Dolarul a urcat joi la maximul ultimelor patru luni, iar indicii bursieri au evoluat în creştere, datorită aşteptărilor privind redresarea rapidă a economiei SUA

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dolarul a urcat joi la maximul ultimelor patru luni, iar indicii bursieri au evoluat în creştere, datorită aşteptărilor privind redresarea rapidă a economiei SUA

Dolarul a urcat joi la cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni, iar indicii bursieri au evoluat în creştere, datorită aşteptărilor privind redresarea rapidă, peste estimări, a economiei SUA, din criza provocată de pandemia de Covid-19, investitorii trecând cu vederea creşterea numărului de cazuri de infectare cu coronavirus din Europa, transmite Reuters.

Preşedintele american Joe Biden a susţinut, joi, prima sa conferinţă de presă oficială, în care a reiterat că viitorul proiect de lege major se va referi la infrastructură şi a spus că va dupla ţinta referitoare la vaccinarea împotriva Covid-19, după ce a atins obiectivul anterior de 100 de milioane de imunizări cu 42 de zile înainte de termenul stabilit.

”Acţiunile americane au încheiat ziua în creştere, în condiţiile în care Biden a prezentat un plan care susţine o creştere excepţională a economiei americane pe termen scurt”, a spus Edward Moya, analist la platforma de tranzacţii valutare OANDA.

Indicele Dow Jones a închis în creştere cu 0,62%, S&P 500 cu 0,52%, iar Nasdaq Composite cu 0,12%.

În schimb, pieţele europene au închis în declin, după cea mai mare creştere a numărului de cazuri de Covid-19 în germania de după 9 ianuarie şi cel mai mare număr de pacienţi bolnavi de Covid-19 din Franţa care au necesitat terapie intensivă, din acest an.

Indicele dolarului a atins 92,697, cel mai ridicat nivel din noiembrie.

Indicele dolarului a urcat cu 0,298, în timp ce euro a scăzut cu 0,4%, la 1,1765.

”Dolarul are o importanţă majoră. Dacă dolarul începe să crească, acest lucru va deveni o problemă. Ar însemna o slăbiciune pe piaţa mărfurilor şi o slăbiciune a pieţei emergente, începând că ofere o naraţiune compensatorie dezinflaţionistă”, a spus James Athey, director de investiţii la Aberdeen Standard Investments.

Indicele global MSCI a crescut cu 0,14%.

Preţul petrolului WTI, de referinţă pe piaţa americană, a scăzut cu 4,38%, la 58,50 dolari pe baril, iar preţul petrolului Brent cu 4,19%, la 61,71 dolari pe baril.

Cotaţia aurului spot a coborât cu 0,4%, la 1.726,96 dolari uncia, iar bitcoin a scăzut cu 3,5%.

Știri similare

Ministrul Economiei anunţă că au început plăţile pentru programul Start-Up Nation, în ultima săptămână fiind plătite 82,1 milioane lei: Am decis să plătim datoriile celorlalte guvernări, care doar au mimat deschiderea către mediul de afaceri

Economie

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunţat vineri că au început plăţile pentru programul Start-Up Nation, ediţia 2018, în ultima săptămână fiind plătite 422 de deconturi, în valoare totală de 82,1 milioane lei. ...

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SONDAJ: Pandemia a crescut dependenţa de smartphone-uri. Cele mai folosite aplicaţii mobile sunt cele de ştiri, social media şi filmele

SONDAJ: Pandemia a crescut dependenţa de smartphone-uri. Cele mai folosite aplicaţii mobile sunt cele de ştiri, social media şi filmele

Economie

Pandemia şi restricţiile de circulaţie a generat o creştere a dependenţei românilor faţă de smartphone-uri, astfel că aceştia au fost din ce în ce mai conectaţi cu obiectele “smart”: casa, maşina, ceasul. Potrivit unui barometru realizat de Frames la comanda Factory 4.0, în topul celor mai folosite aplicaţii mobile se află cele de ştiri, social media, filme şi monitorizarea sănătăţii. ...

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu, întrebat despre analiza privind sporurile pentru bugetari: Nu este finalizată. Se face în paralel cu analiza pe buget, cu bugetul pentru 2021. Aici este vorba de o reformă pe care vrem să o introducem pe doi ani de zile

Premierul Florin Cîţu a declarat, chestionat dacă există o analiză privind sporurile pentru bugetari, că aceasta nu a fost finalizată şi se lucreaxă în parale cu bugetul pentru 2021. El a vorbit despre variante în discuţie privind ocuparea posturilor de către funcţionari: „Sunt mai multe variante. De exemplu o rotaţie – să nu mai rămână aceeaşi poziţie de 20 de ani de zile, după un mandat sau două mandate de director general în funcţie să trebuiască să schimbi locul în altă parte”. Şeful Guvernului a mai precizat că intenţia este creşterea procentului privind realizarea investiţiilor din fonduri europene....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CNAIR a lansat licitaţia pentru elaborarea documentaţiei de avizare şi a studiului de fezabilitate pentru DN 73C, contract de 6 milioane lei fără TVA

CNAIR a lansat licitaţia pentru elaborarea documentaţiei de avizare şi a studiului de fezabilitate pentru DN 73C, contract de 6 milioane lei fără TVA

Economie

CNAIR a anunţat că a lansat licitaţia pentru elaborarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru "DN 73C, km 44+800 – km 55+000, Curtea de Argeş – Tigveni" (lot 1) şi pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru "reabilitare/modernizare DN73C, km 55+000 – km 68+000, Tigveni – municipiul Râmnicu Vâlcea" (lot 2)....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Leul a crescut marţi la 4,8686 unităţi pentru un euro

Leul a crescut marţi la 4,8686 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,8686 lei pentru un euro, în scădere faţă de nivelul de 4,8730 lei pentru un euro consemnat luni. Dolarul a scăzut cu 0,18%, la 4,0039 lei pe unitate....

Vizualizări: 404, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Agriculturii a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern ce prevede aprobarea unor plafoane financiare pentru măsurile de sprijin cuplat în sectorul vegetal, în valoare de peste 87 de milioane de euro

Ministerul Agriculturii a lansat vineri în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea plafoanelor financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2020, în valoare de 87 de milioane de euro, se arată în proiectul postat şi pe site-ul instituţiei....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ANSVSA: Peste 24.000 de porci au fost afectaţi de pesta porcină, în ultima săptămână, în România

ANSVSA: Peste 24.000 de porci au fost afectaţi de pesta porcină, în ultima săptămână, în România

Economie

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a transmis vineri că 368 de focare de pestă porcină sunt active la nivel naţional în data de 22 aprilie 2021, în scădere faţă de situaţia raportată în data de 15 aprilie 2021, când 397 de focare erau active, iar numărul de animale afectate a crescut cu 21,6% (24.412 ), la 137.332 porcine....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu: Mă aştept la un deficit sub 7% anul acesta/ Vom avea un deficit bugetar mai mic decât anul acesta, vom avea venituri la buget mai mari la finalul anului, vom avea o creştere economică peste ceea ce a fost estimat

Premierul Florin Cîţu a declarat că se aşteaptă la un deficit sub 7% în acest an. "Vom avea un deficit bugetar mai mic decât anul acesta, vom avea venituri la buget mai mari la finalul anului, vom avea o creştere economică peste ceea ce a fost estimat la începutul anului”, a susţinut Cîţu....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut vineri la 1,67%

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut vineri la 1,67%

Economie

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut vineri de la 1,68% la 1,67%, potrivit datelor publicate de instituţie....

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
APIA a înfiinţat o platformă online prin care primeşte adeverinţe aferente sectorului zootehnic

APIA a înfiinţat o platformă online prin care primeşte adeverinţe aferente sectorului zootehnic

Economie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a înfiinţat o platformă online prin care poate primi adeverinţe aferente sectorului zootehnic transmise, la solicitarea fermierului, de către Agenţia Naţională de Zootehnie (ANZ) sau asociaţiile acreditate, a anunţat luni instituţia, care a mai precizat că platforma poate fi folosită de luni....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
STUDIU: Preţurile pentru locurile de parcare au fost majorate în cele mai multe municipii din România. Peste un sfert dintre şoferi caută zilnic un loc de parcare în centrul Capitalei şi pierd până la 20 de minute căutând un loc liber

Zonele centrale rămân cele mai solicitate de şoferi în majoritatea municipiilor, iar în Bucureşti 27% dintre şoferi caută zilnic un loc de parcare în aceste zone şi îşi petrec în medie 10-20 minute în căutarea unui loc de staţionare, arată un studiu al yeParking, aplicaţie de parksharing. ...

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Leul a scăzut marţi la 4,8710 unităţi pentru un euro

Leul a scăzut marţi la 4,8710 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,8710 lei pentru un euro, în creştere cu 0,04% faţă de nivelul de 4,8691 lei pentru un euro consemnat lunii. Dolarul a crescut cu 0,13%, la 3,9661 lei pe unitate....

Vizualizări: 403, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
MedLife a finalizat achiziţia pachetului integral de acţiuni al Centrului Medical Basarab

MedLife a finalizat achiziţia pachetului integral de acţiuni al Centrului Medical Basarab

Economie

Sistemul Medical MedLife a anunţat vineri că a finalizat achiziţia pachetului integral de acţiuni al Centrului Medical Veridia (Basarab), care se află în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică (DSP) pentru testare RT-PCR, destinată depistării virusului SARS-CoV-2, având o capacitate de 400 de probe pe zi....

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
INS: Activitatea unităţilor cultural-artistice în anul 2020, puternic influenţată de pandemie: Numărul vizitatorilor la muzee a scăzut la 7,9 milioane persoane, faţă de 18,2 milioane persoane, în anul 2019

Anul 2020 a fost puternic influenţat de criza sanitară cauzată de virusul COVID-19, astfel că bibliotecile au eliberat 20,6 milioane volume, cu 12,7 milioane volume mai puţin faţă de anul 2019, iar numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice a fost de aproximativ 7,9 milioane persoane, faţă de 18,2 milioane persoane, în anul 2019, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS)....

Vizualizări: 421, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă