Israelul anunţă că a vaccinat jumătate din populaţie cu o doză de vaccin împoriva covid-19 şi 35% cu a doua doză de vaccin Pfizer-BioNTech

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Israelul anunţă că a vaccinat jumătate din populaţie cu o doză de vaccin împoriva covid-19 şi 35% cu a doua doză de vaccin Pfizer-BioNTech

Israelul a vaccinat cu cel puţin o doză de vaccin împotriva covid-19 50% din populaţia sa, iar 35% dintre locuitori au fost vaccinaţi şi cu a doua doză de vaccin Pfizer-BioNTech, a anunţat vineri ministrul israelian al Sănătăţii Yuli Edelstein, relatează Reuters.

Israelul îi include în acest bilanţ pe palestinieni din Ierusalimul de Est, vaccinaţi în cadrul acestei campanii de vaccinare care a început la 19 decembrie.

Ei fac parte dintre cei 9,3 milioane de locuitori ai Israelului, potrivit ministerului.

Însă palestinienii din Cisiordania şi Fâşia Gaza nu fac parte din campania israeliană de vaccinare.

Premierul în exerciţiu Benjamin Netanyahu – aflat în campanie electorală – a anunţat că vrea ca toţi israelienii în vârstă de peste 16 ani să fie vaccinaţi până la sfârşitul lui martie, în vederea unei redeschideri a ţării în aprilie.

Însă Ministerul israelian al Sănătăţii şi-a exprimat îngrijorarea faţă de o scădere a numărului de vaccinuri distribuite de alianţa americano-germană Pfizer-BioNTech

Împotriva unei întârzieri a vaccinării, Guvernul Netanyahu a decis să limiteze accesul în anumite locuri de recreere – deschise persoanelor care s-au vaccinat şi care deţin un ”paşaport verde”.

Știri similare

Trei militari francezi, morţi într-o operaţiune în Mali

Trei militari francezi, morţi într-o operaţiune în Mali

Externe

Trei militari francezi din cadrul Regimentului I de Vânători de la Thierville-sur-Meuse (Meuse) au murit într-o operaţiune în Mali, după ce vehiculul la bordul căruia se aflau a atins un dispozitiv exploziv, în regiunea Hombori, a anunţat Palatul Élysée, relatează AFP....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Legea marţială, declarată în mai multe cartiere la Mandalay, al doilea cel mai important oraş din Myanmar, în urma unor manifestaţii împotriva loviturii de stat

Legea marţială, declarată în mai multe cartiere la Mandalay, al doilea cel mai important oraş din Myanmar, în urma unor manifestaţii împotriva loviturii de stat

Externe

Legea marţială a fost decretată luni în mai multe cartiere la Mandalay, al doilea cel mai important oraş din Myanmar, în urma unor manifestaţii împotriva loviturii de stat militare, au anunţat autorităţile locale într-o declaraţie oficiaă, relatează AFP....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Josep Borrell, în vizită la Moscova la sfârşitul săptămânii, pentru a sonda intenţiile ruse în legătură cu Navalnîi, Ucraina şi dosarul nuclear iranian

Josep Borrell, în vizită la Moscova la sfârşitul săptămânii, pentru a sonda intenţiile ruse în legătură cu Navalnîi, Ucraina şi dosarul nuclear iranian

Externe

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell efectuează joi o vizită la Moscova, într-un context tensionat, cu scopul de a sonda voinţa cooperării Kremlinului, în pofida refuzului acestuia de a da curs cererilor de eliberare a opozantului politic Aleksei Navalnîi, condamnat marţi la aproape trei ani de închisoare, relatează AFP....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Egiptul şi Qatarul au convenit să îşi reia relaţiile diplomatice

Egiptul şi Qatarul au convenit să îşi reia relaţiile diplomatice

Externe

Egiptul şi Qatarul au convenit să îşi reia relaţiile diplomatice, a anunţat miercuri Ministerul egiptean de Externe, guvernul de la Cairo devenind primul care a făcut acest lucru în cadrul unui acord arab pentru a pune capăt un conflict diplomativ cu Doha, transmite Reuters....

Vizualizări: 390, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Summit Biden/ Putin fără conferinţă de presă comună

Summit Biden/ Putin fără conferinţă de presă comună

Externe

Preşedintele american Joe Biden se va exprima, singur, în conferinţa de presă după întâlnirea de miercuri, la Geneva, cu omologul rus Vladimir Putin, a anunţat sâmbătă Casa Albă, scrie AFP. ...

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Putin speră la o întâlnire ”productivă” cu Biden la Geneva

Putin speră la o întâlnire ”productivă” cu Biden la Geneva

Externe

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a mulţumit preşedintelui Joe Biden pentru prezenţa la reuniune şi şi-a exprimat speranţa unei întâlniri ”productive”, în deschideerea summitului, miercuri, la Geneva, relatează The Associated Press....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bulgaria intră într-o perioadă de instabilitate şi incertitudine din cauza unui Parlament fragmentat, în urma alegerilor legislative; populiştii lui Slavi Trifonov devin a doua formaţiune din ţară; naţionaliştii ies din Legislativ

Rezultate parţiale ale alegerilor legislative din Bulgaria confirmă luni o victorie a conservatorilor premierului Boiko Borisov, însă amploarea votului de protest - împărţit de mai multe partide - deschide o perioadă de instabilitate, relatează AFP....

Vizualizări: 390, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Blinken: Statele Unite sunt profund îngrijorate de condamnarea la închisoare a lui Alexei Navalnîi

Blinken: Statele Unite sunt profund îngrijorate de condamnarea la închisoare a lui Alexei Navalnîi

Externe

Statele Unite sunt profund îngrijorate de condamnarea la închisoare a opozantului Kremlinului Alexei Navalnîi şi au cerut din nou, marţi, eliberarea imediată a acestuia, secretarul de Stat Antony Blinken afirmând că Washingtonul va colabora îndeaproape cu aliaţii SUA în privinţa modalităţilor prin care Rusia să fie trasă la răspundere, transmite Reuters....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă