Neagu, despre criticile primite de jucătoare după meciul cu Germania: Aşa e la noi, faci din victorie nuntă şi din înfrângere înmormântare

Vizualizări: 317, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Neagu, despre criticile primite de jucătoare după meciul cu Germania: Aşa e la noi, faci din victorie nuntă şi din înfrângere înmormântare

Handbalista Cristina Neagu consideră că persoanele care critică evoluţia echipei naţionale la turneul final al Campşionatului Eruopean din Danemarca nu cunosc situaţia din lotul tricolor.

(n.r. – despre criticile apărute după meciul cu Germania) Eu sper în primul rând ca fetele să nu citească presa şi comentariile în această perioadă, pentru că la noi aşa estre de fiecare dată. Atunci când jucăm prost şi pierdem suntem criticate, atunci când câştigăm suntem cele mai bune şi fetele noastre de aur şi aşa mai departe. Eu sper ca fetele să nu citească ce se scrie în presă, noi să ne concentrăm la ce avem de făcut, la treaba noastră, să luăm ficare meci în parte să scoatem ce e mai bun din fiecare meci, pentru că nimeni nu ştie de fapt ce se întâmplă cu noi, ce s-a întâmplat şi în perioada asta, în care au apărut aceste cazuri de Covid şi ne-am pierdut anumite jucătoare, cât de greu a fost, cât de schimbată este echipa. Oamenii nu cunosc aceste lucruri, oamenii ne văd la televizor, ei nu ştiu dacă noi intrăm cu probleme de sănătate, dacă ne-am antrenat sau nu, dacă suntem apte din punct de vedere fizic. Dar noi intrăm şi ne facem treaba şi nu ne plângem niciodată, pentru că aşa suntem noi. Tragem de noi până la sacrificiu şi atunci când jucăm suntem criticate. La noi e chestia aia, faci din victorie nuntă şi din înfrângere înmormântare. Aşa că eu sper ca ele să nu citească presa şi noi să ne vedem de ceea ce avem de făcut aici şi să încercăm să scoatem lucruri pozitive şi cât mai multe puncte în meciurile care urmează. Eu sunt obişnuită, pentru că lucrul ăsta se întâmplă în fiecare an. Avem atâtea exemple. În 2015, în prima săptămână, mai că nu mai puteam să ne întoarcem în ţară şi după a doua săptămână toată lumea ne aştepta cu flori la aeroport. Ştim despre ce e vorba, iar noi, repet, încercăm să ne concentrăm pe ficare meci.  E o situaţie specială şi oamenii trebuie să înţeleagă lucrul acesta. Nu e simplu, avem atâtea debutante, sunt fete care sunt pentru prima dată la un turneu final, am pierdut anumite jucătoare, încercăm să scoatem ce e mai bun din echipa pe care o avem, nu am avut meciuri oficiale de un an de zile, în liga naţională s-au jucat şase meciuri. Nu e o situaţie simplă. Sigur, putem sau nu să găsim scuze. Ideea e că, atât timp cât suntem aici, la acest campionat european, încercăm să dăm tot ce avem mai bun în momentul de faţă. Şi până la urmă asta trebuie să conteze, că noi ieşim cu fruntea sus de la fiecare partidă şi spunem <atât am putut azi>”, a declarat Neagu, într-o conferinţă de presă la Kolding.

Pentur jucătoarea română, Norvegia este favorită să câştige această ediţie a CE.

(n.r. – despre meciul ei cu numărul 200, bornă atinsă cu Polinia). E ceva special că am ajuns la borna asta, sper să mai strâng câteva meciuri la echipa naţională, pentru că anii trec şi probabil nu vor mai fi multe meciuri. (n.r. – despre coechipiera care ar putea prelua din sarcinile ei) Nu o să vorbesc acum de o jucătoare anume, dacă am ceva de vorbit o voi face cu colegele mele, în vestiar, însă cred că fiecare atunci când intră pe teren trebuie să-şi asume responsabilitatea. Despre asta e vorba, ca fiecare să dea ce are mai bun în momentul în care păşeşte pe teren şi sunt convinsă că lucrul acesta se şi întâmplă. (n.r. – despre Nora Mork) O respect foarte mult pe Nora şi ştiu că a trecut prin foarte multe lucruri în ultimii ani şi ea a avut foarte multe probleme de sănătate, însă nu cred că este principalul pericol de mâine. Este într-o revenire de formă şi cumva jocul echipei o ajută mult şi o ajută să fie acolo sus, în topul marcatoarelor, însă cred că jocul lor, la modul general, apărare, contraatac, este principala armă a Norvegiei. Au în momentul de faţă cam cel mai complet lot, eu văd Norgegia în momentul acesta drept favorită la câştigarea campionatului european, la cum arată şi datorită faptului că au toate jucătoarele valide şi uitându-mă la celelalte echipe. (n.r. – despre obiectivele României în grupa principală). Încercăm să o luăm meci cu meci, mai avem un meci de disputat în prima rundă, împotriva Norvegiei şi nu mergem învinse de la început în niciun meci. Încercăm să facem lucruri bune împotriva Norvegiei şi obţinem ceva pozitiv, după care vom vedea care sunt echipele calificate din cealaltă grupă, pentru că este o situaţie destul de complicată şi acolo şi vom lua partidă cu partidă. Noi intrăm pe teren la fiecare meci cu gândul de a face lucruri bune şi de a obţine rezultate pozitive. Aşa că oricare vor fi adversarele o să încercăm să facem cât mai multe puncte. Norvegia este favorită mâine, pentru noi ce mai important meci a fost cel de ieri, care ne-a adus calificarea direct în <main round>. Dacă ne uităm la Polonia şi Germania, acolo nu se ştie cine merge în grupele principale, deşi Germania a câştigat împotriva noastră. Obiectvul nostru a fost în primul rând să ne calificăm în grupa principală. Nu va fi complicat nici dacă voim merge cu zero puncte, important este că mergem acolo. (n.r. – dacă a fost surprinsă de victoria Serbiei în meciul cu Olanda) Sincer, da. (n.r. – Jucătoarele sârbe) au ieşit din izolare, nu au apucat să se antreneze şi au mers la sală… Ştiu că Olanda nu mai are aceeaşi echipă de anul trecut sau de acum doi ani, însă pe considerentul ăsta, că Serbia a ieşit din izolare, m-am gândit că Olanda va câştiga meciul. Însă e sport şi orice se poate întâmpla. Şi noi rămânem pozitivi şi intrăm cu gânduri mari la fiecare meci”, a mai spus ea. 

Naţionala României a disputat două meciuri în grupa D a Campionatului European din Danemarca, 19-22 cu Germania şi 28-24 cu Polonia. Luni, de la ora 21.30, tricolorele vor juca în compania Norvegiei, ultimul meci din grupă, ambele echipe fiind deja calificate în grupele principale.

După două etape, grupa D are lider Norvegia (4 puncte), urmată de România (2), Germania (2) şi Polonia (0).

Primele trei clasate vor continua în grupele principale, locurile 1-3 din grupele A şi B în grupa I, iar locurile 1-3 din grupele C şi D în grupa principală II, între 10-15 decembrie. Echipele se vor califica în grupele principale cu punctele acumulate în disputele cu celelalte adversare care ating această fază.

În 18 decembrie vor avea loc semifinalele şi meciul pentru clasarea finală pe locurile 5-6, iar finalele pentru medalii sunt programate în 20 decembrie.

Campioana europeană va obţine calificarea directă la CE2022, iar primele patru clasate vor fi, de asemenea, calificate la Campionatul Mondial 2021.

La ultima ediţie a Campionatului European, naţionala României s-a clasat pe locul 4, după 20-24 cu Olanda, în finala mică. Chiar înaintea acestei partide, căpitanul naţionalei tricolore, Cristina Neagu, a suferit o ruptură de ligamente în partida cu Ungaria, ratând lupta pentru medalii la CE.

Podiumul ediţiei din 2018, care a avut loc în Franţa, a fost ocupat, în ordine, de Franţa, Rusia şi Olanda.

Deţinătoarea recordului de titluri europene este Norvegia, cu 7 medalii de aur.

Știri similare

Selecţionerul Yemenului a murit din cauza covid-19

Selecţionerul Yemenului a murit din cauza covid-19

Sport

Federaţia de Fotbal din Yemen a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că selecţionerul Sami al-Naash a murit din cauza covid-19, relatează AP....

Vizualizări: 297, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Xavi Pascual a fost prezentat oficial la Dinamo

Xavi Pascual a fost prezentat oficial la Dinamo

Sport

Antrenorul Xavier Pascual, care a câştigat săptămâna trecută cu FC Barcelona Liga Campionilor la handbal masculin, a fost prezentat oficial, miercuri, la Dinamo Bucureşti....

Vizualizări: 291, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Eşec pentru Chiricheş în Serie A

Eşec pentru Chiricheş în Serie A

Sport

Formaţia Sassuolo, la care joacă Vlad Chiricheş, a fost învinsă, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa AS Roma, într-un meci din etapa a treia a campionatului Italiei....

Vizualizări: 283, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Xavi şi-a prelungit contractul cu Al Sadd

Xavi şi-a prelungit contractul cu Al Sadd

Sport

Antrenor al clubului Al Sadd din Qatar din 2019, fostul mijlocaş al FC Barcelona Xavi Hernandez şi-a prelungit cu două sezoane contractul, până în 2023....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Southgate: A fost un test bun. Am avut ocazii, dar şi adversarii au avut / Despre penaltiul executat şi ratat de Henderson: Data viitoare vom ţine cont de ierarhie

Southgate: A fost un test bun. Am avut ocazii, dar şi adversarii au avut / Despre penaltiul executat şi ratat de Henderson: Data viitoare vom ţine cont de ierarhie

Sport

Selecţionerul Angliei, Gareth Southgate, a declarat duminică seară, după meciul amical cu România, scor 1-0, că jocul cu tricolorii a fost un test bun, din care fotbaliştii săi au învăţat multe. El a menţionat că rezultatul ar fi putut fi mai categoric, dar că şi România a avut ocazii. Southgate a vorbit şi despre faptul că Jordan Henderson a executat şi a ratat un penalti....

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă