Bruce Springsteen a pledat vinovat pentru consum de alcool în spaţiu închis. Acuzaţiile de conducere sub influenţa alcoolului au fost retrase

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bruce Springsteen a pledat vinovat pentru consum de alcool în spaţiu închis. Acuzaţiile de conducere sub influenţa alcoolului au fost retrase

Muzicianul american Bruce Springsteen a pledat vinovat pentru consum de alcool într-o zonă cu restricţii, în timp ce acuzaţiile de conducere a unei maşini sub influenţa alcoolului şi în mod nepotrivit au fost retrase din lipsă de dovezi, în timpul unei audieri care a avut loc miercuri, scrie Variety.

Cântăreţul a fost amendat cu 500 de dolari. 

„Domnul Springsteen este mulţumit de decizia dată astăzi de instanţă”, se arată într-o declaraţie a reprezentantului său. „Procurorul nu a putut să furnizeze dovezile necesare în legătură cu acuzaţia că ar fi condus sub influenţa alcoolului şi în mod nepotrivit şi, prin urmare, au fost retrase ambele acuzaţii. Domnul Springsteen, care nu are cazier, a pledat vinovat că a consumat alcool într-un spaţiu închis şi a fost de acord să achite o amendă de 500 de dolari”. 

Cântăreţul a fost arestat pe 14 noiembrie în apropiere de Sandy Hook Lighthouse în zona Gateway National Recreation, un parc de pe coasta de nord a New Jersey. 

Springsteen a participat la audiere prin intermediul platformei Zoom. Presa nu a avut voie la audiere, deşi un număr suspect de mare de mesaje pe Twitter au apărut în timpul audierii. 

Supranumit „The Boss”, cu o carieră de peste 50 de ani, muzicianul a lansat toamna trecută al 20-lea album de studio, „Letter to You”. Arestarea lui a avut loc la câteva săptămâni după asta.

Springsteen a fost şi protagonistul unei reclame pentru Jeep care a fost difuzată, duminică, în timpul Super Bowl. În clipul intitulat „The Middle”, el vorbeşte despre reunirea Americii divizate. După apariţia acestor informaţii, reclama a fost înlăturată de pe contul de YouTube al Jeep.

Știri similare

Cineteca din Bologna a publicat o carte cu scenariul complet al filmului neterminat al lui Charlie Chaplin „The Freak”

Cineteca din Bologna a publicat o carte cu scenariul complet al filmului neterminat al lui Charlie Chaplin „The Freak”

Entertainment

Atunci când Charlie Chaplin a murit în ziua de Crăciun din 1977, la vârsta de 88 de ani, a lăsat în urma sa un scenariu pentru ultimul film neterminat intitulat "The Freak", un proiect despre o tânără femeie cu aripi pe nume Serapha care este exploatată în tot felul de moduri, potrivit Variety. ...

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Astra Film Festival Sibiu a debutat cu evenimente speciale şi urşi de pluş

Astra Film Festival Sibiu a debutat cu evenimente speciale şi urşi de pluş

Entertainment

Astra Film Festival a debutat duminică seară, la Sibiu, cu o gală inedită, cu proiecţia unui film-eveniment, o dezbatere şi un cine-concert. Publicul numeros, care a ocupat băncile din faţa Scenei Lac din Muzeul Astra, a avut parte de la început de o surpriză: multe locuri au fost ocupate de urşi din pluş, îmbrăcaţi cu tricouri Astra Film Festival. ...

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă