prahova au fost evacuate şi s-au înregistrat două decese, unul în Satu Mare şi unul în Iaşi....

Vizualizări: 326, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Orban: Mi-ar fi ruşine să ajung preşedinte al PNL aşa cum a ajuns Florin Cîţu. El nu înţelege că nu va mai fi prim-ministru. Sau dacă rămâne, va fi din mila PSD

Orban: Mi-ar fi ruşine să ajung preşedinte al PNL aşa cum a ajuns Florin Cîţu. El nu înţelege că nu va mai fi prim-ministru. Sau dacă rămâne, va fi din mila PSD

Politică

Fostul lider PNL Ludovic Orban a declarat că i-ar fi ruşine să ajungă preşedinte al PNL aşa cum a ajuns Florin Cîţu.” El nu înţelege că nu va mai fi prim-ministru. Sau dacă rămâne, va fi din mila PSD”, a afirmat Orban, reiterând că el nu va vota o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu....

Vizualizări: 314, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iohannis: Cifrele din ultima săptămână privind evoluţia pandemiei sunt îngrijorătoare. Circulaţia pe timp de noapte, restricţionată de la 22. Nu avem în vedere un lockdown de Paşte

Iohannis: Cifrele din ultima săptămână privind evoluţia pandemiei sunt îngrijorătoare. Circulaţia pe timp de noapte, restricţionată de la 22. Nu avem în vedere un lockdown de Paşte

Politică

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că cifrele din ultima săptămână privind evoluţia pandemiei de COVID - 19 sunt îngrijorătoare, a anunţat că circulaţia pe timp de noapte va fi restricţionată de la 22 şi a dat asigurări că autorităţile nu au în vedere un lockdown de Paşte. ”Haideţi să nu irosim ce am câştigat până acum prin campania de vaccinare!”, a spus preşedintele....

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege prin care este acordat un sprijin financiar schitului românesc „Prodromu” de la muntele Athos

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege prin care este acordat un sprijin financiar schitului românesc „Prodromu” de la muntele Athos

Politică

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, decizional, proiect de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 113/2020 pentru modificarea art. 2 din Legea 114/2007 privind sprijinul financiar acordat de statul român Schitului românesc „Prodromu”, de la Muntele Athos, Grecia....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dominic Fritz, despre prelungirea carantinării Timişoarei: Aceste măsuri nu sunt o pedeapsă pentru Timişoara, ci vin în sprijinul timişorenilor care lucrează în sistemul sanitar/ Această carantină este pentru a preveni un colaps al sistemului sanitar

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritza, a anunţat, luni, că măsura de prelungire a carantinei în Timişoara nu este o pedeapsă, ci aceasta vine în sprijinul timişorenilor care lucrează în sistemul sanitar, precizând că această carantină previne un colaps al sistemului sanitar....

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Valeriu Stoica: Florin Cîţu nu mai are nicio şansă ca prim-ministru în România. Eroarea făcută de PNL este că s-a pus în spatele lui Florin Cîţu / Congresul PNL poate schimba regula şi poate apărea ”peste noapte” un alt candidat la şefia partidului

Fostul preşedinte al PNL Valeriu Stoica, fost ministru al Justiţiei, a enumerat luni seară, la Digi24, cinci erori comise în cazul actualei crize politice, apreciind că Florin Cîţu nu mai poate rămâne premier, dar şi că atât USR PLUS, cât şi PNL şi preşedintele Klaus Iohannis au comis greşeli. De asemenea, el consideră că regula privind candidaturile la preşedinţia PNL poate fi schimbată şi poate apărea ”peste noapte” un alt candidat la preşedinţia partidului....

Vizualizări: 398, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Orban, despre senatorul USR PLUS care a fost agresat fizic de Diana Şoşoacă: Este un comportament total în afara limitelor bunului simţ şi civilizaţiei

Orban, despre senatorul USR PLUS care a fost agresat fizic de Diana Şoşoacă: Este un comportament total în afara limitelor bunului simţ şi civilizaţiei

Politică

Ludovic Orban a afirmat, referitor la faptul că Diana Şoşoacă l-a agresat fizic pe senatorul USR PLUS Sergiu Cosmin Vlad, că este un comportament „total în afara limitelor bunului simţ şi civilizaţiei”. Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că senatorul USR poate sesiza conducerea Parlamentului, iar faptele vor fi analizate....

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ludovic Orban: Suntem într-o competiţie pe care nu mi-am dorit-o/ Din păcate, unele aspecte ale campaniei interne nu sunt foarte plăcute şi nu prea au legătură cu ceea ce înseamnă democraţia – VIDEO

Ludovic Orban, candidat pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, susţine că nu şi-a dorit competiţia internă care are loc la acest moment pentru şefia formaţiunii politice şi reclamă modul în care campania internă se desfăşoară. „Din păcate, trebuie să spun că unele aspecte ale campaniei interne nu sunt foarte plăcute şi nu prea au legătură cu ceea cu înseamnă democraţia. Dar eu voi merge în continuare pe aceeaşi linie: un mesaj pozitiv adresat către membrii PNL”, declară Orban. El spune că speră ca listele cu delegaţi pentru Congres să fie făcute în funcţie de performanţele electorale şi nu după criteriul obedienţei. ...

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Consilierul USR PLUS Iaşi care a votat bugetul local alături de liberali, somat să-şi dea demisia din consiliu. Marius Bodea, senator USR PLUS: Oricum ambalăm acel episod tot trădare se cheamă. Şi-a bătut joc de întreaga echipă

Senatorul USR PLUS Marius Bodea îi cere colegului său de partid Cezar Baciu să-şi dea demisia din Consiliul Local şi să nu mai rămână "cocoţat" în acest post, după ce a încălcat linia USR PLUS şi a votat bugetul local propus de edilul Mihai Chirica. Marius Bodea a declarat pentru News.ro că USR PLUS l-a exclus pe consilierul Cezar Baciu din partid, după ce a acesta a "trădat" la votul din consiliu şi a votat proiectul de buget local alături de liberali, însă Baciu mai rămâne o perioadă în funcţia de consilier, după ce a contestat în Justiţie procedura de excludere....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ludovic Orban: Este rău să vorbeşti toată ziua despre faptul că PNL a pierdut alegerile ca să dai o justificare de ce trebuie preşedintele PNL să nu mai fie preşedinte. Nu facem altceva decât să repetăm ceea ce spune PSD

Preşedintele PNL şi candidat pentru un nou mandat în fruntea partidului, Ludovic Orban, a vorbit, vineri, la Alba-Iulia, în discursul său, despre cum a ”pus ochii” pe Mircea Hava, liderul liberal din Alba, dar a transmis un mesaj şi susţinătorilor contracandidatului său, Florin Cîţu care ”ar trebui să citească un pic de istorie recentă” şi care nu fac altceva decât să repete ceea ce spune PSD. Orban a mai afirmat că îi plac bărbaţii luptători, oamenii care au anvergură politică....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu, întrebat dacă va mai rezista premier până în primăvară: Nu înţeleg sensul acestei întrebări. Voi face tot ce este posibil şi PNL va rămâne la guvernare până în 2024

Cîţu, întrebat dacă va mai rezista premier până în primăvară: Nu înţeleg sensul acestei întrebări. Voi face tot ce este posibil şi PNL va rămâne la guvernare până în 2024

Politică

Florin Cîţu a declarat, chestionat marţi dacă va mai rezista premier până în primăvară, că nu înţelege sensul aceste întrebări. „Voi face tot ce este posibil şi PNL va rămâne la guvernare până în 2024”, a adăugat prim-ministrul şi a mai precizat că există o decizie a Consiliului Politic Naţional al partidului ca preşedintele formaţiunii să fie propunerea de premier. ...

Vizualizări: 427, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ordin al prefectului de Prahova privind încetarea de drept a mandatului pentru primarul comunei Şotrile, reales după ce a fost condamnat pentru pornografie infantilă

Ordin al prefectului de Prahova privind încetarea de drept a mandatului pentru primarul comunei Şotrile, reales după ce a fost condamnat pentru pornografie infantilă

Politică

Prefectul judeţului Prahova a emis un ordin privind încetarea, de drept, înainte de termen, a mandatului primarului din comune Şotrile, Bogdan Davidescu, suspendat din funcţie în mandatul anterior în urma unei condamnări pentru pornografie infantilă şi reales la alegerile parţiale din vara acestui an. Motivul încetării mandatului îl constituie condamnarea în urma căreia a rămas şi prima dată fără mandat. ...

Vizualizări: 316, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Deputaţii au adoptat un proiect prin care Monitorul Oficial, în format electronic, este disponibil permanent şi gratuit. El este accesibil inclusiv pentru căutare, salvare, distribuire şi imprimare

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, decizional, proiectul de lege prin care formatul electronic al Monitorului Oficial, partea I şi a II-a, este disponibil în mod gratuit, liber şi continuu, el fiind accesibil tuturor utilizatorilor în aceeaşi zi cu publicarea, inclusiv pentru căutare, salvare, distribuire şi imprimare....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă