Balint, după 0-2 cu CSU Craiova: Dacă plecăm cu mentalitatea asta, că mergem ca mielu la tăiat, eu pot să mă duc acasă şi să mă las

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Balint, după 0-2 cu CSU Craiova: Dacă plecăm cu mentalitatea asta, că mergem ca mielu la tăiat, eu pot să mă duc acasă şi să mă las

Antrenorul echipei UTA, Laszlo Balint, a avut un discurs critic la adresa propriilor jucători după înfrângerea din meciul cu CS Universitatea Craiova.

„Am venit aici cu alte gânduri, chiar dacă ştiam că pornim cu şansa a doua, am pregătiti meciul să încercăm să punem probleme. Cred că am avut momente în care am pus presiune pe careul lor, ne-am creat destul de multe faze fixe, în zona careului, cornere, dar din păcate nu am reuşit să fructificăm această presiune şi Craiova are genul de jucători care te taxează. Au avut spaţii, şi-au crea ocazii, le-am spus şi acum jucătorilor, realitatea noastră este că intrăm în play-out şi trebuie să fim foarte concentraţi pentru a evita retrogradarea. În ultim perioadă, inclusiv eu, a fost o greşeală a mea, că am sperat, am visat că putem să ne batem pentru play-off. Nu, ăsta este nivelul nostru, trebuie să acceptăm treaba asta şi trebuie să băgăm capul în pământ şi să muncim toţi. Trebuie să demonstrăm că UTA este o echipă mare, pentru că avem trei înfrângeri consecutive fără gol marcat, e adevărat, împotriva pretendentelor al titlu, dar asta nu mă încălzeşte cu nimic. Dacă plecăm cu mentalitatea asta, că mergem ca mielu la tăiat, eu pot să mă duc acasă şi să mă las şi să-mi tai carnetul. Eu, indiferent de ce adversar am în faţă, o să abordez meciul la victorie, idiferent dacă pot să câştig sau nu. Dacă mentalitatea lor asta este, că suntem echipă mare, bun, perfect, dar să o demonstrăm şi în teren. Urmează o pauză de două săptămâni în care o să analizăm foarte bine ce ne dorim, în primul rând, şi ce îşi propune fiecare jucător individual. Asta o să fie o temă de lucru pentru noi, ca staff, pentru că suntem într-un moment nu neapărat decisiv, dar important în viaţa noastră, în viţa noastră, în soarta echipei şi trebuie fiecare din vestiar să-şi asume. Eu îmi asum orice rezultat negativ. În momentul în care sunt rezultate pozitive, jucătorii sunt eroi. E cazul să ne asumăm faptul că trebuie să muncim mult mai mult. Şi faptul că trebuie să băgăm capul în pământ şi să vedem ce vrem să facem în meciurile astea care au rămas până la sfârşitul sezonului”, a declarat Balint, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

De partea cealaltă, tehnicianul gazdelor, Marinos Ouzounidis, se plânge de faptul că echipa lui câştigă destul de greu meciurile presupuse a fi mai uşoare.

„Am jucat meciuri mai bune ca astăzi, poate nu am fost la fel de norocoşi să câştigăm. De exemplu, în prima repriză a meciului cu Botoşani am jucat foarte bine. Meciul de astăzi a fost bun în ceea ce priveşte construcţia, am spart liniile, am foste mereu aproape de careul lor, dar ştim problemele pe care le avem în acest moment, trebuie să muncim mai mult la fructificarea ocaziilor, pentru că putem câştiga mai uşor astfel de meciuri. Am marcat în finalul jocului, dar cred că am avut şanse să închidem jocul mai devreme. Ştiu lucrurile bune ale jocului nostru, ştiu ce lucruri putem îmbunătăţi, sunt destul de mulţumit. În campinat este foarte important să câştigi astfel de meciuri. Astfel de meciuri fac diferenţa la final. În astfel de meciuri am pierdut multe puncte şi de aceea suntem în această poziţie. Partidele cu FCSB şi CFR Cluj vor fi teste bune pentru noi înaintea play-off-ului, ca să vedem la ce nivel suntem”, a declarat Ouzounidis. 

CS Universitatea Craiova a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa UTA, în primul meci al etapei a XXVIII-a a Ligii I.

Au marcat: Nistor ’69, Tudorie ’90+3.

CS Universitatea se menţine pe locul 3 în clasament, cu 56 de puncte, după echipele FCSB şi CFR Cluj, care au acumulat câte 60 de puncte şi care vor juca una împotriva alteia, vineri, în această etapă, la Bucureşti.

UTA rămâne pe locul 10, cu 33 de puncte.

Știri similare

Programul turul I din faza play-off a Diviziei A la baschet feminin

Programul turul I din faza play-off a Diviziei A la baschet feminin

Sport

Turul I din faza play-off a Diviziei A la baschet feminin va debuta săptămâna viitoare, fiind stabilit programul confruntărilor. ”U” Cluj ratează turneul meciurilor restante din cauza cazurilor de Covid-19 din lot....

Vizualizări: 322, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Baku, exclusiv la Look Sport 2

Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Baku, exclusiv la Look Sport 2

Sport

Programat iniţial în 2020, concursul de Cupă Mondială de gimnastică ritmică de la Baku va avea loc în acest weekend şi va fi transmis în exclusivitate pe Look Sport 2 duminică, de la ora 10:45, în comentariul fostei sportive Irina Deleanu....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Edward Iordănescu, despre situaţia de la CFR Cluj: Nu mă aşteptam să se întâmple aşa ceva/ El spune că jucătorii clujenilor au capacitatea de a se redresa pentru meciul cu FCSB

Edward Iordănescu, despre situaţia de la CFR Cluj: Nu mă aşteptam să se întâmple aşa ceva/ El spune că jucătorii clujenilor au capacitatea de a se redresa pentru meciul cu FCSB

Sport

Tehnicianul formaţiei FCSB, Edward Iordănescu, a declarat, sâmbătă, că este surprins de situaţia de la CFR Cluj, dar consideră că jucătorii echipei clujene au o capacitate de redresare foarte mare, astfel că meciul de duminică va fi foarte greu....

Vizualizări: 281, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ovidiu Ionescu, după ce s-a calificat la Jocurile Olimpice: Nu am cuvinte, este o bucurie de nedescris

Ovidiu Ionescu, după ce s-a calificat la Jocurile Olimpice: Nu am cuvinte, este o bucurie de nedescris

Sport

După o săptămână de foc petrecută la turneul de la Guimaraes, Ovidiu Ionescu a prins biletul de Tokyo în proba de simplu masculin, dar cu mari emoţii. Cel mai bun jucător de tenis de masă din România a obţinut biletele pentru competiţia olimpică, în proba de simplu masculin, după ce a fost eliminat de pe primul tablou cu trei înfrângeri, iar în cel de-al doilea a obţinut trei victorii....

Vizualizări: 316, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Finala Euro-2020, Italia – Anglia, a început

Finala Euro-2020, Italia – Anglia, a început

Sport

Finala Campionatului European de fotbal a început, duminică seară, pe Stadionul Wembley din Londra. Luptă pentru trofeu naţionalele Italiei şi Angliei....

Vizualizări: 314, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Naomi Osaka, prima semifinalistă la Australian Open

Naomi Osaka, prima semifinalistă la Australian Open

Sport

Japoneza Naomi Osaka, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat în semifinalele Australian Open, după ce a învins-o, marţi, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Su-Wei Hsieh din Taiwan, locul 71 WTA....

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
FC Hermannstadt a transferat un atacant croat

FC Hermannstadt a transferat un atacant croat

Sport

Atacantul croat Drazen Bagarici, în vârstă de 28 de ani, a semnat un contract valabil doi ani cu FC Hermannstadt, a anunţat gruparea sibiană....

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Suedia – Danemarca, în finala Campionatului Mondial de handbal masculin

Suedia – Danemarca, în finala Campionatului Mondial de handbal masculin

Sport

Naţionalele de handbal masculin ale Suediei şi Danemarcei vor juca finala Campionatului Mondial din Egipt, după ce au eliminat, vineri, în semifinale, reprezentativele Franţei, respectiv Spaniei. Finalele pentru medalii vor avea loc duminică....

Vizualizări: 307, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă