Irlanda: Marea Britanie demonstrează ”un naţionalism pervers” încercând să ajungă la un acord comercial cu SUA înaintea UE

Vizualizări: 442, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Irlanda: Marea Britanie demonstrează ”un naţionalism pervers” încercând să ajungă la un acord comercial cu SUA înaintea UE

Ministrul irlandez de Externe Simon Coveney a declarat, sâmbătă, că Marea Britanie demonstrează ”un naţionalism pervers” încercând să încheie un acord comercial cu State Unite înaintea Uniunii Europene şi s-a întrebat dacă poate fi un partener de încredere, transmite Reuters.

”Această idee că Marea Britanie poate ajunge prima acoloi este o gândire îngustă, sincer. Este un naţionalism pervers când Marea Britanie şi UE ar trebui să lucreze împreună ca parteneri „, a spus el într-un interviu pentru ziarul The Times.

Coveney a susţinut că Marea Britanie colaborează cu UE şi Canada pentru a ajunge la un acord comercial comun cu Statele Unite, deşi UE nu are în prezent planuri pentru un acord comercial major cu SUA. De asemenea, el s-a întrebat ce încredere se poate avea în Marea Britanie, în urma planurilor sale de a amâna unilateral impunerea controalelor prevăzute în acordul pentru Brexit asupra unor produse alimentare care călătoresc din Anglia, Scoţia sau Ţara Galilor în Irlanda de Nord.

„A consolidat o mulţime de îndoieli la Bruxelles cu privire la faptul dacă acesta este sau nu un guvern britanic pe care ne putem baza pentru a fi un partener de încredere atunci când vine vorba de implementarea a ceea ce a fost deja convenit”, a spus el.

Primul ministru Boris Johnson consideră că abilitatea de a încheia acorduri comerciale este unul dintre principalele beneficii ale Brexitului şi consideră că un acord cu Statele Unite este un mare premiu potenţial.

Relaţiile dintre Londra şi Dublin s-au deteriorat de când Marea Britanie a votat în 2016 părăsirea Uniunii Europene. Aranjamentele comerciale din provincia britanică Irlanda de Nord s-au dovedit a fi un punct de aderenţă deosebit.

Într-un interviu separat cu ziarul News Letter al Irlandei de Nord, secretarul britanic al Irlandei de Nord, Brandon Lewis, a indicat că ”perioadele de graţie” pentru controalele alimentelor ar trebui prelungite la nesfârşit până la încheierea unui nou acord pe termen lung.

”Poziţia mea şi poziţia guvernului în ceea ce priveşte perioada de graţie pe care o avem în acest moment pentru carnea refrigerată nu este că la sfârşitul perioadei de graţie să existe o limită strictă; utilizăm perioada de graţie pentru a obţine o soluţie permanentă pentru a ne asigura că aceste produse pot continua să fie livrate ”, a spus Lewis.

Știri similare

CNAIR anunţă restricţii de circulaţie pentru autovehiculele mai mari de 7,5 tone în perioada 29 aprilie- 3 mai pe A1, DN7 şi DN39

CNAIR anunţă restricţii de circulaţie pentru autovehiculele mai mari de 7,5 tone în perioada 29 aprilie- 3 mai pe A1, DN7 şi DN39

Economie

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat miercuri că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în perioada 29 aprilie-3 mai 2021....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Disney+ trece de 100 de milioane de abonaţi

Disney+ trece de 100 de milioane de abonaţi

Economie

În aproape 16 luni, serviciul de streaming al celor de la Disney a atins primul mare prag: 100 de milioane de utilizatori....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nazare a discutat cu fondatorul UiPath despre potenţialul tehnologiei RPA (Robotic Process Automation) de a accelera digitalizarea: Am identificat o bună oportunitate de colaborare prin crearea şi operaţionalizarea unui centru de excelenţă RPA în minister

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă că a discutat cu Daniel Dines, fondatorul primului unicorn românesc, UiPath, despre potenţialul tehnologiei RPA (Robotic Process Automation) de a accelera iniţiativele de digitalizare derulate în minister. "Totodată, am identificat o bună oportunitate de colaborare prin crearea şi operaţionalizarea unui centru de excelenţă RPA în cadrul ministerului", afirmă Nazare....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Energiei a făcut primele aplicaţii pentru finanţarea unor proiecte strategice în sectorul energetic din Fondul de Modernizare al Comisiei Europene. Ministerul a transmis către BEI nouă propuneri de proiecte

Ministerul Energiei a făcut primele aplicaţii pentru finanţarea unor proiecte strategice în sectorul energetic din România şi a transmis către Banca Europeană de Investiţii (BEI) nouă propuneri de proiecte pentru finanţare din Fondul pentru modernizare, cu un cost de investiţie total de peste 693 milioane euro, din care peste 492 milioane euro au fost solicitaţi din Fondul de Modernizare, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe Facebook....

Vizualizări: 328, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Leul a stagnat marţi la 4,8742 unităţi pentru un euro

Leul a stagnat marţi la 4,8742 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,8742 lei pentru un euro, aproape în stagnare faţă de nivelul de 4,8740 lei pentru un euro consemnat luni. Dolarul a scăzut cu 0,54%, la 4,0186 lei pe unitate....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Următorul iPhone ar putea avea funcţie de comunicare prin satelit

Următorul iPhone ar putea avea funcţie de comunicare prin satelit

Economie

Alături de upgrade-urile minore pe care este aşteptat să le aducă, iPhone-ul pe care Apple îl va lansa în toamnă ar putea dispune şi de opţiunea conectării la sateliţii din orbita joasă a Pământului....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Curtea Constituţională, aşteptată miercuri să se pronunţe în legătură cu sesizarea Guvernului privind rectificarea bugetară adoptată de Parlament, care prevede creşterea pensiilor cu 40%

Curtea Constituţională, aşteptată miercuri să se pronunţe în legătură cu sesizarea Guvernului privind rectificarea bugetară adoptată de Parlament, care prevede creşterea pensiilor cu 40%

Economie

Curtea Constituţională este aşteptată miercuri să se pronunţe în legătură cu sesizarea Guvernului privind rectificarea bugetară adoptată de Parlament cu un amendament aş PSD care prevede creşterea pensiilor cu 40%, Executivul argumentează, în obiecţia de neconstituţionalitate, că Legislativul „a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice”. ...

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
INS: Economia României a crescut în primul trimestru al anului cu 2,8%, faţă de trimestrul IV din 2020

INS: Economia României a crescut în primul trimestru al anului cu 2,8%, faţă de trimestrul IV din 2020

Economie

Produsul Intern Brut al României a crescut, în termeni reali, în primul trimestru al anului cu 2,8%, faţă de trimestrul IV din 2020, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2020 a scăzut cu 0,2% pe seria brută şi nu a înregistrat nici o modificare pe seria ajustată sezonier, potrivit estimărilor "semnal" anunţate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS)....

Vizualizări: 502, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
BCE se aşteaptă să crească ”semnificativ” achiziţiile de obligaţiuni pentru suplimentarea lichidităţilor din piaţă, în trimestrul viitor

BCE se aşteaptă să crească ”semnificativ” achiziţiile de obligaţiuni pentru suplimentarea lichidităţilor din piaţă, în trimestrul viitor

Economie

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat, joi, că se aşteaptă să crească ”semnificativ” achiziţiile de obligaţiuni care au rolul de suplimentare a lichidităţilor din piaţă, în trimestrul viitor, după creşterea costurilor de împrumut în regiune, transmite Reuters....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un tribunal spaniol impune Volkswagen plata unor despăgubiri de 16,3 milioane de euro cumpărătorilor de maşini diesel, în scandalul emisiilor

Un tribunal spaniol impune Volkswagen plata unor despăgubiri de 16,3 milioane de euro cumpărătorilor de maşini diesel, în scandalul emisiilor

Economie

Un tribunal spaniol a impus, luni, grupului german Volkswagen plata unor despăgubiri în valoare de 16,3 milioane de euro cumpărătorilor de maşini diesel care aveau instalate dispozitive care manipulau emisiile poluante, a anunţat asociaţia de protecţie a consumatorilor OCU, transmite Reuters....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
STUDIU: Doar 1 din 4 români se declară mulţumit de situaţia financiară. Jumătate dintre români preferă să ceară sfaturi financiare de la familie şi prieteni, în timp ce doar un sfert apelează la un expert bancar sau un specialist în finanţe

Doar 1 din 4 români se declară mulţumit de situaţia sa financiară, iar pentru 1 din 5 respondenţi, situaţia financiară este cel mai important aspect al vieţii lor, arată un studiu privind cunoştinţele financiare ale românilor, publicat marţi de BCR şi realizat împreună cu compania de cercetare Unlock Market Research....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bosch a înregistrat vânzări de 71,5 miliarde de euro şi profit de 2 miliarde de euro în anul financiar 2020. Grupul vrea să investească 1 miliard de euro în tehnologia celulelor de combustie

Bosch a înregistrat vânzări de 71,5 miliarde de euro şi profit de 2 miliarde de euro în anul financiar 2020. Grupul vrea să investească 1 miliard de euro în tehnologia celulelor de combustie

Economie

Bosch, furnizorul de tehnologie şi servicii, a anunţat joi că a înregistrat vânzări de 71,5 miliarde de euro şi profit de 2 miliarde de euro în anul financiar 2020 şi a planificat investiţii de 1 miliard de euro în tehnologia celulelor de combustie, până în 2024....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
INS: Rata şomajului a scăzut la 5,5% în martie 2021, iar numărul şomerilor a ajuns la 464.000 de persoane, în scădere cu 3% faţă de luna precedentă

INS: Rata şomajului a scăzut la 5,5% în martie 2021, iar numărul şomerilor a ajuns la 464.000 de persoane, în scădere cu 3% faţă de luna precedentă

Economie

În luna martie 2021, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5%, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precentă, iar numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna martie a anului 2021 a fost de 464.000 de persoane, în scădere cu 14.000 de persoane faţă de luna precedentă, potrivit datelor transmise joi de Institutul Naţional de Statistică(INS)....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Energiei: Dacă vorbim strict de plafonarea preţului, înseamnă un semnal în piaţă că nu se doresc investiţii/ Deci eu, personal, nu sunt un adept al plafonării preţului

Ministrul Energiei: Dacă vorbim strict de plafonarea preţului, înseamnă un semnal în piaţă că nu se doresc investiţii/ Deci eu, personal, nu sunt un adept al plafonării preţului

Economie

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că, personal, nu este un "adept al plafonării preţului". "Dacă vorbim strict de plafonarea preţului, înseamnă un semnal în piaţă că nu se doresc investiţii", arată el. Ministrul adaugă că este deschis totuşi pentru discuţii, pentru a fi găsită cea mai bună variantă....

Vizualizări: 421, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul Digi Communications a trecut pe profit în primul trimestru, la 14,1 milioane euro, de la pierderi în aceeaşi perioadă din 2020

Grupul Digi Communications a trecut pe profit în primul trimestru, la 14,1 milioane euro, de la pierderi în aceeaşi perioadă din 2020

Economie

Operatorul de telecomunicaţii Digi Communications NV a realizat în primul trimestru al anului un profit net de 14,1 milioane euro, de la o pierdere de 56 milioane euro în trimestru 1 al anului trecut, în timp ce veniturile au urcat cu 8,6%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, la 340,2 milioane euro....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă