Primarii din Bucureşti cer Consiliului General creşterea taxelor de parcare / Tarifele propuse, cuprinse între 300 şi 600 de lei pe an, în funcţie de zonă

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primarii din Bucureşti cer Consiliului General creşterea taxelor de parcare / Tarifele propuse, cuprinse între 300 şi 600 de lei pe an, în funcţie de zonă

Primarii tuturor sectoarelor din Bucureşti cer Consiliului General creşterea taxelor de parcare şi propun tarife cuprinse între 300 şi 600 de lei pe an, în funcţie de zonă.

”Azi am semnat, alături de toţi primarii de sector, o scrisoare prin care solicităm Consiliului General să ia în considerare creşterea taxelor de parcare la nivelul discutat anterior: 600 lei zona A, 500 lei zona B, 400 lei zona C, 300 lei zona D. Nu mai putem închiria spaţiul public, al tuturor, pe preţuri de nimic”, a anunţat, miercuri, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

Acesta a publicat pe Facebook şi scrisoarea pe care primarii sectoarelor au trimis-o Consiliului General.

Potrivit documentului, în prezent se află în dezbatere publică la Primăria Generală proiectul de hotărâre pentru stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în municipiul Bucureşti, din 2022.

”Ca răspuns la nevoile comunităţilor pe care le reprezentăm, noi intenţionăm să ne implicăm activ în a găsi soluţii şi realiza proiecte care să elibereze trotuarele şi spaţiile verzi de maşini şi să sistematizăm parcările de reşedinţă din oraşul nostru prin construirea de parcări, în special pe verticală, parcări inteligente şi, acolo unde spaţiul o permite, parcări la principalele intrări din Bucureşti”, se arată în scrisoare.

Primarii afirmă că au nevoie de bani pentru a face lucrurile pe care şi le-au propus, iar actuala taxă de parcare este ”mult sub nivelul taxelor din capitalele Uniunii Europene”, sau chiar sub taa de parcare din marile oraşe ale ţării.

Știri similare

Nicolae Robu, după ce primarul din Timişoara, Dominic Fritz, a sesizat DNA pentru o suspiciune de fraudare a unor concursuri la primărie: Dacă, totuşi, cele semnalate vor fi confirmate, atunci făptaşul trebuie pedepsit

Politică

Fostul primar al municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a reacţionat, după ce actualul edil, Dominic Fritz, a anunţat că a sesizat DNA despre presupuse fraude în organizarea de concursuri la Primăria Timişoara. Robu este de părere că, dacă cele semnalate se confirmă, cei vinovaţi trebuie pedepsiţi....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mircea Gheorgheosu anunţă că demisionează din toate funcţiile pe care le are în Parlament şi în AUR, după ce a fost prins cu cannabis

Mircea Gheorgheosu anunţă că demisionează din toate funcţiile pe care le are în Parlament şi în AUR, după ce a fost prins cu cannabis

Politică

Purtătorul de cuvânt al AUR Mircea Gheorgheosu, prins cu cannabis asupra sa, a anunţat că până la finalizarea cercetărilor legale asupra faptelor pentru care sunt suspectat îşi dă demisia din toate funcţiile pe care le deţine în Parlament şi în partidul Alianţa pentru Unirea Românilor....

Vizualizări: 410, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Turcan: Eu am lucrat bine cu Ludovic Orban şi este un politician redutabil, nu trebuie subestimat, nu trebuie minimalizat, rolul lui în PNL este unul important/ Avem nevoie de o altă manieră de leadership la nivelul PNL

Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Raluca Turcan, care şi-a anunţat susţinerea faţă de Florin Cîţu pentru preşedinţia partidului, afirmă că Ludovic Orban rămâne un "politician redutabil", care nu trebuie "subestimat". Ea consideră că rolul lui Orban este important în partid şi se arată în dezacord cu acei liberali care "aruncă cu noroi" în unul sau altul dintre candidaţii la şefia partidului....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cioloş: Credeam că, după Dragnea, PSD va scăpa şi de hoţie, dar şi de ticăloşie. Ciolacu deocamdată mă convinge că cel puţin ticăloşia rămâne o valoare şi în „noul” PSD

Cioloş: Credeam că, după Dragnea, PSD va scăpa şi de hoţie, dar şi de ticăloşie. Ciolacu deocamdată mă convinge că cel puţin ticăloşia rămâne o valoare şi în „noul” PSD

Politică

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a afirmat că avea impresia că după Liviu Dragnea, PSD va scăpa de hoţie, cât şi de ticăloşie, însă Marcel Ciolacu momentan îl convinge că cel puţin ticăloşia rămâne o valoare şi în „noul” PSD. Reacţia vine în contextul disputei între ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea şi liderul social-democraţilor în legătură cu PNRR. ...

Vizualizări: 321, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedinta Senatului a avut joi o întrevedere cu noua ambasadoare a Franţei la Bucureşti / Discuţiile au vizat combaterea violenţei domestice şi a traficului de persoane, cât şi promovarea egalităţii de gen

Anca Dragu a avut joi o întrevedere cu noua ambasadoare a Franţei în România Laurence Auer. Discuţiile între cele două s-au axat pe importanţa educaţiei, combaterea violenţei domestice şi a traficului de persoane, cât şi promovarea egalităţii de gen, teme cărora cărora preşedinta Senatului le acordă o atenţie deosebită....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Klaus Iohannis a sesizat CCR în legătură cu legea privind unele măsuri care vizează republicarea actelor normative în Monitorul Oficial

Klaus Iohannis a sesizat CCR în legătură cu legea privind unele măsuri care vizează republicarea actelor normative în Monitorul Oficial

Politică

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat vineri Curtea Constituţională referitor la legea privind unele măsuri vizând republicarea actelor normative în Monitorul Oficial. Actul normativ adoptat decizional, pe 15 decembrie 2020, de către Camera Deputaţilor prevede republicarea legilor, a ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă, precum şi a hotărârilor Guvernului care au caracter normativ va fi realizată după avizarea de către Consiliul Legislativ a formei republicabile, la sesizarea Secretariatului General al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau al Guvernului, după caz. În situaţia în care Consiliul Legislativ emite aviz negativ, actul normativ în cauză nu va fi republicat. Măsurile intră în vigoare de la 1 ianuarie 2022....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un deputat UDMR anunţă că va depune din nou un proiect de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc

Un deputat UDMR anunţă că va depune din nou un proiect de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc

Politică

Uniunea Maghiară din Transilvania (EMSZ) va prezenta iar Legislativului de la Bucureşti un proiect de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, arată un comunicat de presă apărut pe site-ul formaţiunii. Astfel, deputatul József Kulcsár-Terza va avea un proiect legislativ, în calitate de co-iniţiator, care va fi susţinut de către deputatul UDMR Zoltán Zakariás....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Simonis: Solicităm imperativ preşedintelui să lase jocurile de culise care deja au adus România în situaţia dezastruoasă de astăzi şi să respecte voinţa electoratului/ Doctorul Rafila va putea construi o majoritate, fiindcă există parlamentari raţionali

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Alfred Simonis, anunţă că PSD "solicită imperativ” preşedintelui Klaus Iohannis să îl desemneze ca premier pe medicul Alexandru Rafila, susţinut de PSD, el invocând scorul obţinut de PSD, care plasează partidul pe primul loc la alegerile parlamentare. Simonis susţine că nu ar fi oportună suspendarea preşedintelui, pentru că acest lcuru ar implica un referendum, iar acesta ar presupune o nouă "expunere” a societăţii la virusul care a generat pandemia. ...

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ciolacu, despre campania de vaccinare: Oamenii nu mai au încredere / Au făcut videoclipuri – Ciţu, alias Brad Pitt, Turcan se credea Sofia Loren şi Oros Belmondo / Ce efecte să aibă un videoclip cu ei?

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, reclamă eşecul campaniei de vaccinare şi consideră că oameni nu mai au încredere, iar Guvernul nu a făcut altceva decât videoclipuri cu oameni politici. ”Ciţu, alias Brad Pitt, Turcan se credea Sofia Loren şi Oros Belmondo. Ce efecte să aibă un videoclip cu ei?”, afirmă liderul PSD....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu: Vaccinarea împotriva COVID-19 începe cu oamenii fără de care sănătatea românilor nu ar mai putea fi asigurată / Nu vor fi impuse restricţii pentru cei care nu se vaccinează

Cîţu: Vaccinarea împotriva COVID-19 începe cu oamenii fără de care sănătatea românilor nu ar mai putea fi asigurată / Nu vor fi impuse restricţii pentru cei care nu se vaccinează

Politică

Premierul Florin Cîţu a afirmat, după vaccinarea primei persoane din România, asistenta medicală Mihaela Anghel, că această vaccinare împotriva COVID-19 „începe cu oamenii fără de care sănătatea românilor nu ar mai putea fi asigurată”. Şeful Executivului a adăugat că vaccinarea este gratuită şi voluntară şi nu vor fi impuse restricţii pentru cei care nu se vaccinează....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu, întrebat de ce a fost prelungită starea de alertă, dacă situaţia epidemiologică este bună: Trebuie să fim vigilenţi în continuare / Aceste restricţii pe care le impunem nu ne salvează de pandemie, doar vaccinarea ne salvază de pandemie

Premierul Florin Cîţu a afirmat, joi seară, că trebuie să fim vigilenţi în continuare, chiar dacă situaţia epidemiologică este bună, de aceea a fost prelungită starea de alertă. ”Aceste restricţii pe care le impunem nu ne salvează de pandemie, doar vaccinarea ne salvază de pandemie”, a afirmat premierul....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Orban: Am mai avut o înţelegere cu partenerii coaliţiei să existe o propunere privind înfiinţarea Comisiei de cod electoral / PNL îl susţine pe senatorul Cristian Chirteş pentru şefia Comisiei de control al SRI

Ludovic Orban a anunţat că, în urma discuţiilor cu partenerii de coaliţie, a fost făcută o înţelegere pentru înfiinţarea Comisiei de cod electoral. Liderul PNL a mai spus că partidul îl susţine la şefia comisiei de control al SRI pe Cristian Chirteş, iar Marcel Vela va fi sprijinit de liberali să fie preşedintele delegaţiei României la Europol....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu, despre proiectele de irigaţii şi infrastructură din PNRR: Nu aş spune că a refuzat ceva Comisia Europeană. E vorba de a remodela ceea ce avem noi în Plan

Cîţu, despre proiectele de irigaţii şi infrastructură din PNRR: Nu aş spune că a refuzat ceva Comisia Europeană. E vorba de a remodela ceea ce avem noi în Plan

Politică

Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat dacă nu a acceptat Comisia Europeană proiectele de irigaţii şi infrastructură din PNRR, cum a spus viceprim-ministrul Dan Barna, că CE nu a refuzat ceva, este vorba despre o remodelare ce există deja în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a intra exact în tiparele pe care le ia în calcul Comisia....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă