Danone vinde o participaţie deţinută la un producător de lactate din China, la presiunea acţionarilor

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Danone vinde o participaţie deţinută la un producător de lactate din China, la presiunea acţionarilor

Grupul francez Danone a luat primele măsuri pentru vânzarea unei participaţii deţinute la un producător de lactate din China, la presiunea acţionarilor de a-şi îmbunătăţi performanţele şi guvernanţa, transmite Reuters.

Danone a anunţat într-un comunicat că, după evaluarea portofoliului său, a ajuns la un acord pentru convertirea unei participaţii indirecte deţinute la China Mengniu Dairy Company Limited într-o participaţie directă de 9,8% la grupul listat la Hong Kong.

Vânzarea participaţiei directe la acest grup ar putea avea loc în acest an, prin intermediul uneia sau mai multor tranzacţii şi în funcţie de condiţiile din piaţă, potrivit Danone. Majoritatea câştigurilor obţinute din vânzare vor fi utilizate pentru răscumpărarea unor acţiuni proprii.

În prezent, participaţia indirectă la compania chineză are o valoare contabilă de circa 850 de milioane de euro, aceasta având o contribuţie de 57 de milioane de euro la profitul din 2019.

Preşedintele şi directorul general al Danone, Emmanuel Faber, a fost supus în ultima perioadă unei presiuni tot mai mari din partea acţionarilor să facă schimbări, grupul rămânând în urma unora dintre companiile concurente în timpul pandemiei de coronavirus.

Presa franceză a scris că boardul Danone urmează să se întrunească luni pentru a discuta despre probleme de guvernanţă.

Știri similare

Transelectrica şi Moldelectrica semnează contractul care face posibile schimburile comerciale de energie electrică între România şi Republica Moldova

Transelectrica şi Moldelectrica semnează contractul care face posibile schimburile comerciale de energie electrică între România şi Republica Moldova

Economie

Transportatorii de energie electrică din România şi Republica Moldova, Transelectrica şi Moldelectrica, au semnat, joi, contractul care va permite alocarea de capacitate pentru schimburile comerciale de energie electrică pe linia de interconexiune între România şi Republica Moldova....

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Facebook acuză Apple de practici anticoncurenţiale

Facebook acuză Apple de practici anticoncurenţiale

Economie

Facebook a acuzat Apple de practici anticoncurenţiale, miercuri, în cadrul conflictului din ultima lună dintre cei doi giganţi ai sectorului tehnologiei referitor la schimbările planificate de Apple pentru sistemul de operare iOS14 în domeniul confidenţialităţii datelor, transmite Reuters....

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
STUDIU: Pandemia a amânat planurile de achiziţie a unui autovehicul nou şi a scăzut temporar interesul pentru maşinile electrice

STUDIU: Pandemia a amânat planurile de achiziţie a unui autovehicul nou şi a scăzut temporar interesul pentru maşinile electrice

Economie

Pandemia de COVID-19 a schimbat parţial comportamentul consumatorilor din piaţa auto, astfel o parte dintre aceştia şi-au amânat planurile de a achiziţiona un autovehicul nou, iar interesul pentru motoarele cu sisteme alternative de propulsie a înregistrat un regres temporar, reiese dintr-un studiu realizat de Deloitte în 23 de ţări....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comisia Europeană: De la 1 iulie, sunt introduse modificări ale modului în care se percepe TVA pentru vânzările online. TVA va fi percepută pentru toate bunurile care intră în UE

Comisia Europeană: De la 1 iulie, sunt introduse modificări ale modului în care se percepe TVA pentru vânzările online. TVA va fi percepută pentru toate bunurile care intră în UE

Economie

Noile norme privind taxa pe valoare adăugată (TVA) pentru cumpărăturile online intră în vigoare pe 1 iulie, ca parte a eforturilor de a asigura condiţii de concurenţă mai echitabile pentru toate societăţile, de a simplifica comerţul electronic transfrontalier şi de a introduce o mai mare transparenţă pentru cumpărătorii din UE în ceea ce priveşte preţurile şi opţiunile pe care le au la dispoziţie....

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Indicele ROBOR la 3 luni a rămas luni la 1,70%

Indicele ROBOR la 3 luni a rămas luni la 1,70%

Economie

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a rămas luni la 1,70%, potrivit datelor publicate de instituţie....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat joi consultările între ministere pentru actualizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat joi consultările între ministere pentru actualizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Economie

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunţat că a lansat joi consultările între ministere, în plan tehnic, pe grupuri de lucru pe domenii, pentru identificarea priorităţilor şi proiectelor care vor fi incluse în versiunea actualizată a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). ...

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
INS: Sosirile în structurile de primire turistică au scăzut în luna ianuarie cu aproape 40%, la 480.900 persoane, faţă de ianuarie 2020

INS: Sosirile în structurile de primire turistică au scăzut în luna ianuarie cu aproape 40%, la 480.900 persoane, faţă de ianuarie 2020

Economie

Sosirile înregistrate în structurile deprimire turistică în luna ianuarie 2021 au însumat 480.900 persoane, în scădere cu 39,6% faţă de cele din luna ianuarie 2020, iar înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna ianuarie 2021 au însumat 884.300, în scădere cu 43,9% faţă de cele din luna ianuarie 2020, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (INS)....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SONDAJ: Peste 40% dintre companiile din România se aşteaptă ca facilităţile fiscale acordate în pandemie să determine inspecţii fiscale noi

SONDAJ: Peste 40% dintre companiile din România se aşteaptă ca facilităţile fiscale acordate în pandemie să determine inspecţii fiscale noi

Economie

Peste 40% dintre companiile din România se aşteaptă ca facilităţile fiscale acordate de stat în timpul crizei sanitare să determine inspecţii fiscale noi, în contextul în care două treimi dintre respondenţi (66%) au beneficiat de astfel de facilităţi, potrivit unui sondaj realizat de PwC la nivelul Europei Centrale şi de Est (ECE), care arată că anul trecut, pe fondul restricţiilor impuse de starea de urgenţă, au existat mai puţine inspecţii fiscale decât într-un an obişnuit....

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Klaus Iohannis a semnat decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a deciziei privind sistemul de resurse proprii ale UE

Klaus Iohannis a semnat decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a deciziei privind sistemul de resurse proprii ale UE

Economie

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul entru supunerea spre ratificare Parlamentului a Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene şi de abrogare a Deciziei 2014/335/UE, Euratom, adoptată la Bruxelles, transmite Administraţia Prezidenţială. ...

Vizualizări: 427, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şapte organizaţii regionale lansează Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii: Susţinem necesitatea redeschiderii în condiţii de siguranţă a industriei prin programul naţional de vaccinare

Şapte organizaţii regionale au anunţat lansarea Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii (FIO) pentru a reprezenta interesele sectorului ospitalităţii în contextul în care este afectat puternic de efectele crizei coronavirus. ...

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cătălin Drulă: După mai bine de un deceniu de întârzieri, reabilitarea tronsonului 2 dintre Mihăeşti şi Caracal, parte din DN6 Alexandria – Craiova, avansează în sfârşit / S-au depus 12 oferte

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă, marţi, că, după mai bine de un deceniu de întârzieri, reabilitarea tronsonului 2 dintre Mihăeşti şi Caracal, parte din DN6 Alexandria - Craiova, avansează în sfârşit. Licitaţia a fost relansată în martie şi s-au depus 12 oferte....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
INS: Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut cu 2,8% în primele zece luni, ca serie brută, faţă de aceeaşi perioadă din 2019

INS: Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut cu 2,8% în primele zece luni, ca serie brută, faţă de aceeaşi perioadă din 2019

Economie

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în termeni nominali, a crescut în primele zece luni faţă de perioada similară din 2019, atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,8%, respectiv cu 2,1%, a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică (INS). ...

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a demarat plăţile pentru ajutorul acordat crescătorilor de porci şi păsări. Valoarea sprijinului depăşeşte 102 milioane de euro

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a demarat plăţile pentru ajutorul acordat crescătorilor de porci şi păsări. Valoarea sprijinului depăşeşte 102 milioane de euro

Economie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat plata cererilor depuse în anul 2020 pentru bunăstarea porcilor şi a păsărilor, a anunţat marţi APIA într-un comunicat de presă, în care a mai precizat faptul că suma totală autorizată la plată este de 102 milioane de euro pentru un număr de 475 de beneficiari. ...

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cătălin Drulă: E absolut necesar să fie construită autostrada Comarnic-Braşov. E o prioritate pentru mine

Cătălin Drulă: E absolut necesar să fie construită autostrada Comarnic-Braşov. E o prioritate pentru mine

Economie

Cătălin Drulă propus şi avizat favorabil în comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru Ministerul Transporturilor a declarat că este o prioritate pentru el construirea autostrăzii Comarnic - Braşov. Acesta a adăugat că nu este o problemă de finanţare privind această autostradă, ci sunt nişte proceduri care sunt în curs de revizuire, studii de fezabilitate....

Vizualizări: 398, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fauci: Statele Unite nu vor intra din nou în carantină pentru a combate Covid-19, dar ”situaţia se va înrăutăţi”

Fauci: Statele Unite nu vor intra din nou în carantină pentru a combate Covid-19, dar ”situaţia se va înrăutăţi”

Economie

Statele Unite nu vor intra din nou în carantină pentru a combate Covid-19, dar ”situaţia se va înrăutăţi”, în condiţiile în care varianta Delta alimentează creşterea numărului de cazuri, majoritatea apărute în rândul persoanelor nevaccinate, a afirmat duminică expertul în boli infecţioase Anthony Fauci, transmite Reuters....

Vizualizări: 475, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă