Venezuela o expulzează pe şefa delegaţiei Uniunii Europene, după noi sancţiuni

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Venezuela o expulzează pe şefa delegaţiei Uniunii Europene, după noi sancţiuni

Ministrul venezuelean al Afacerilor Externe Jorge Arreaza a anunţat miercuri că şefa delegaţiei Uniunii Europene la Caracas are 72 de ore să părăsească ţara din America de Sud după impunerea de noi sancţiuni din partea blocului comunitar pentru oficiali săptămâna aceasta, informează Reuters.

Anunţând expulzarea lui Isabel Brilhante, Arreaza a descris sancţiunile împotriva a 19 oficiali venezueleni „cu adevărat inacceptabile”. 

Sancţiunile au fost un răspuns la alegerile legislative câştigate de aliaţii preşedintelui Nicolas Maduro pe care opoziţia din Venezuela şi mulţi democraţi din Occident le-au considerat frauduloase. 

„Facem acest lucru din cauză că o cer circumstanţele”, a declarat Arreaza. 

În 2020, Venezuela a avut o reacţie diplomatică similară, de a expulza reprezentantul UE, în contextul crizei petrolului, ca răspuns la sancţiunile care i-au fost impuse.  

Știri similare

Aproximativ 500 de familii ale unor victime covid-19 cer, într-un proces la Roma, despăgubiri în valoare de 100 de milioane de euro Guvernului italian, pe care-l acuză de ”neglijenţă sistematică” în gestionarea pandemiei

Externe

Aproximativ 500 de familii italiene cer despăgubiri în valoare de 100 de milioane de euro Guvernului, acuzând autorităţile sanitare de o ”neglijenţă sistematică” în gestionarea pandemiei covid-19, într-un proces care a început la Roma, relatează The Guardian....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Finlanda, al 22-lea stat membru UE care ratifică planul relansării europene postcovid; Austria, Ungaria, Olanda, Polonia şi România urmează să ratifice planul în valoare de 750 de miliarde de euro

Parlamentul finlandez a ratificat marţi, cu o majoritate de două treimi, în pofida opoziţiei Partidului Finlandez (naţionalişti, populişti), planul european de relansare postcovid în valoare de 750 de miliarde de euro, menit să înfrunte consecinţele economice ale pandemiei covid-19, relatează AFP....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O comisie a Administraţiei pentru Medicamente din SUA recomandă aprobarea vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer şi BioNTech pentru utilizarea de urgenţă

O comisie a Administraţiei pentru Medicamente din SUA recomandă aprobarea vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer şi BioNTech pentru utilizarea de urgenţă

Externe

O comisie consultativă importantă a Administraţiei pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din SUA a recomandat, joi, aprobarea vaccinului pentru Covid-19 al companiilor Pfizer şi BioNTech, pentru folosirea în regim de urgenţă la persoanele cu vârste de peste 16 ani, aceasta fiind ultimul pas înainte ca FDA să îşi dea acordul final pentru distribuirea pe scară largă a primelor doze la nivel naţional, transmite CNBC....

Vizualizări: 411, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul turc de Externe: Turcia nu poate prelua povara unui nou val de migranţi din Afganistan

Ministrul turc de Externe: Turcia nu poate prelua povara unui nou val de migranţi din Afganistan

Externe

Turcia nu poate prelua povara unui nou val de migranţi din Afganistan, a declarat duminică ministrul de Externe Mevlut Cavusoglu, după discuţii cu omologul său german, în condiţiile în care îngrijorările cu privire la un nou val de migranţi rămân după preluarea puterii de către talibani, transmite Reuters....

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Facebook autorizează din nou dezbaterea cu privire la crearea SARS-CoV-2 de către om sau în laborator, după ce Biden cere spionajului american o anchetă cu privire la originea pandemiei covid-19

Facebook nu va mai cenzura mesaje care afirmă că SARS-CoV-2 a fost creat de către om sau în urma unei manipulări în laborator, după ce, de la începutul pandemiei covid-19, reţeaua de socializare a încercat să încadreze dezbaterea pe platformă şi a suprimat numeroase ipoteze considerate teorii ale complotului, scrie site-ul de ştiri Politico....

Vizualizări: 520, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şeful companiei WizzAir critică decizia de interzicere a survolării Belarusului

Şeful companiei WizzAir critică decizia de interzicere a survolării Belarusului

Externe

Directorul executiv al WizzAir a criticat guvernele europene pentru interzicerea survolării Belarusului ca răspuns la aterizarea forţată a unui avion de pasageri la finalul lunii mai, spunând că astfel de acţiuni fac din aviaţie „o jucărie a politicii”. ...

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă