Decesul fostului fotbalist Diego Maradona, în atenţia unei comisii medicale

Vizualizări: 517, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Decesul fostului fotbalist Diego Maradona, în atenţia unei comisii medicale

O comisie medicală a analizat, luni, decesul fostului fotbalist Diego Maradona, pentru a răspunde la întrebările justiţiei cu privire la posibile răspunderi penale, informează AFP.

Comisia a analizat ultimele ore de viaţă ale idolului fotbalului argentinian, Diego Maradona, care a murit la 25 noiembrie, din cauza unei probleme cardiace. Ancheta urmăreşte să determine o posibilă neglijenţă în tratamentele medicale administrate campionului mondial argentinian.

Concluziile comisiei alcătuite din zece experţi, inclusiv medicii legişti care au efectuat autopsia şi specialişti din diferite discipline medicale, şi zece reprezentanţi ai părţilor sunt aşteptate în termen de două până la trei săptămâni.

Procurorul din San Isidro, o suburbie din nordul Buenos Aires, a deschis o anchetă după moartea legendei argentiniene, în urma declaraţiilor a două dintre cele cinci fiice ale lui Maradona, Gianinna (31) şi Jana (24), care l-au denunţat pe neurochirurgul Leopoldo Luque ca fiind responsabil pentru deteriorarea stării de sănătate a tatălui lor.

Operat la începutul lunii noiembrie 2020 pentru un hematom la cap, Maradona a murit câteva săptămâni mai târziu, ca urmare a unui edem pulmonar acut secundar şi a unei insuficienţe cardiace cronice exacerbate, potrivit autopsiei.

Știri similare

Norvegia, campioană europeană la handbal feminin pentru a opta oară

Norvegia, campioană europeană la handbal feminin pentru a opta oară

Sport

Naţionala de handbal feminin a Norvegiei a câştigat, duminică, al optulea titlu european din palmares, după ce a învins în finala Campioantului European din Danemarca reprezentativa Franţei, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 22-20 (14-10)....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă