SUA – Camera Reprezentanţilor a adoptat programul de stimulare economică de 1.900 de miliarde de dolari

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA – Camera Reprezentanţilor a adoptat programul de stimulare economică de 1.900 de miliarde de dolari

Camera Reprezentanţilor a adoptat miercuri programul de stimulare în valoare de 1.900 de miliarde de dolari, unul dintre cele mai mari programe de acest tip din istoria SUA, care va fi trimis preşedintelui Joe Bien pentru promulgare, transmite CNBC.

Preşedintele speră să semneze proiectul vineri, care trebuie trimis în mod oficial de Congres la Casa Albă, procedură care poare dura mai multe zile.

Proiectul prevede acordarea unei sume suplimentare de 300 de dolari pe săptămână pentru şomeri, milioane de americani urmând să fie eligibili pentru asigurare de şomaj până pe 6 septembrie. Planul mai prevede că  ajutoarele de şomaj în sumă de 10.200 de dolari vor fi scutite de impozite.

Planul mai alocă 1.400 de dolari, sub formă de plăţi directe, majorităţii americanilor şi dependenţilor acestora. Suma acordată va scădea în cazul persoanelor cu venituri de peste 75.000 de dolari şi limitată în cazul persoanelor care câştigă 80.000 de de dolari pe an. Pragurile limită pentru persoanele care completează declaraţii de venituri comune sunt duble faţă de aceste plafoane.

Guvernul va stabili eligibilitatea pe declaraţiile fiscale cele mai recente.

Creditele fiscale pentru persoanele cu copii vor fi prelungite cu un an. Pragul va creşte la 3.600 pentru un copil cu vârsta de sub 6 ani şi la 3.000 de dolari pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani.

Planul alocă circa 20 de miliarde de dolari producţiei şi distribuţiei de vaccinuri pentru Covid-19 şi circa 50 de miliarde de dolari pentru testări şi urmărirea contactelor persoanelor infectate.

O sumă de 25 de miliarde de dolari va fi alocată pentru asistenţă pentru chirii şi utilităţi şi circa 10 miliarde de dolari pentru ajutoare destinate susţinerii plăţii ipotecilor.

Planul mai alocă 350 de miliarde de dolari ajutoarelor necesare statelor şi autorităţilor locale şi tribale.

Peste 120 de miliarde de dolari vor fi destinate şcolilor.

Programul de asistenţă prin suplimentarea nutriţiei va beneficia de o creştere a finanţării cu 15%, până în septembrie.

Proiectul include o extidere a subvenţiilor şi a altor prevederi necesare pentru a ajuta americanii să îşi permită asigurarea medicală.

Ajutoarele alocate restaurantelor se ridică la aproape 30 de miliarde de dolari. Legea extinde credite fiscale acordate angajatorilor pentru a menţine locurile de muncă.

Proiectul a fost adoptat de Cameră cu 220 de voturi şi 211 împotrivă, fără susţinere din partea republicanilor, care afirmă că piaţa muncii şi-a revenit suficient de mult pentru a nu mai avea nevoie aproape deloc de măsuri de stimulare.

Un democrat, reprezentantul Jared Golden, din Maine, s-a opus proiectului.

Democraţii au aprobat planul în Senat tot fără sprijinul republicanilor, printr-un procedeu special de reconciliere.

Preşedintele Biden a salutat, miercuri, adoptarea proiectului şi a spus că intenţionează să îl semneze vineri.

Știri similare

Guvernul alocă peste 144 de milioane de lei pentru extinderea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara

Guvernul alocă peste 144 de milioane de lei pentru extinderea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara

Economie

Guvernul a decis, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, alocarea a 144.445.000 lei, odată cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici, pentru implementarea proiectului de investiţii „Construire corpuri de clădire Universitatea de Medicină şi Farmacie «Victor Babeş» Timişoara, comuna Ghiroda, judeţul Timiş”....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Legea care majorează capitalul autorizat deţinut de România la Corporaţia Financiară Internaţională, promulgată

Legea care majorează capitalul autorizat deţinut de România la Corporaţia Financiară Internaţională, promulgată

Economie

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea privind majorarea capitalului autorizat deţinut de România Ia Corporaţia Financiară Internaţională, în conformitate cu Rezoluţia nr. 271/2020 privind „Majorarea selectivă de capital 2018” şi Rezoluţia nr. 272/2020 privind „Majorarea generală de capital 2018”, adoptate de Consiliul Guvernatorilor Corporaţiei Financiare Internaţionale, informează Administraţia Prezidenţială....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică rectificarea bugetară

Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică rectificarea bugetară

Economie

Ministerul Finanţelor Publice a pus în dezbatere publică, joi seară, rectificarea bugetară, precizând că veniturile se majorează, pe sold, cu suma de 29.941,6 milioane lei, cheltuielile se majorează, pe sold, cu suma de 32.591,0 milioane lei, iar deficitul bugetului general consolidat în termeni cash se majorează cu suma de 2.649,4 milioane lei. ...

Vizualizări: 284, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cseke Attila: 39 din 3228 de unităţi administrativ teritoriale îşi susţin cheltuielile din taxele şi impozitele încasate local / Regionalizarea astăzi nu este posibilă, până nu modificăm Constituţia, această regionalizare e doar o declaraţie politică

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că dacă ar trebui să îşi asigure cheltuielile cu salarii şi cu bunuri şi servicii exclusiv din taxele şi impozitele încasate la nivel local, doar puţin peste 1% dintre unităţile administrativ teritoriale (UAT) ar reuşi să facă acest lucru. ...

Vizualizări: 514, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ambasadorul României în SUA, despre Chili Piper, care ar fi al doilea unicorn din SUA fondat un român: Compania va fi listată la bursă imediat ce îşi atinge potenţialul de 1 miliard de dolari

Ambasadorul României în SUA, despre Chili Piper, care ar fi al doilea unicorn din SUA fondat un român: Compania va fi listată la bursă imediat ce îşi atinge potenţialul de 1 miliard de dolari

Economie

Andrei Muraru, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statele Unite ale Americii, s-a întâlnit cu Alina Vandenberghe, co-fondator şi chief experience officer al Chili Piper, despre care Muraru afirmă că ar fi al doilea unicorn din SUA pe care l-a fondat un român. Compania va fi listată la bursă imediat ce îşi atinge potenţialul de 1 miliard de dolari. Oficialul apreciază că românca va fi una dintre cele mai impresionante figuri feminine ale industriei noilor tehnologii în anii următori....

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
MAM Bricolaj, cu afaceri de 8 milioane de euro în 2020, vrea să deschidă în următorii 5 ani 9 magazine în România

MAM Bricolaj, cu afaceri de 8 milioane de euro în 2020, vrea să deschidă în următorii 5 ani 9 magazine în România

Economie

Retailerul de materiale de construcţii MAM Bricolaj vrea să deschidă în următorii cinci ani 9 magazine în România, dintre care o unitate în Bucureşti şi opt în ţară, cu o frecvenţă de două magazine pe an, a anunţat miercuri compania, care a mai precizat că firma a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 8 milioane de euro, în creştere cu 36% faţă de 2019. ...

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat cererea de retragere a autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj Asiwest Broker de Asigurare şi radierea acesteia din Secţiunea I a Registrului intermediarilor principali

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat miercuri cererea de retragere a autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj Asiwest Broker de Asigurare şi radierea acesteia din Secţiunea I a Registrului intermediarilor principali....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Consiliul Concurenţei analizează preluarea Bencis Holding 7, Abriso Holding şi Abriso-Jiffy NV de către Quva

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Bencis Holding 7, Abriso Holding şi Abriso-Jiffy NV de către Quva

Economie

Consiliul Concurenţei a anunţat luni că analizează tranzacţia prin care Quva S.a.r.l., Luxemburg, prin intermediul Piatraco NV, Belgia, intenţionează să preia companiile holdingurile Bencis şi Abriso şi compania Abriso-Jiffy NV din Belgia, din domeniul producerii şi distribuţiei de ambalaje de protecţie şi materiale de izolare. ...

Vizualizări: 377, Aprecieri: 1, Adăugat: 4 ani în urmă
Un institut de cercetare cere schimbarea numelui Direcţiei Turismului din Ministerul Economiei în Direcţia Ospitalităţii, dar şi alocarea unui buget din PIB în concordanţă cu veniturile realizate de sector

Hospitality Culture Institute, institut independent de cercetare, training şi consultanţă din România care studiază piaţa şi tendinţele din industria HoReCa, cere schimbarea adresabilităţii Ministerului Economiei Antreprenoriatului şi Turismului, prin Direcţia Generală Turism, "pentru a deservi ospitalitatea românească, şi nu doar turismul local", precum şi alocarea unui buget din PIB în concordanţă cu veniturile realizate de sector....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cursul leului a stagnat joi la 4,9242 unităţi pentru un euro

Cursul leului a stagnat joi la 4,9242 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, joi, un curs de referinţă de 4,9242 lei pentru un euro, în stagnare faţă de nivelul de 4,9241 lei pentru un euro consemnat miercuri. Dolarul a crescut cu 1,49%, la 4.1226 lei pe unitate....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut în ianuarie cu 5,4%

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut în ianuarie cu 5,4%

Economie

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, un indicator al afacerilor dintre firmele din sectorul de comerţ, a crescut în ianuarie 2021 cu 5,4%, serie brută, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS)....

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Autoritatea din Energie: Companiile de transport şi de distribuţie a energiei electrice au realizat în 2020 investiţii totale în valoare de 1,563 miliarde lei

Autoritatea din Energie: Companiile de transport şi de distribuţie a energiei electrice au realizat în 2020 investiţii totale în valoare de 1,563 miliarde lei

Economie

Operatorii reţelelor de transport şi de distribuţie a energiei electrice au efectuat în anul 2020 investiţii totale în valoare de 1,563 miliarde lei, adică peste 99% faţă de valoarea prognozată de 1,572 miliarde lei, a anunţat luni Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE)....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă