Prefectul Capitalei: Împreună cu Inspecţia Sanitară am identificat baza legală prin care putem suspenda activitatea agenţilor economici care în mod repetat încalcă măsurile de protecţie sanitară
Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă


Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri că s-au raportat, în ultimele 24 de ore, 241 de cazuri noi de COVID-19 şi 36 de decese, cărora li se adaugă alte 26 de anul trecut sau de la începutul acestui an. 391 de pacienţi sunt internaţi la ATI. ...
Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un număr de 1.475 de situații de urgență au fost gestionate de pompierii militari, în ultimele 24 ore, la nivel național, cele mai multe dintre acestea fiind pentru acordarea de prim-ajutor, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Totodată, pompierii au intervenit în 9 localităţi afectate de ploile abundente şi vântul puternic. ...
Vizualizări: 1056, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, afirmă că numărul de 1,2 milioane de bucureşteni vaccinaţi anunţat anterior este eronat. "Am interpretat greşit - de fapt, acesta reprezintă numărul de doze administrate în cele două faze", explică prefectul, precizând că 667.176 de locuitori ai Capitalei sunt vaccinaţi cu cel puţin o doză, iar 585.611 sunt complet imunizaţi. Stoica îşi cere scuze pentru eroare....
Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a fost amendat cu suma de 1.500 lei pentru nepurtarea măştii de protecţie într-un spaţiu închis. Acesta a fost filmat în Parlament fără a avea masca de protecţie pe faţă. Ulterior el a afirmat că s-a cerut amendat, şi-a cerut scuze şi a subliniat că toţi oamenii trebuie să respecte regulile şi îndeamnă pe toată lumea să facă acest lucru....
Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Unul dintre cele două aparate de anestezie ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova este stricat. “Pacienţii cronici au fost amânaţi, nu s-au rezolvat decât urgenţele, contractarea aparaturii medicale trebuie făcută astfel încât să nu apară timpi morţi”, afirmă unul dintre medicii unităţii saniare. Managerul spitalului spune că aparatul va fi reparat chiar în seara aceasta.“ Avem în curs de achiziţie echipamente noi, pe perioada pandemiei au fost echipamente care au funcţionat non -stop”, adaugă el. ...
Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţă că singurul centru de transplant pulmonar din România, care în ultimii ani a făcut opt astfel de operaţii, şase dintre pacienţi fiind încă în viaţă, şi-a pierdut acreditarea începând cu 9 martie. În aceste condiţii România a încheiat un acord cu Italia pentru a trimite pacienţii pentru transplant pulmonar, însă numărul operaţiilor este limitat la cinci pe an....
Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, explică de ce nu a mers în week-end să discute cu minerii care au protestat în Valea Jiului, el afirmând că "nu e vorba de a fugi, problema e să te duci să rezolvi". El susţine că "nu a fost de bun augur" prezenţa unor politicieni în mijlocul minerilor, considerând că aceştia "au încercat să se suie pe valul de proteste"....
Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un număr de 177.801 de persoane din categoria de vârstă 12- 19 ani s-au vaccinat, majoritatea având deja schema completă, anunţă Comitetul Naţional de Coordonare a Vaccinării anti-COVID, care precizează că cei mai mulţi copii şi adolescenţi vaccinaţi sunt din Bucureşti, urmat de judeţele Cluj, Iaşi, Constanţa şi Timiş....
Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prima etapă a revenirii la normalitate intră, sâmbătă, în vigoare, după ce Guvernul a adoptat o serie de măsuri, iar Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă a fost modificată. Principalele relaxări vizează renunţarea la portul măştii de protecţie în majoritatea spaţiilor deschise, dar şi la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii. În plus, programul operatorilor economici poate fi prelungit până la ora 24.00. Multe alte măsuri depind însă de rata de vaccinare, Guvernul stabilind noi ţinte pentru 1 iunie, 1 iulie şi 1 august....
Vizualizări: 508, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cinci tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, au fost amendaţi în total cu 10.000 de lei, de poliţiştii constănţeni după ce au organizat o petrecere pe plaja din Vama Veche....
Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Câteva zeci de sportivi şi pasionaţi de fitness protestează, joi seară, la Oradea, faţă de închiderea sălilor de sport. Participanţii la protest fac exerciţii, pe muzică, şi afirmă că închiderea sălilor dăunează sănătăţii. ...
Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat, vineri seară, că numărul caurilor de coronavirus va creşte în perioada următoare, dar este important că, odată cu vaccinarea, numărul persoanelor vulnerabile devine tot mai mic. Rafila nu exclude posibilitatea de a ajunge din nou la 10.000 decazuri zilnic, însă apreciază că este important şi ritmul de creştere....
Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că persoanele care sunt vaccinate vor putea merge în cluburi, discoteci sau la festivaluri, urmând să prezinte la intrare dovada vaccinării, fie în format printat, fie electronic. Responsabilitatea de a verifica existenţ documentului revine organizatorului sau agentului economic, iar verificarea autenticităţii documentului va fi făcută de poliţişti, aleatoriu. ...
Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi seară, că ”România are un deficit de educaţie”, lucru care se vede şi în rata mică de vaccinare la nivel naţional. De asemenea, Cîmpeanu se declară îngrijorat de rezultatele de la titularizare. ”Să iei nota 1.00 şi să îţi doreşti să fii profesor e un nonsens”, a afirmat ministrul....
Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat sâmbătă că Hotărârea de Guvern privind utilizarea certiicatului verde emisă vineri nu introduce restricţii şi nu e discriminatorie....
Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un adolescent de 17 ani, in ILva Mică, judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost lovit de o grindă desprinsă din cauza vântului. ...
Vizualizări: 322, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că 11.891 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, 5.745 cu prima doză. De asemenea, au fost raportate 7 reacţii adverse, iar 122 sunt în curs de investigare....
Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Palatul Cotroceni va fi iluminat în albastru vineri seară, începând cu ora 20:00, pentru a marca Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului. ...
Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Afacerilor Interne anunţă că 755 de locuri sunr scoase la concurs la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" Bucureşti, în sesiunea de admitere iunie – septembrie 2021. ...
Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române a executat sâmbătă un zbor pentru aducerea, în România, a unor materiale sanitare din Qatar necesare campaniei de vaccinare, constând în aproximativ 250.000 de seringi şi 100.000 de ace....
Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă