Raluca Turcan: Salariul minim este mic, ca să fiu foarte sinceră, însă nivelul pe care l-am stabilit, de 2.300 de lei brut, este un nivel pe care angajatorii s-au angajat să-l poată duce în condiţii de criză economică

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Raluca Turcan: Salariul minim este mic, ca să fiu foarte sinceră, însă nivelul pe care l-am stabilit, de 2.300 de lei brut, este un nivel pe care angajatorii s-au angajat să-l poată duce în condiţii de criză economică

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă 1,4 milioane de salariaţi din sistemul privat au salariul minim pe economie, cifra fiind de şapte ori mai mare decât numărul bugetarilor care au salariul minim pe economie. Turcan recunoaşte că salariul minim este mic, dar fost stabilit un cuantum pe care mediul privat a considerat că-l poate susţine.

Știri similare

Dan Barna, despre PNRR: Unele dintre teme au fost acceptate, despre alte teme Comisia Europeană a spus: dom’le, cred că vă sunt necesare, dar nu vă dăm bani din PNRR pentru asta/Avem în continuare discuţia legată de acceptarea componentei de infrastructură

Exclusiv

Vicepremierul Dan Barna anunţă că oficialii Comisiei Europene au comunicat autorităţilor române că nu sunt de acord cu propunerile legate de investiţii din bani europeni prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru realizarea unor sisteme de irigaţii, întrucât acest aspect nu ţine de redresarea după pandemia de COVID. "Avem în continuare discuţia legată de acceptarea componentei de infrastructură, care pentru noi e de viaţă şi de moarte. E discuţia în curs", afirmă el....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
IGPR: 22 de pasageri ai unor zbor Madrid – Sibiu au fost plasaţi în carantină si o persoană în izolare. Câinele special antrenat a semnalat trei persoane infectate cu SARS-CoV-2

IGPR: 22 de pasageri ai unor zbor Madrid – Sibiu au fost plasaţi în carantină si o persoană în izolare. Câinele special antrenat a semnalat trei persoane infectate cu SARS-CoV-2

Exclusiv

Autorităţile au depistat, la zborul de vineri seară Madrid-Sibiu persoane infectate cu noul coronavirus, anunţă IGPR. Din 151 de pasageri, 22 au fost plasaţi în carantină şi o persoană în izolare. Câinele de miros Covid a semnalat trei oameni infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. Din cei trei, una avea schema completă de vaccinare făcută, a doua a avut rezultat negativ la COVID, iar a treia a prezentat dovada că a trecut prin boală....

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Mediului: Defrişările masive care au avut loc în România nu au putut fi puse în practică fără „complicitatea” mai multor persoane. Pot exista şi interese politice

Ministrul Mediului: Defrişările masive care au avut loc în România nu au putut fi puse în practică fără „complicitatea” mai multor persoane. Pot exista şi interese politice

Exclusiv

Ministrul Mediului, Tánczos Barna afirmă că, în opinia sa, defrişările masive care au avut loc în România nu au putut fi puse în practică fără „complicitatea” mai multor persoane, unele dintre ele reprezentanţi ai unor instituţii publice. „„Este un domeniu care generează un interes economic foarte mare. Pot exista şi interese politice”, spune Tánczos Barna despre exploatările forestiere. ...

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul Cîţu, în vizită de lucru la sediul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 – A discutat despre stadiul campaniei de vaccinare şi despre funcţionarea platformei pentru vaccinare

Premierul Florin Cîţu a făcut miercuri dimineaţă o vizită de lucru la sediul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). ...

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CNCAV: 305.562 de programări la vaccinare au fost făcute în etapa a doua / În Bucureşti au fost programate 62.182 locuri la vaccinare, iar gradul de ocupare a atins procentul de 100%

CNCAV: 305.562 de programări la vaccinare au fost făcute în etapa a doua / În Bucureşti au fost programate 62.182 locuri la vaccinare, iar gradul de ocupare a atins procentul de 100%

Exclusiv

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat sâmbătă că au fost făcute un 305.562 programări la vaccinare în etapa a doua, iar în Bucureşti au fost programate 62.182 locuri la vaccinare, iar gradul de ocupare a atins procentul de 100%....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Anchetă a poliţiştilor din Timiş, după ce mai mulţi pacienţi s-au internat în spital cu forme severe de COVID-19, deşi aveau certificate de vaccinare

Anchetă a poliţiştilor din Timiş, după ce mai mulţi pacienţi s-au internat în spital cu forme severe de COVID-19, deşi aveau certificate de vaccinare

Exclusiv

Poliţiştii din Timiş au deschis o anchetă, dar şi dosar penal, după ce mai mulţi pacienţi cu forme severe de COVID-19 au fost internaţi la Spitaul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, deşi deţineau certificate de vaccinare. Poliţiştii vorbesc de metoda ”vaccinului la chiuvetă” folosită de unii medici de familie înscrişi în programul de imunizare. ...

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Traficul feroviar, blocat pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, după ce un tren Regio a lovit un autoturism/ Un bărbat a fost transportat la spital

Traficul feroviar, blocat pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, după ce un tren Regio a lovit un autoturism/ Un bărbat a fost transportat la spital

Exclusiv

Traficul feroviar este blocat, vineri seara, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, după ce un tren Regio care circula între Miercurea Ciuc şi Târgu Mureş a lovit un autoturism, la o trecere peste calea ferată. Un bărbat aflat în maşină a fost transportat la spital....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Braşov: Victimele incendiului de la depozitul de artificii din Zărneşti nu aveau contracte de muncă / Doi dintre bărbaţi nu aveau deloc docmente, iar cel de-al treilea avea contractul suspendat şi activ începând din 12 august

Niciunul dintre bărbaţii surprinşi de incendiul izbucnit, miercuri seară, la depozitul unei firme de artificii din Zărneşti, judeţul Braşov, nu avea contract cu muncă cu respectiva societate. Doi dintre bărbaţi – între care şi cel decedat - nu aveau deloc contracte, iar al treilea avea contract de muncă valabil de joi, 12 august şi nu trebuia să se afle pe platforma industrială, a constatat Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov. ...

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul de Interne: În ultima săptămână, doar 7% dintre cetăţeni şi 0,33% dintre operatorii economici verificaţi nu au respectat măsurile de protecţie sanitară / O conduită socială prudentă, o vigilenţă crescută, condiţii pentru limitarea pandemiei

Ministerul AfacerilorINterne a transmis, vineri, că, în ultma verificărilor din ultima săptămână s-a constatat că doar 7% dintre cetăţeni şi 0,33% dintre operatorii economici verificaţi nu au respectat măsurile de protecţie sanitară. Oficialii Ministerului transmis că respectarea măsurlor de protecţie sanitară este în continuare esenţială, având în vedere trndul crescător....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cod portocaliu de ploi abundente pentru mai multe localităţi din Constanţa şi Tulcea/ A fost emis mesaj Ro-Alert/ Trafic blocat pe DN 22A, în judeţul Tulcea, din cauza apei adunate pe şosea

Cod portocaliu de ploi abundente pentru mai multe localităţi din Constanţa şi Tulcea/ A fost emis mesaj Ro-Alert/ Trafic blocat pe DN 22A, în judeţul Tulcea, din cauza apei adunate pe şosea

Exclusiv

Meteorologii au emis avertizări nowcasting Cod portocaliu de ploi torenţiale, luni după-amiază, în mai multe localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea. Astfel, în mai multe localităţi, inclusiv în municipiul Constanţa, a fost emis mesaj Ro-Alert. Traficul este blocat pe DN 22A, în judeţul Tulcea, din cauza apei adunate pe şosea....

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Turcan: Am stabilit cu reprezentanţii agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă să comunice zilnic rezultatele discuţiilor cu beneficiarii de ajutor social, pentru a putea avea o evaluare naţională pe categorii de grupuri vulnerabile

Raluca Turcan a avut marţi o videoconferinţă cu reprezentanţii tuturor agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi pentru plăţi şi inspecţie socială privind campania naţională de evaluare a beneficiilor de asistenţă socială. Ministrul Muncii a precizat că a sollicitat reprezentanţilor agenţiilor judeţene să comunice zilnic rezultatele discuţiilor pe care le au, în teren, cu beneficiarii de ajutor social, pentru a putea avea curând o evaluare naţională pe categorii de grupuri vulnerabile. „În România sunt 170.000 de titulari de venit minim garantat, dar numărul total al beneficiarilor reali este de peste 413.000: 257.000 sunt adulţi, dintre care 120.000 sunt persoane apte de muncă, 32.000 au vârsta peste 65 de ani şi 156 000 sunt copii, iar dintre aceştia 55.000 au vârsta sub 7 ani”, a mai spus Turcan. ...

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă