O oaie salvată din Australia a fost tunsă de 35 de kilograme de lână – FOTO

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O oaie salvată din Australia a fost tunsă de 35 de kilograme de lână – FOTO

O oaie rătăcită numită Baarack, care a fost salvată dintr-o pădure din Australia, cântărea atât de mult din cauza lânii încât animalul abia mai putea vedea, potrivit independent.co.uk.

Baarack, a cărei blană cântărea mai mult de 35 de kilograme, trăia în statul Victoria. Salvatorii au precizat că ar fi avut stăpân, dar la un moment dat a ajuns lângă Lancefield. 

După tunosoarea necesară, Baarack a fost mai uşoară cu 35,4 kilograme. 

Kyle Behrend, de la Edgar’s Mission Farm Sanctuary, a spus: „Se pare că Baarack a fost o oaie care a aparţinut cuiva. A avut odată marcate urechile, dar i-au fost distruse de lâna deasă şi aspră care i-a crescut în jurul feţei”. 

El a precizat că „oile trebuie să fie tunse cel puţin o dată pe an”.

„În timp ce copitele erau în stare bună pentru că a alergat pe stâncile din pădure, starea generală era una proastă. Era subponderal şi, din cauza lânii din jurul feţei, abia putea să vadă”, a afirmat Behrend. 

Știri similare

„Respect”, o demonstraţie de forţă a lui Jennifer Hudson în rolul cântăreţei Aretha Franklin, din 13 august în cinematografe – VIDEO

„Respect”, o demonstraţie de forţă a lui Jennifer Hudson în rolul cântăreţei Aretha Franklin, din 13 august în cinematografe – VIDEO

Entertainment

Lungmetrajul „Respect”, despre viaţa interpretei Aretha Franklin, cu actriţa şi cântăreaţa Jennifer Hudson în rol principal, a putut fi vizionat miercuri seară, la festivalul Anonimul, înainte cu două zile de premieră. Proiecţia a fost precedată de un recital Luiza Zan, care a prezentat, în notă proprie, câteva dintre piesele emblematice ale artistei americane....

Vizualizări: 318, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
„Ma Rainey”, „Judas and the Black Messiah” şi „Borat 2”, nominalizate pentru principalul trofeu al Sindicatului producătorilor americani

„Ma Rainey”, „Judas and the Black Messiah” şi „Borat 2”, nominalizate pentru principalul trofeu al Sindicatului producătorilor americani

Entertainment

Lungmetrajele „Ma Rainey’s Black Bottom”, „Judas and the Black Messiah” şi „Borat Subsequent Moviefilm” se numără între filmele nominalizate pentru principalul trofeu acordat de Sindicatul producătorilor americani (PGA), acesta fiind un indicator important pentru marele trofeu Oscar. ...

Vizualizări: 419, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cinci cineaste au fost selectate pentru participarea la Rezidenţa FemArt 2021

Cinci cineaste au fost selectate pentru participarea la Rezidenţa FemArt 2021

Entertainment

Cinci cineaste aflate la început de carieră vor participa la Rezidenţa FemArt 2021 - o săptămână intensivă de training şi mentorat, organizată de către Asociaţia Română a Femeilor în Cinema (ARFC) la Bucureşti, în perioada 3 - 8 octombrie....

Vizualizări: 403, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă