Peste 60 de mineri, încă blocaţi în subteran la Mina Lupeni

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste 60 de mineri, încă blocaţi în subteran la Mina Lupeni

Peste 60 de mineri de la Lupeni sunt blocaţi în subteran, pentru a cincea zi consecutiv, în semn de protest faţă de condiţiile de muncă şi de salarizare, la suprafaţă, colegi ai celor blocaţi în mină s-au adunat în semn de solidaritate cu aceştia.

Știri similare

Isărescu scrie Parlamentului, îngrijorat că legea care interzice cumulul pensiei cu salariul ar însemna să piardă funcţia de guvernator al BNR

Isărescu scrie Parlamentului, îngrijorat că legea care interzice cumulul pensiei cu salariul ar însemna să piardă funcţia de guvernator al BNR

Exclusiv

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care la 1 august va împlini 72 de ani, a transmis Parlamentului o solicitare de modificare a proiectului de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, recent aprobat de Executiv, astfel încât să îi includă la excepţii şi pe membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, pentru ca aceştia să aibă posibilitatea să îşi desfăşoare activitatea şi după împlinirea vârstei de 70 de ani, relevă date analizate de Profit.ro....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Două piscine ale unei unităţi de cazare din Murighiol au fost închise de inspectorii ANPC din cauza mai multor nereguli, printre care şi prezenţa bacilului piocianic. Unitatea a fost amendată cu 35.000 de lei – FOTO

Două piscine ale unei unităţi de cazare din Murighiol au fost închise de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) după ce au fost descoperite mai multe nereguli, printre care prezenţa în apă a bacilului piocianic, lipsa marcajului privind adâncimea bazinului şi a balustradelor prin care se făcea accesul în piscine. Unitatea a fost amendată cu 35.000 de lei. De asemenea, comisarii ANPC propun închiderea temporară a unităţii pe o durată de cel mult şase luni. ...

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gheorghiţă: O persoană testată pozitivă pentru COVID-19 are risc să transmită, dar comparativ cu cei nevaccinaţi nu ştim dacă e un risc similar sau mai mic. Conform datelor actuale pare că acest risc e mai mic

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, consideră că o persoană testată pozitivă are risc să transmită boala, dar că deocamdată nu se ştie dacă acest risc este unul similar sau mai mic, precizând că potrivit datelor actuale pare că acest risc este mai mic. ...

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ioana Mihăilă: Să fim responsabili şi să ne vaccinăm, valul 4 va fi al nevaccinaţilor

Ioana Mihăilă: Să fim responsabili şi să ne vaccinăm, valul 4 va fi al nevaccinaţilor

Exclusiv

Valul 4 al pandemiei va fi al nevaccinaţilor, a declarat la Digi24 ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă. Ea a explicat că persoanele vaccinate au un risc mai scăzut să dezvolte forme grave, chiar dacă se infectează cu COVID-19. Ministrul spune că în acest moment nu se discută despre restricţii, deoarece incidenţa cazurilor este scăzută. ...

Vizualizări: 330, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mihăilă, videoconferinţe cu directorii DSP şi cu managerii spitalelor pentru pregătirea capacităţii de răspuns la creşterea infectărilor COVID-19/ Ministrul a cerut centralizarea numărului de paturi pentru pacienţii pediatrici, inclusiv ATI pediatrie

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a discutat, în videoconferinţe cu directorii DSP şi cu managerii spitalelor, despre pregătirea capacităţii de răspuns în cazul creşterii cazurilor de COVID-19, solicitând centralizarea numărului de paturi la nivel judeţean care pot fi alocate îngrijirii pacienţilor pediatrici, inclusiv pentru ATI pediatrie, în contextul în care tulpina Delta afectează într-un număr mai mare copiii şi tinerii, comparativ cu variantele dominante din valurile anterioare....

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Măsuri care se aplică de duminică în Bucureşti, după ce rata de infectare a trecut de 2

Măsuri care se aplică de duminică în Bucureşti, după ce rata de infectare a trecut de 2

Exclusiv

Prefectura a făcut publice măsurile care se aplică de duminică în Bucureşti, după ce rata de infectare a trecut de 2, printre acestea numărându-se limitarea la 50% din capacitate a numărului spectatorilor la competiţiile sportive şi la 70% în săli de spectacole şi cinematografe. De asemenea, există limitări pentru numărul participanţilor la nunţi şi botezuri....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîmpeanu afirmă că jumătate dintre elevii confirmaţi cu SARS-COV-2 după reluarea cursurilor sunt din Bucureşti şi judeţele Cluj şi Arad: Cred că asta ne face să tragem nişte concluzii cu privire la respectarea regulilor

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că jumătate dintre copiii depistaţi ca fiind infectaţi cu virusul SARS-COV-2 după reluarea cursurilor sunt din Bucureşti şi din judeţele Cluj şi Arad, el considerând că această statistică duce la unele concluzii cu privire la respectarea regulilor. El îi îndeamnă pe părinţi să nu îşi trimită copiii în colectivitate dacă au fie şi "cele mai mici simptome de boală" pentru că pot pune în pericol viaţa rudelor bolnave ale altor copii. ...

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: A cincea zi cu peste 2.000 de cazuri noi de COVID-19 / 47 de persoane au decedat / 581 de pacienţi la ATI / Sunt internaţi 116 copii, din care 8 la ATI

Grupul de Comunicare Strategică: A cincea zi cu peste 2.000 de cazuri noi de COVID-19 / 47 de persoane au decedat / 581 de pacienţi la ATI / Sunt internaţi 116 copii, din care 8 la ATI

Exclusiv

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, 2.648 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 47 de persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 581 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. De asemenea, sunt internaţi 116 copii, din care opt sunt la Terapie Intensivă....

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvern: Peste 872.000 de persoane plătesc impozite şi taxe folosind Ghiseul.ro

Guvern: Peste 872.000 de persoane plătesc impozite şi taxe folosind Ghiseul.ro

Exclusiv

Guvernul a anunţat că peste 872.000 de persoane plătesc taxele şi impozitele folosind Ghiseul.ro, o platformă administrată de Autoritatea pentru Digitalizarea României. Până la 31 martie 2021 oamenii pot beneficia de reducere de 10% la plata anuală integrală a impozitului pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport, mai precizează Executivul....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
MAE: De marţi, românii pot intra în Turcia fie cu rezultatul negativ al unui test COVID, fie cu un document care să ateste că sunt vaccinaţi, fie cu dovada că au fost infectaţi în ultimele 6 luni/ Măsurile se aplică de marţi

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat că, începând de marţi, au fost modificate condiţiile de intrare în Turcia, accesul fiind permis românilor care prezintă fie rezultatul negativ al unui test pentru COVID-19, fie un document care să ateste că au trecut cel puţin 14 zile de la vaccinarea completă, fie o dovadă că au fost infectate cu virusul SARS-COV-2 în ultimele şase luni....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Poliţiştii din Capitală au descins la două petreceri private în Centrul Vechi la care participau 10 şi respectiv 11 persoane / Organizatorii, amendaţi cu 9.000 lei fiecare şi participanţii cu 12.800 lei | VIDEO

Poliţiştii din Capitală au depistat în două locuri din Centrul Vechi că se desfăşurau în noaptea de sâmbătă spre duminică dimineaţa două evenimente private, la primul erau 10 persoane şi la al doilea 11 oameni. Fiecare organizator a fost amendat cu 9.000 lei, iar participanţii au primit sancţiuni contravenţionale de 12.800 lei....

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Poliţia de Frontieră: 10.893 de cetăţeni ucraineni au intrat în România marţi, în scădere faţă de ziua precedentă / Nu a fost permisă ieşirea din ţară a 40 de cetăţeni români, din diferite motive legale

Poliţia de Frontieră anunţă că 119.469 de persoane au intrat în România marţi, dintre care 10.893 de cetăţeni ucraineni. Numărul total al ucrainenilor care au intrat în ţară începând cu perioada pre-conflict a ajuns la 1.873.608....

Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Fostul manager al SAJ Constanţa, acuzat de ANI de conflict de interese după ce şi-a angajat soţia în cadrul Serviciului/ A fost sesizat Parchetul în acest caz

Fostul manager al SAJ Constanţa, acuzat de ANI de conflict de interese după ce şi-a angajat soţia în cadrul Serviciului/ A fost sesizat Parchetul în acest caz

Exclusiv

Fostul manager al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, Laurenţiu Bădescu, este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) de conflict de interese, după ce şi-a angajat soţia în cadrul Serviciului, în acest caz fiind sesizat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deoarece există indicii că fostul director a săvârşit infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane. De asemenea, alte două persoane cu funcţii de conducere din sistemul medical au fost declarate incompatibile. ...

Vizualizări: 280, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: 994 de cazuri noi de infectare cu coronavirus / 94 de persoane au decedat / 1.190 de pacienţi, la ATI

Grupul de Comunicare Strategică: 994 de cazuri noi de infectare cu coronavirus / 94 de persoane au decedat / 1.190 de pacienţi, la ATI

Exclusiv

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 994 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. De asemenea, de la ultima raportare, 94 de persoane au decedat. În ultimele 24 de ore au fost făcute 9.124 de teste RT-PCR (4.448 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 4.676 la cerere) şi 4.937 de teste rapide antigenice. ...

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Profesor universitar doctor Răzvan Cherecheş a demisionat din funcţia de consilier onorific la Ministerul Sănătăţii: Experienţa mea a fost una amară. Nu consider că este cazul să rămân într-o funcţie, chiar şi una onorifică, dacă mă simt inutil

Profesor universitar doctor Răzvan Cherecheş anunţă că a demisionat din funcţia de consilier onorific la Ministerul Sănătăţii, fiind a doua demisie din echipa acestuia, din ultima perioadă, după cea a lui Bogdan Oprea. Cherecheş afirmă că experienţa sa la minister a fost una amară şi că nu consideră că este cazul să rămână într-o funcţie, chiar şi una onorifică, dacă se simte inutil....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîmpeanu: Dacă vor fi peste 50 de răspunsuri pozitive într-o şcoală privind vaccinarea elevilor, atunci vor fi organizate echipe mobile în acea unitate de învăţământ . Avem în momentul de faţă 650 de centre de vaccinare şi 815 fluxuri disponibile

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că dacă vor fi peste 50 de răspunsuri pozitive într-o şcoală legate de vaccinarea elevilor, atunci vor fi organizate echipe mobile în acea unitate de învăţământ. ...

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă