„South ParQ: Ediţie Specială de Vaccinare”, difuzat exclusiv de Comedy Central

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
„South ParQ: Ediţie Specială de Vaccinare”, difuzat exclusiv de Comedy Central

Episodul „South ParQ: Ediţie Specială de Vaccinare”, cu durata de o oră, o premieră în istoria serialului animat, va fi difuzat în exclusivitate în România de postul Comedy Central.

„South ParQ: Ediţie Specială de Vaccinare” va putea fi urmărit la Comedy Central pe 15 martie, de la ora 23:00.

Acesta este cel de-al doilea episod dedicat pandemiei.

„Pandemia – Ediţie Specială”, lansat în septembrie 2020, a fost cel mai vizionat episod din ultimii şapte ani, înregistrând 4,4 milioane de telespectatori în seara difuzării.

În cel mai nou episod, cetăţenii din South ParQ se agită în legătură cu vaccinul anti-Covid-19. Un nou grup militant amuzant încearcă să-i împiedice pe Cartman, Kyle, Kenny şi Stan, care fac tot posibilul să ajute la vaccinarea profesorului lor. Printre altele, Butters Stotch se alătură grupului de militanţi, doar pentru că îi oferă un motiv de a ieşi din casă. Counselor Mkay le cere copiilor să aducă vaccinurile la şcoală pentru a-şi recupera profesorul, iar lui Cartman i se oferă 2.000 de dolari pentru obţinerea unui vaccin.

Integrarea iniţialei Q în titlu promite referinţe amuzante la un grup conspiraţionist din peisajul global actual, QAnon.

„South Park”, serial al Comedy Central, a fost lansat pe 13 august 1997. Trey Parker şi Matt Stone sunt co-creatorii show-ului. Serialul câştigător al premiilor Emmy şi Peabody îi are producători executivi pe Parker, Stone, Anne Garefino şi Frank C. Agnone II. Eric Stough, Adrien Beard, Bruce Howell şi Vernon Chatman sunt producători, iar Chris Brion este Creative Director al South ParQ Digital Studios.

În 2021 vor fi lansate mai multe episoade speciale.

Știri similare

Cauza decesului lui Bobby Brown Jr, stabilită

Cauza decesului lui Bobby Brown Jr, stabilită

Entertainment

Bobby Brown Jr a murit pe 18 noiembrie 2020, la Los Angeles, din cauza unei supradoze accidentale de alcool, cocaină şi fentanil, potrivit raportului medicului legist, citează BBC. ...

Vizualizări: 403, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Festivalul de Film de la San Sebastián, la start – Cinci producţii româneşti şi cu participare românească, în competiţii

Festivalul de Film de la San Sebastián, la start – Cinci producţii româneşti şi cu participare românească, în competiţii

Entertainment

Cinci producţii româneşti şi cu participare românească, între care „Crain nou”, de Alina Grigore, „Marocco”, de Emanuel Pârvu, şi „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, sunt incluse în competiţii la cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la San Sebastián, care debutează vineri şi unde sunt aşteptate zeci de personalităţi din lumea cinematografiei....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Anul 2020, în cinematografie – De la gale strălucitoare la ceremonii online. Industria filmului, în cel mai mare impas din istorie

Anul 2020, în cinematografie – De la gale strălucitoare la ceremonii online. Industria filmului, în cel mai mare impas din istorie

Entertainment

Industria cinematografică a parcurs un an excepţional. Dacă în primele două luni galele îşi desemnau laureaţii cu mare fast, până la finalul lui decembrie multe au fost amânate sau anulate ori susţinute online, au fost înregistrate pierderi imense pentru box office şi studiourile de film, care au fost nevoite să îşi suspende activitatea. Sute de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă, numeroase organizaţii au făcut apeluri pentru ajutorarea angajaţilor din industrie, iar în prezent filmările, puţine, au loc cu măsuri stricte pentru a evita contaminarea cu SARS-CoV-2. Nimeni nu e încrezător că în 2021 lucrurile vor intra pe un făgaş aproape de normalul cunoscut până anul acesta, dar toţi cineaştii speră ca în următoarele 12 luni să îşi poată relua munca într-un fel sau altul....

Vizualizări: 406, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă