Rohani, ”foarte bucuros” de plecarea ”tiranului” Trump de la Casa Albă, ”cel mai nedisciplinat preşedinte şi fără de lege”, un ”terorist şi un asasin”, pe care-l acuză că împiedică Iranul să cumpere vaccinuri împotriva covid-19

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rohani, ”foarte bucuros” de plecarea ”tiranului” Trump de la Casa Albă, ”cel mai nedisciplinat preşedinte şi fără de lege”, un ”terorist şi un asasin”, pe care-l acuză că împiedică Iranul să cumpere vaccinuri împotriva covid-19

Preşedintele iranian Hassan Rohani se declară ”foarte bucuros” că Donald Trump pleacă de la Casa Albă, catalogându-l pe preşedintele republican în exerciţiu drept un ”tiran” şi un ”terorist”, relatează AFP.

Colegiul Electoral a confirmat luni alegerea lui Joe Biden cu 306 voturi la 232 pentru Donald Trump. Niciunul dintre marii electori nu l-a trădat pe preşedinele ales.

Donald Trump, ale cărui relaţii cu Teheranul sunt foarte tensionate, a retras Statele Unite, în mai 2018, din acordul încheiat în 2015 la Viena în vederea împiedicării Iranului să se doteze cu arma nucleară, un tratat pe care-l consideră insuficient.

Trump a reimpus, apoi, şi a multiplicat sancţiuni vizând Republica islamică, pe fondul unor tensiuni cu aliaţii săi eurpeni, care vor să păstreze acordul.

Iranul şi Statele Unite s-au aflat, din iunie 2019, în două rânduri, pe marginea prăpastiei războiului.

”Unii spun că ne bucurăm pentru Biden. Nu, nu ne bucurăm, dar suntem foarte bucuroşi că Trump pleacă”, a declarat preşedintele iranian în cadrul unei şedinţe a Consiliului Miniştrilor.

”Mulţumim lui Allah că acestea sunt ultimele sale zile” ca preşedinte, a declarat el.

Hassan Rohani l-a catalogat drept un ”tiran” pe Trump, ”cel mai nedisciplinat preşedinte şi fără de lege”, un ”terorist şi asasin”.

El ”creează obstacle pentru a ne împiedica să cumpărăm vaccinuri (împotriva covid-19), pentru a spune cât de lipsită este această persoană de principii etice şi umane”, a denunţat Rohani.

După anunţarea victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale americane de la 3 noiembrie, Guvernul Rohani şi-a multiplicat semnele unei deschideri faţă de fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, care şi-a exprimat dorinţa de a readuce Statele Unite în cadrul Acorduluide la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian.

Joe Biden urmează să preia funcţia la 20 ianuare.

Iranul este cea mai afectată ţară din Orientul Mijlociu de pandemia covid-19 şi acuză că sancţiunile amerixane l-au împiedicat să procure vaccinuri.

În mod teoretic alimentele şi medicamentele sunt scutite de la sancţiunile americane, însă – în realitate – băncile internaţionale au tendinţa să refuze tranzacţii cu Iranul, pentru a evita să se expună unor eventuale litigii.

Știri similare

Cehia: Acord de ultim moment pentru prelungirea stării de urgenţă

Cehia: Acord de ultim moment pentru prelungirea stării de urgenţă

Externe

Guvernul ceh a ajuns la un acord de ultim moment cu autorităţile regionale cu privire la prelungirea stării de urgenţă cu 14 zile şi evitarea încheierii într-un mod haotic a măsurilor din lockdown, relatează Reuters....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
World Vision – Lumea trebuie să acţioneze imediat în ajutorul copiilor afgani. Peste opt milioane de copii din Afganistan au avut nevoie în acest an de asistenţă umanitară. Conform estimărilor, peste 500.000 de afgani vor fugi din ţară anul acesta

World Vision consideră că lumea trebuie să acţioneze imediat în ajutorul copiilor din Afganistan, precizând că peste opt milioane de copii din această ţară au avut nevoie în acest an de asistenţă umanitară şi de protecţie, iar numărul acestora va creşte. De asemenea, specialiştii preconizează că peste 500.000 de persoane vor fugi din Afganistan până la sfârşitul anului. ...

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Macron, entuziast la lansarea campaniei de vaccinare împotriva covid-19 în Franţa; ”Avem o nouă armă împotriva virusului: vaccinul”; el nu îi îndeamnă în mod explicit pe francezi să se vaccineze, dar este clar ce doreşte

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat entuziasmul pe Twitter, la începerea campaniei de vaccinare împotriva covid-19, imediat după vaccinarea duminică a primei persoane în Franţa, o femeie în vârstă de 78 de ani, relatează AFP....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sancţiunile impuse de SUA Rusiei dau rezultatele scontate, anunţă Casa Albă

Sancţiunile impuse de SUA Rusiei dau rezultatele scontate, anunţă Casa Albă

Externe

Sancţiunile impuse de către Statele Unite Rusiei săptămâna trecută au dat rezultate ”destul de apropiate” speranţelor Washingtonului, apreciază un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei lui Joe Biden, în contextul în care tensiunile par să se reducă între cele două ţări pe tema Ucrainei, relatează Reuters....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rusia expulzează diplomaţi din Suedia, Germania şi Polonia pe care-i acuză că au participat la manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi la Moscova şi Sankt Petersburg

Rusia expulzează diplomaţi din Suedia, Germania şi Polonia pe care-i acuză că au participat la manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi la Moscova şi Sankt Petersburg

Externe

Moscova a declarat vineri personae non gratae diplomţai din Germania, Polonia şi Suedia, pe care-i acuză de faptul că au participat la o manifestaţie în susţinerea opozantului politic încarcerat Aleksei Navalnîi - un anunţ pe care l-a făcut în prima zi a unei vizite a Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell în Rusia, relatează AFP....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Britanicul Brian Pinker, în vârstă de 82 de ani, prima persoană vaccinată în M.Britanie cu vaccinul ”naţional” AstraZeneca/Oxford

Britanicul Brian Pinker, în vârstă de 82 de ani, prima persoană vaccinată în M.Britanie cu vaccinul ”naţional” AstraZeneca/Oxford

Externe

Regatul Unit a devenit luni prima ţară care administrează populaţiei britanice vaccinul dezvoltat de către laboratorul britanic AstraZeneca împreună cu Universitatea Oxford, accelerându-şi astfel campania de vaccinare lansată la începutul lui decembrie, în contextul unei agravări a pandemiei covid-19, relatează AFP....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă