Anton Petrea, întrebat de arbitrajul meciului cu CFR Cluj: Nu vreau să vorbesc, sunt prea supărat acum ca să deschid subiectul ăsta

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Anton Petrea, întrebat de arbitrajul meciului cu CFR Cluj: Nu vreau să vorbesc, sunt prea supărat acum ca să deschid subiectul ăsta

Antrenorul FCSB, Anton Petrea, a declarat, duminică, după meciul cu CFR Cluj, scor 0-2, că este prea supărat ca să comenteze arbitrajul derbiului.

„O înfrângere dureroasă, consider că am controlat jocul cea mai mare parte, însă experienţa celor de la CFR Cluj şi-a spus cuvântul şi în final a trebuit să ne declarăm învinşi. E un sentiment neplăcut, trebuie să trecem cât mai repede peste acest moment, mai avem două meciuri în acest an pe care trebuie să le gestionăm foarte bine şi să obţinem maximum din ele. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj, îi las pe cei în măsură să vorbească despre aşa ceva, pentru că sunt prea supărat acum ca să deschid subiectul ăsta. Să decidă cine trebuie ce s-a întâmplat acolo şi să ia măsurile de rigoare! Se vede perioada de inactivitatea a lui Coman, din punct de vedere fizic. Calitatea lui nu poate fi pusă la îndoială, dar mai are de muncit, mai are de tras până să ajungă la un nivel optim, la ritmul de joc pe care încă nu-l are. (n.r. – despre Bălgrădean) E portar, trebuie să-şi facă datoria când vine la alt club, asta e. Nu am avut şansă, ne-au lispit puţină şansă la finalizare şi puţină inspiraţie şi nu am reuşit să marcăm. Cred că dacă reuşeam să marcăm cel puţin o dată, altfel se desfăşura jocul şi chiar puteam câştiga. (n.r. – despre greşeala de la golul al doilea) A fost o lipsă de comunicare, o nesincronizare, o ezitare a fundaşilor noştri, asta a fost. E o greşeală care se întâmplă în timpul jocului şi din păcate nu am mai avut puterea de a reveni. (n.r. – despre ce a adus nou Edi Iordănecsu la CFR) Nu vreau să mă pronunţ vizavi de jocul CFR-ului. E un final de an dificil, avem trei partide foarte, foarte grele, campioana, vicecampioana şi Sepsi, care se dovedeşte o echipă incomodă. Trebuie să tratăm meciurile foarte serios şi să le câştigăm pe amândouă”, a declarat Petrea, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa FCSB, într-un meci din etapa a XIII-a a Ligii I. Bucureştenii sunt pe prima poziţie în clasament, cu 30 de puncte, iar clujenii sunt pe trei, cu 27 de puncte. Pe poziţia a doua se află Universitatea Craiova, cu 28 de puncte şi un joc mai puţin.

La Cluj-Napoca, au marcat Deac ’35 (penalti) şi Costache ’73. Penaltiul a fost acordat pentru un fault al lui Miron la Vojtus.

În minutul 2, FCSB a cerut fără succes să i se acorde un penalti pentru un cenţ în careu al lui Camora.

Știri similare

Stanciu explică de ce nu a îngenuncheat pentru BLM: Am decis să fac gestul pentru colegul meu Kudela, de la Slavia. Am decis să nu mă pun în genunchi şi nu cred că asta este soluţia

Stanciu explică de ce nu a îngenuncheat pentru BLM: Am decis să fac gestul pentru colegul meu Kudela, de la Slavia. Am decis să nu mă pun în genunchi şi nu cred că asta este soluţia

Sport

Mijlocaşul Nicolae Stanciu a explicat, duminică seară, de ce a ales să nu îngenuncheze pentru mişcarea Black Lives Matter înaintea meciului amical al României cu Anglia. El a precizat că a refuzat gestul din solidaritate pentru colegul său de la Slavia Praga, Ondrej Kudela, suspendat pentru un incident de rasism....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Billel Omrani şi-a prelungit contractul cu CFR Cluj

Billel Omrani şi-a prelungit contractul cu CFR Cluj

Sport

Clubul CFR 1907 Cluj şi jucătorul Billel Omrani au ajuns la o înţelegere privind prelungirea contractului până în 2022, informează gruparea campioană....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bilal Sebaihi pleacă de la FC Hermannstadt

Bilal Sebaihi pleacă de la FC Hermannstadt

Sport

A.F.C.Hermannstadt şi mijlocaşul francez Billal Sebaihi au reziliat, luni, înţelegerea contractuală în condiţii amiabile, anunţă clubul sibian....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Real Mallorca a revenit după un sezon în LaLiga

Real Mallorca a revenit după un sezon în LaLiga

Sport

Real Mallorca a promovat în LaLiga după numai un sezon petrecut în divizia a doua. Echipa din Insulele Baleare a profitat de înfrângerea suprinzătoare suferită de Almeria, în deplasare, în faţa formaţiei FC Cartagena (locul 14), scor 2-3, în etapa a XL-a a ligii secunde....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă