Valeriu Gheorghiţă anunţă că medicii din centrul non-stop de la Timişoara vor suna pacienţi din listele de aşteptare, până când se va putea face programarea în platformă

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Valeriu Gheorghiţă anunţă că medicii din centrul non-stop de la Timişoara vor suna pacienţi din listele de aşteptare, până când se va putea face programarea în platformă

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că deocamdată nu s-au găsit soluţii pentru programarea în platformă a persoanelor care vor să de vaccineze în centrul de imunizare non-stop deschis la Timişoara, el precizând că se lucrează în acest sens. Până la acel moment, medicii vor putea suna persoanele din lista de aşteptare, pentru ca centrul să funcţioneze 24 de ore din 24.

”Din punct de vedere tehnic cred că se vor găsi soluţii să se efectueze introducerea datelor în Registrul Electronic, problema este că în momentul de faţă platforma de programare este creată pe cele 12 ore de lucru, adică de la 8 dimineaţa la orele 20. Din acest motiv, este nevoie de modificări din punct de vedere tehnic, ca să permită înscrierea şi programarea persoanelor într-un interval de 24 de ore din 24, lucru care nu s-a putut produce având în vedere că solicitarea de a avea o activitate de 24 de ore din 24 a fost făcută renet şi nu s-a putut operaţionaliza încă, dar colegii mei caută aceste soluţii încât să poată fi făcută programarea persoanelor”, a explicat Valeriu Gheorghiţă marţi, într-o conferinţă de presă.

Medicii din centrul programat a funcţiona non-stop la Timişoara îi vor punea apela telefonic pe cei aflaţi pe lista de aşteptare, pentru ca centrul să poată funcţiona.

Valeriu Gheorghiţă a făcut precizări şi cu privire la campania de vaccinare de la Timişoara, unde se înregistrează o rată ridicată de infectare şi unde preşedintele Consiliului

”În momentul de faţă cred că e important să ave un grad maximal de ocupare a locurilor în centrele de vaccinare din Timişoara, unde există un număr importat de centre deschise, chiar sâmbătă au fost alocate 30 de cabinete noi pentru Pfizer. În perioada următoare, aşa cum am anunţat, pe 6 aprilie, vom creşte capacitate de vaccinare cu 50% în fiecare cabinet şi vom deschise noi cabinete. Unde putem într-adevăr să mai deschidem cabinete noi în momentul acesta  este pentru vaccin de la compania AstraZeneca pentru că mai avem în stoc doze care să ne permită această creştere de cabinete însă pentru vaccin de la Pfizer şi Moderna este maximal de am putut deschide încât s ave o rată de utilizare crescută a dozelor”, a afirmat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Primul centru de vaccinare din România care va funcţiona non-stop a fost deschis la Spitalul Judeţean Timişoara. Deocamdată, acesta va funcţiona până la ora 23.00, fiind necesAre câteva zile pentru ca platforma să permită programarea şi pe timp de noapte.

Știri similare

Ministerul Educaţiei: Se constată o tendinţă de scădere a numărului de infectări cu Covid-19, atât în rândul elevilor, cât şi al personalului / În 1 aprilie, 2.610 de elevi şi 2.171 de angajaţi erau confirmaţi cu coronavirus

Exclusiv

Ministerul Educaţiei a transmis, vineri, că se constată o tendinţă de scădere a numărului de infectări cu Covid-19, atât în rândul elevilor, cât şi al personalului. În 1 aprilie, 2.610 de elevi şi 2.171 de angajaţi erau confirmaţi cu coronavirus....

Vizualizări: 321, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primele 60.000 de doze de vaccin anti-COVID Johnson&Johnson au ajuns în România, în plin scandal legat de potenţiale afecte adverse – VIDEO

Primele 60.000 de doze de vaccin anti-COVID Johnson&Johnson au ajuns în România, în plin scandal legat de potenţiale afecte adverse – VIDEO

Exclusiv

Primele 60.000 de doze de vaccin anti-COVID Johnson&Johnson au ajuns miercuri dimineaţă în România, în condiţiile în care compania a anunţat că îşi va limita distribuirea în Europa până la finalizarea anchetei în derulare în SUA, unde au fost înregistrate cazuri de tromboză şi un deces după administrarea vaccinului....

Vizualizări: 326, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Incendiu la Institutul ”Matei Balş” – Voiculescu: Nu am informaţii că ar fi existat alte surse de încălzire/ Existau avize pentru lucrările care s-au făcut acolo/ Corpul de control al premierului şi cel al ministrului Sănătăţii, la faţa locului

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a afirmat că nu are informaţii că în pavilionul de la Institutul ”Matei Balş” ar fi existat alte surse de încălzire decât cele care se află într-o unitate medicală şi a precizat că există avize pentru lucrările care s-au făcut în acel corp de clădire. ...

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: 269 de localităţi din ţară au incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 mai mare sau egală cu 3 la o mie de locuitori/ Dintre acestea, 35 sunt oraşe şi municipii/ Cea mai mare rată de infectare, la Cătina (Cluj) – 10.88

Aproape 270 de localităţi din întreaga ţară au, marţi, o incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19 mai mare sau egală cu 3 la o mie de locuitori, iar 35 dintre acestea sunt oraşe şi municipii. Cea mai ridicată rată de infectare este la Cătina (judeţul Cluj) - 10.88....

Vizualizări: 314, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vlad Voiculescu: Nu există în acest moment bază ştiinţifică pentru eliminarea vaccinului AstraZeneca

Vlad Voiculescu: Nu există în acest moment bază ştiinţifică pentru eliminarea vaccinului AstraZeneca

Exclusiv

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, marţi, că nu există în acest moment bază ştiinţifică pentru eliminarea vaccinului AstraZeneca, fiind aşteptată decizia Agenţiei Europene a Medicamentului. În legătură cu oprirea unui lot de la vaccinare, Voiculescu a precizat că a fost o decizie luată ”din precauţie”....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Hotărârea privind noua organigramă a Primăriei Timişoara, suspendată de instanţă. Dominic Fritz: Doar un mic grup de foşti şefi se opune, de la început şi cu toate forţele, reformării Primăriei

Hotărârea privind nouă organigramă a Primăriei Timişoara a fost suspendată de judecătorii de la Tribunalul Timiş care au stabilit ca deciziile edilului legate de comasarea unor direcţii şi mutarea unor oameni de pe o funcţie pe alta să fie oprite, până la pronunţarea pe fond asupra legalităţii actului. În replică, edilul Dominic Fritz este de părere că "doar un mic grup de foşti şefi se opune, de la început şi cu toate forţele, reformării Primăriei”....

Vizualizări: 326, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dominic Fritz: Alin Nica fabulează despre o posibilă decizie a primarului Timişoarei de a forţa carantina/ Votul meu îl voi da, cu responsabilitate şi asumare, după ce voi vedea toate datele şi voi asculta toate opiniile

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, este de părere că presedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, "fabulează" când vorbeşte despre decizia edilului de a forţa carantina oraşului şi subliniază că, atunci când îşi va da votul în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, o va face cu maximă responsabilitate....

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare / Mii de oameni participă la slujba de Înviere / Nu este respectată distanţarea socială – FOTO, VIDEO

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare / Mii de oameni participă la slujba de Înviere / Nu este respectată distanţarea socială – FOTO, VIDEO

Exclusiv

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare, în Portul Tomis, iar apoi a mers în procesiune până la Catedrala Arhiepiscopală. Acesta a adus sâmbătă seara din largul Mării Negre. Şalupa cu înaltul ierarh a sosit în Portul Turistic Tomis. Mii de persoane sunt la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel la slujba de Înviere. Lumea nu respectă măsurile de distanţare socială. ...

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Giurgiu: Trei localităţi depăşesc indicele de infectare de 7,5 la o mie de locuitori. Municipiul Giurgiu a depăşit 7 cazuri la mie de locuitori

Giurgiu: Trei localităţi depăşesc indicele de infectare de 7,5 la o mie de locuitori. Municipiul Giurgiu a depăşit 7 cazuri la mie de locuitori

Exclusiv

Autorităţile din judeţul Giurgiu au decis, luni, impunerea noilor restricţii privind circulaţia persoanelor şi orarul de funcţionare pentru agenţii economici în trei localităţi în care indicele de infectare cu noul coronavirus a depăşit 7,5 cazuri la o mie de locuitori şi în alte patru unde rata de îmbolnăvire depăşeşte 4 la mie, însă este sub 7,5 la mia de locuitori. Municipiul reşedinţă de judeţ se numără printre localităţile unde intră în vigoare noi restricţii, oraşul Giurgiu având un indice de infectare de 7,02 la mie....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: Peste 4.000 de cazuri noi de COVID-19 / 81 de persoane au decedat / Aproape 700 de pacienţi la ATI / 167 de copii cu COVID-19 în spital, 9 dintre ei fiind la ATI

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri 4.004 noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 81 de persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 696 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. 167 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 9 dintre ei fiind la ATI....

Vizualizări: 316, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu, întrebat despre comasarea judeţelor susţinută de primarul Emil Boc: Mi se pare o idee interesantă

Florin Cîţu, întrebat despre comasarea judeţelor susţinută de primarul Emil Boc: Mi se pare o idee interesantă

Exclusiv

Premierul Florin Cîţu a afirmat, întrebat joi ce părere are despre faptul că primarul Clujului Emil Boc susţine ideea comasării judeţelor în regiuni pentru a facilita atragerea fondurilor europene că este o idee interesantă sprijinită şi de alţi edili sau preşedinţi de consilii judeţene din PNL. El a adăugat că nu a existat o discuţie despre acest subiect la nivelul coaliţiei....

Vizualizări: 327, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ordinul prin care scenariile după care elevii merg la şcoală nu se mai raportează la incidenţa înregistrată vinerea, publicat în Monitorul Oficial. Cîmpeanu: Practic, am renunţat la sintagma „săptămânal, cu raportare la fiecare zi de vineri” – DOCUMENT

Ordinul care prevede ca scenariile după care funcţionează şcolile să nu se mai raporteze la incidenţa înregistrată în ziua de vineri a fost publicat în Monitorul Oficial. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că, practic, s-a renunţat la sintagma "săptămânal, cu raportare la fiecare zi de vineri". "Încercăm să ne adaptăm la o realitate într-o continuă schimbare, având în minte în permanenţă interesul elevului", susţine el....

Vizualizări: 573, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Furnizorul de apă acuzat de poluarea râului Prahova afirmă că în nota de constatate a Apelor Române ”nu au fost semnalate elemente de poluare”

Furnizorul de apă acuzat de poluarea râului Prahova afirmă că în nota de constatate a Apelor Române ”nu au fost semnalate elemente de poluare”

Exclusiv

Furnizorul de servicii de apă şi canalizare Hidro Prahova, acuzat că a poluat râul Prahova cu ape uzate, după prăbuşirea unui zid la o staţie de epurare, susţine că ”nu au fost semnalate elemente de poluare” în nota de constatare făcută de Apele Române. Societatea comercială precizează că, deşi s-a prăbuşit un zid al bazinului decantor de la staţia de epurare de la Sinaia, nici în prezent nu exisă poluare pe râul Prahova, întrucât apele uzate sunt stocate temporar în incinta staţiei de epurare. ...

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu: De luni încolo începem etapa a treia/ În aprilie vom avea 3 milioane de doze de vaccin, doar de la Pfizer

Florin Cîţu: De luni încolo începem etapa a treia/ În aprilie vom avea 3 milioane de doze de vaccin, doar de la Pfizer

Exclusiv

Premierul Florin Cîţu a declarat că de luni va începe oficial etapa a treia de vaccinare, cea în care oricine doreşte se va putea vaccina împotriva COVID-19, el subliniind totodată că, în luna aprilie, în România vor sosi 3 milioane de doze de la Pfizer. În ceea ce priveşte vaccinul de la AstraZeneca, Cîţu a explicat că în România nu au ajuns doze din lotul a cărui administrare a fost suspendată în străinătate....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu: Vom avea cele mai noi soluţii de combatere a criminalităţii online împotriva copiilor şi decriptarea materialelor online cu caracter abuziv

Florin Cîţu: Vom avea cele mai noi soluţii de combatere a criminalităţii online împotriva copiilor şi decriptarea materialelor online cu caracter abuziv

Exclusiv

Premierul Florin Cîţu a anunţat că România va avea cele mai noi soluţii de combatere a criminalităţii online împotriva copiilor şi decriptarea materialelor online cu caracter abuziv, după ce a fost finalizat un program dedicat sănătăţii emoţionale şi siguranţei copiilor, în contextul pandemiei de COVID-19 - "Din grijă pentru copii"....

Vizualizări: 302, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Clotilde Armand, despre statuile din holul Primăriei: Nu sunt nici „Drăcoaice” şi nici „înconjurată de drăcoaice”. Sunt operele de artă ale absolvenţilor de la secţia de Sculptură de la Universitatea Naţională de Artă – FOTO

Clotilde Armand a precizat, referitor la statuile amplasate în holul Primăriei Sectorului 1, după ce avocatul fostului edil Daniel Tudorache şi şeful PSD s-au supărat că a fost deschis holul primăriei unde tinerii artişti să îşi expună lucrările, că nu sunt „Drăcoaie” şi nici nu este „încojurată de drăcoaice”. Primarul Sectorului 1 a spus că acelea sunt operele de artă ale absolvenţilor de la secţia de Sculptură din cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă