UE se pregăteşte de lipsa unui acord cu Londra asupra unor cote de pescuit de la 1 aprilie; Londra pregăteşte terenul unei ”soluţii unilaterale”, potrivit Brelinului

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE se pregăteşte de lipsa unui acord cu Londra asupra unor cote de pescuit de la 1 aprilie; Londra pregăteşte terenul unei ”soluţii unilaterale”, potrivit Brelinului

Miniştrii europeni ai Pescuitului se pregătesc luni, la Bruxelles, să adopte măsuri temporare cu privire la cote de pescuit în 2021 cu Regatul Unit, în lipsa unui acord la exprirarea la 31 martie a unor cote provizorii de pescuit în primul trimestru, relatează AFP.

”Vom face tot posibilul să negociem aprig, pentru ca la 31 martie să avem un acord care să ofere stabilitate flotelor europene active în apele britanice”, a anunţat ministrul portughez al Mării Ricardo Serrao la sosirea la reuniune.

”Însă nu va fi uşor. Există în continuare dezacorduri enorme”, a declarat ministrul, a cărui ţară deţine din ianuare preşedinţia semestrială a Uniunii Europene (UE).

Negocierile sunt cu atât mai dificile, în contextul în care Londra pregăteşte terenul unei ”soluţii unilaterale”, potrivit Guvernului german.

La jumătatea lui decembrie, în timp ce negocierile în vederea unui acord comercial post-Brexit erau incerte, Cei 27 au prelungit timp de trei luni, până la sfârşitul lui martie, cotele de pescuit din 2020, cu privire la stocul împărţit cu Marea Britenie, pentru a le permite percarilor să-şi continue activitatea în eventualitatea unui ”no deal”.

Acordul comercial post-Brexit încheiat la sfârşitul lui decembrie între UE şi Rgatul Unit prevede să li se acorde pescarilor europeni acces în apele britanice pe o perioadă de tranziţie de cinci ani şi jumătate, în care europenii să renunţe treptat la 25% din peştele pe care-l pescuiesc în apele britanice..

Însă cota de pescuit din 2021 nu a fost stabilită.

”Este posibil să nu se ajungă la vreun acord cu Regatul Unit la timp, înaintea datei-limită de 31 martie”, declară un oficial european de rang înalt.

”În lipsa unui acord, este necesar să se găsească o soluţie în vederea asigurării menţinerii activităţii pescarilor de la 1 aprilie” şi evitarea opririi activităţii acestora din cauza lipsei unor reglementări, subliniază el.

Preşedinţia portugheză a UE crea ”să ajungă cel puţin la un acord politic cu privire la măsuri de contingenţă”, care să fie puse în aplicare, în cazul unui eşec, la începutu lui aprilie, declară sursa europeană.

Potrivit unui oficial german, ar fi vorba din nou despre ”cote de pescuit provzorii pentru lunile următoare”.

UE, Regatul Unit şi Norvegia au încheiat la jumătatea lui martie un acord – primul acord tripartit după Brexit – cu privire la cote de pescuit în Marea Nordului, în apele celor trei părţi.

Știri similare

Candidatul de centru-stânga la funcţia de cancelar al Germaniei Olaf Scholz mizează pe o coaliţie cu Verzii pentru formarea unui guvern

Candidatul de centru-stânga la funcţia de cancelar al Germaniei Olaf Scholz mizează pe o coaliţie cu Verzii pentru formarea unui guvern

Externe

Candidatul de centru-stânga la funcţia de cancelar al Germaniei Olaf Scholz mizează pe o coaliţie cu Verzii, de orientare de stânga, pentru formarea unui guvern, dar sondajele sugerează că va avea nevoie de sprijinul unui al treilea partid pentru a obţine o majoritate stabilă în parlament, transmite Reuters....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
R. Moldova – Proiect de lege prin care limba rusă devine, alături de limba română, limbă de comunicare în relaţia cu autorităţile statului, votat în Parlament

R. Moldova – Proiect de lege prin care limba rusă devine, alături de limba română, limbă de comunicare în relaţia cu autorităţile statului, votat în Parlament

Externe

Proiectul de lege care prevede ca „în relaţiile cu autorităţile de stat, administraţia publică, instituţiile publice, precum şi cu întreprinderile şi organizaţiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, limba comunicării verbale şi scrise este limba de stat şi/sau limba rusă în calitate de limbă de comunicare interetnică, la alegerea cetăţeanului” a fostaprobat miercuri, în a doua lectură, cu votul a 55 de deputaţi PSRM-Şor-Pentru Moldova, potrivit realitatea.md. ...

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Afghanistan – Mama unui soldat britanic speră ca moartea fiului ei să nu fi fost în zadar

Afghanistan – Mama unui soldat britanic speră ca moartea fiului ei să nu fi fost în zadar

Externe

Sarah Adams, mama unui soldat britanic ucis în Afganistan, spune că nu poate dormi uitându-se la scenele "devastatoare" cu talibanii care au preluat controlul asupra Afganistanului. Ea a mărturisit: "Trebuie doar să încerc să mă gândesc că James nu a murit în zadar sau că nu am pierdut atâtea vieţi degeaba", scrie BBC. ...

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Experţi americani: Persoanele vaccinate cu vaccinul pentru Covid-19 al J&J ar putea avea nevoie de un rapel din cauza variantei Delta

Experţi americani: Persoanele vaccinate cu vaccinul pentru Covid-19 al J&J ar putea avea nevoie de un rapel din cauza variantei Delta

Externe

Persoanele vaccinate cu vaccinul pentru Covid-19 al Johnson & Johnson (J&J) ar putea avea nevoie de un rapel cu un vaccin ARNm al Pfizer/BioNTech sau Moderna, din cauza prevalenţei tot mai mari a variantei Delta a coronavirusului, potrivit unor experţi în boli infecţioase din Statele Unite, transmite Reuters....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O comisie privind imunizarea din SUA îşi dă acordul pentru vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani cu vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech

O comisie privind imunizarea din SUA îşi dă acordul pentru vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani cu vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech

Externe

Unele state americane se pregătesc să înceapă vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani cu vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech, în urma avizului în unanimitate dat de o comisie consultativă privind practicile de imunizare a Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) al Statelor Unite, transmite Reuters....

Vizualizări: 530, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Irlanda de Nord: Loialiştii afirmă că dacă UE nu acceptă modificarea acordului pentru Brexit va fi deschisă ”o cutie a Pandorei”

Irlanda de Nord: Loialiştii afirmă că dacă UE nu acceptă modificarea acordului pentru Brexit va fi deschisă ”o cutie a Pandorei”

Externe

Acordul de pace în Irlanda de Nord, din 1998, este în pericol şi va fi deschisă o ”cutie a Pandorei” cu declanşarea unor proteste şi a unei crize politice, dacă Uniunea Europeană nu va accepta schimbări semnificatice ale acordului pentru Brexit, a avertizat vineri David Campbell, preşedintele Consiliului Comunităţilor Loialiste, care reprezintă opiniile loialiştilor paramilitari, transmite Reuters....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele ales Joe Biden va aştepta recomandarea consilierilor în domeniul securităţii, pentru a decide dacă să transmită informaţii clasificate lui Donald Trump

Preşedintele ales Joe Biden va aştepta recomandarea consilierilor în domeniul securităţii, pentru a decide dacă să transmită informaţii clasificate lui Donald Trump

Externe

Preşedintele ales al Statelor Unite Joe Biden va aştepta recomandarea consilierilor săi în domeniul securităţii, pentru a decide dacă să transmită informaţii clasificate lui Donald Trump după încheierea mandatului acestuia, a declarat duminică viitorul şef de cabinet al Casei Albe, Ron Klain, transmite Reuters....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă