Curtea de Conturi a identificat în 2020 un număr de 17.666 de cazuri de abateri, nereguli sau erori la instituţiile publice. Prejudiciul total estimat este de aproximativ 947 milioane lei
Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă


Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,9212 lei pentru un euro, în scădere cu 0,03% faţă de nivelul de 4,9228 lei pentru un euro consemnat joi. Dolarul a coborât cu 0,23%, la 4,1382 lei pe unitate....
Vizualizări: 546, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Importurile de gaze naturale vor ajunge poate la 40-50% din consum în 2030 şi după 2030, În absenţa gazului din Marea Neagră, a declarat Marţi, în cadrul videoconferinţei News.ro – Energy Road, ediţia a IV-a, cu tema "Energie la tine acasă", Radu Căprău - membru al Directoratului OMV Petrom. La acelaşi eveniment, Lăcrămioara Diaconu-Pintea membru al Directoratului la Complexul Energetic Oltenia aanunţat că această companie va fi restructurată, pentru a deveni mai eficientă, dar în acelaşi timp va fi făcut un pas clar în direcţia decarbonării, prin programul de investiţii. Acest plan de restructurare a fost iniţiat în vara trecută. La rândul său, Silvia Vlăsceanu, seecretar general al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) a subliniat că a avea o relaţie directă cu un producător implică nişte greutăţi şi de natură tehnică, şi birocratică, pentru producător, în primul rând....
Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Compania energetică Engie Romania a anunţat vineri că a finalizat achiziţia unui parc fotovoltaic, cu o capacitate instalată totală de 9,3 MW, în satul Cristuru Secuiesc din judeţul Harghita....
Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Înalta Curte din Irlanda a decis, vineri, să permită autorităţii de reglementare a datelor să reia o investigaţie care ar putea duce la interzicerea transferurilor transatlantice de date de către Facebook, măsură care ar avea, potrivit companiei americane, un impact devastator asupra afacerilor sale, transmite Reuters....
Vizualizări: 475, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Deloitte a anunţat miercuri că a asistat asigurătorul austriac Vienna Insurance Group AG Wiener Versicherung Gruppe (VIG) în preluarea businessurilor grupului olandez Aegon din domeniul asigurărilor de viaţă şi non-viaţă, al pensiilor private şi al managementului de active din Ungaria, Polonia, România şi Turcia, iar preţul de achiziţie a fost de 830 de milioane de euro, aceasta fiind una dintre cele mai mari tranzacţii în domeniul financiar din Europa Centrală semnate în 2020....
Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scăzut cu 7,6% în primele 11 luni din 2020, faţă de aceeaşi perioadă din 2019, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS)....
Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul Florin Cîţu a afirmat că România este în top cinci ţări în lume care au avut creştere economică în pandemie....
Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă, miercuri, că se lucrează bine pe autostrada care va face conexiunea dintre Târgu Mureş şi aeroportul acestui oraş, stadiul lucrărilor fiind la peste 70%. ...
Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Microsoft a lansat un nou smartphone cu două ecrane, numit Surface Duo 2, care promite să spele păcatele şi să suplinească lipsurile modelului anterior....
Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Directorul general al Apple, Tim Cook, s-a alăturat joi criticilor aduse de şefii altor companii importante restricţiilor de vot din Georgia, adoptate recent, despre care există numeroase opinii că au ca ţintă afro-americanii şi alte minorităţi rasiale, transmite Reuters....
Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Compania suedeză Spotify se află în căutarea unor instrumente care să o ajute să-şi targeteze mai eficient utilizatorii care nu plătesc pentru versiunea Premium şi să atragă, astfel, cât mai mulţi cumpărători de publicitate....
Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Regia Autonomă ”Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA” estimează pentru acest an pierderi de 464,15 milioane lei, din cauza scăderii traficului aerian în pandemie şi pe fondul acceptării de către majoritatea statelor membre Eurocontrol a solicitării companiilor aeriene de a fi amânate plăţile pentru serviciile de navigaţie aeriană prestate în perioada februarie – mai 2020. De asemenea, regia apreciază că recuperarea pierderii de venituri pentru anii 2020-2021 se va întâmpla abia din 2023, eşalonat pe o perioadă de cinci sau şapte ani, potrivit unui proiect de Ordin comun pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 şi a situaţiei centralizate privind veniturile şi cheltuielile din bazele de cost pe anul 2020 ale ROMATSA, publicat în dezbatare de Ministerul Transporturilor....
Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Suprafaţa totală pe care se practică agricultură ecologică a crescut cu 19,4%, în 2020 faţă de anul anterior, ajungând la 471.928 hectare, iar suprafaţa certificată ecologic a crescut cu 28%, la 270.656 hectare în 2020, reiese din datele transmise de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale(MADR), la solicitarea News.ro. Fermierii pot accesa fonduri de 77 de milioane de euro anul acesta pentru agricultura ecologică....
Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a anunţat printr-o postare pe Facebook că la sediul Companiei Naţionale de Administare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR) au fost semnate joi două contracte: unul de proiectare pentru Autostrada A8 Târgu Neamţ-Iaşi şi altul pentru reabilitarea podului peste Braţul Borcea....
Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă, marţi, că înscrierile în Programul Rabla pentru Electrocasnice, care trebuiau să înceapă la ora 12.00, sunt amânate din cauza ”contextului de instabilitate cibernetică. De asemenea, instituţia precizează că există suspiciuni privind siguranţa informatică a aplicaţiei şi cu privire la încercări anterioare de fraudare a procesului de înscriere. ...
Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Airbus este pe cale să livreze peste 600 de avioane în acest an, după rezultate solide în primul semestru, susţinute parţial de acordurile care permit unora dintre operatorii aerieni să amâne includerea în contabilitate a aeronavelor noi, potrivit unor surse din industrie, citate de Reuters....
Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Restaurantele din New York City care îşi desfăşoară activitatea în spaţii închise vor fi închise începând de luni, din cauza creşterii numărului de cazuri noi zilnice de Covid-19 peste pragul de 10.000, pentru prima oară din primăvară, şi a creşterii puternice a spitalizărilor, a anunţat, vineri, guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, relatează Reuters....
Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, afirmă că există, în portofoliul ministerului pe care îl conduce, companii care reprezintă adevărate "găuri negre", care au înregistrat pierderi şi datorii şi care erau "căpuşate" de către "activul de partid". "Un lucru pe care nu-l vom face este: nu o să perpetuez toate găurile negre ale statului român. Noi avem companii în care s-au băgat zeci de milioane de lei din bani publici, banii contribuabililor”, susţine ministrul Economiei....
Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul I 2021 a fost de 286,19 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 2,9% faţă de trimestrul IV 2020 şi cu 0,1% faţă de trimestrul I 2020, arată datele provizorii (2) publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). ...
Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Producătorul american de automobile electrice Tesla a semnat contracte în valoare de aproximativ 5 miliarde de dolari pentru a cumpăra materiale pentru baterii de la companiile de procesare a nichelului din Indonezia, a declarat un ministru al guvernului de la Jakarta, pentru CNBC. ...
Vizualizări: 286, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă