Blanka Vlasic şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Blanka Vlasic şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă

Croata Blanka Vlasic, în vârstă de 37 de ani, dublă campioană mondială la săritura în înălţime, a anunţat, vineri, că s-a retras din activitatea sportivă.

“De la Rio, am încercat să trec peste accidentări, au fost patru ani de speranţă că mă voi provoca din nou în concurs. Respir sport de când m-am născut, săritura în înălţime este o parte din mine, şi va fi mereu astfel. Astfel, decizia de a-mi încheia cariera vine natural (…) Sunt mândră de cariera mea. Deşi atletismul este un sport individual, am simţit mereu că fac parte dintr-o echipă, pentru că nu am sărit doar pentru mimne. Să fac turul victoriei cu drapelul Croaţiei a fost mereu cea mai mare onoare pentru mine. Cu linişte în inimă, recunoştinţă şi aplauze, trec la următoarea pagină a vieţii mele”, a precizat Vlasic într-un comunicat.

Blanka Vlasic a câştigat titlul mondial la săritura în înălţime în 2007 şi în 2009. Ea a obţinut medalia de aur şi la CM în sală din 2008 şi 2010. La Campionatele Europene, ea a câştigat titlul continental în 2010. Croata are în palmares şi un argint olimpic, obţinut în 2008 la Beijing, şi un bronz olimpic (Rio 2016).

Știri similare

Camavinga, la Real Madrid

Camavinga, la Real Madrid

Sport

Real Madrid l-a transferat pe jucătorul Eduardo Camavinga de la Rennes, pentru suma de 30 de milioane de euro, informează marca.com....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Romario Pires la FC Farul Constanţa

Romario Pires la FC Farul Constanţa

Sport

FC Farul Constanţa a anunţat, joi, că l-a achiziţionat pe mijlocaşul Romario Pires....

Vizualizări: 410, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Spania şi Portugalia vor juca un meci amical în 4 iunie

Spania şi Portugalia vor juca un meci amical în 4 iunie

Sport

Echipele Spaniei şi Portugaliei se vor întâlni în meci amical în 4 iunie, la Sevilla, pentru a pregăti Campionatul European din perioada 11 iunie-11 iulie. ...

Vizualizări: 445, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ram şi Salisbury în finala de dublu la US Open

Ram şi Salisbury în finala de dublu la US Open

Sport

Echipa Rajeev Ram/Joe Salisbury (SUA/Marea Britanie), cap de serie numărul 4, s-a calificat, joi, în finala probei de dublu din cadrul turneului de grand slam US Open....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
AS Monaco s-a calificat în finala Cupei Franţei

AS Monaco s-a calificat în finala Cupei Franţei

Sport

Formaţia AS Monaco s-a calificat în finala Cupei Franţei, după ce a învins, joi, cu scorul de 5-1, echipa de amatori Rumilly Vallières, în semifinalele competiţiei....

Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cătălin Chirilă a revenit în ţară după titlul mondial obţinut la Halifax: “Sincer, nici măcar înainte de marea finală nu am fost atât de emoţionat”

Cătălin Chirilă a revenit în ţară după titlul mondial obţinut la Halifax: “Sincer, nici măcar înainte de marea finală nu am fost atât de emoţionat”

Sport

Cătălin Chirilă, care a obţinut o medalie de aur şi una de argint la Campionatele Mondiale de Canoe Sprint de la Halifax, a revenit marţi în ţară, sportivul declarând la ceremonia de la salonul oficial al aeroportului Henri Coandă că performanţa din Canada înseamnă enorm pentru el. ...

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă