Rusia se declară pregătită să revină în Tratatul ”Cer deschis”, dacă SUA revin la rândul lor în tratat

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rusia se declară pregătită să revină în Tratatul ”Cer deschis”, dacă SUA revin la rândul lor în tratat

Rusia se declară pregătită să revină în cadrul Tratatului ”Cer deschis” (”Open Sky”) de control militar, dacă Statle Unite revin şi ele în tratat, subliniind însă că ”nu va aştepta etern” o decizie americană în acest sens, relatează AFP.

”Noi lăsăm uşa deschisă. Însă colegii noştri de la Washington şi din alte capitale NATO trebuie să înţeleagă că nu vom aştepa etern”, a declarat pentru agenţia rusă de presă RIA Novosti adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov.

Riabkov consideră că procedura retragerii din acest tratat – angajată de Moscova – este în continuare în curs şi că va fi finaizată ”dacă, până atunci, Statele Unite nu ne infornează cu privire la voinţa lor de a reveni în cadrul dispoziţiilor acordului”.

El nu pecizează cât timp îşi acordă Rusia pentru a-şi finaliza retragerea din acest document internaţional care permite controlul mişcărilor militare şi instalaţiilor militare strategice ale ţărilor semnatare.

Moscova s-a retras anul trecut din Tratatul ”Cer deschis”, după o retragere a Statelor Unite din ordinul lui Donald Trump, care a denunţat numeroase alte mari acorduri internaţionale.

Guvernul lui Joe Biden a făcut în ultimele săptămâni paşi pentru a se conforma din nou dispoziţiilor mai multora dintre aceste acorduri.

Washingtonul a prelungit in extremis, în ianuarie, importantul Tratat New START încheiat cu Moscova, privind limitatea cantităţii armamentului nuclear.

Tratatul ”Cer deschis” a intrat în vigoare în 2002, iniţial cu 25 de ţări semnatare.

El dă fiecărei ţări semnatare dreptul de a efectua zboruri de observaţie deasupra teritoriului altor părţi ale acordului, în schimbul obligaţiei de a accepta asemenea zboruri deasupra teritoriului său, în vederea unui control al activităţilor militare.

Știri similare

Număr-record de morţi din cauza consumului de alcool, pe timpul carantinei împotruva covid-19, în Anglia şi Ţara Galilor; 7.423 de morţi din cauza consumului de alcool în 2020, cu 20% mai mulţi decât în 2019

Externe

Numărul anual al morţilor din cauza consumului de alcool a atins un vârf în 2020 în Anglia şi Ţara Galilor, anunţă joi Biroul Naţional britanic de Statistică (ONS), care constată o creştere puternică a acestui bilanţ începând de la prima carantină impusă din cauza covid-19, în martie, relatează AFP....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele chinez Xi Jinping cere comunităţii internaţionale unitate, în primele sale remarci în era Biden

Preşedintele chinez Xi Jinping cere comunităţii internaţionale unitate, în primele sale remarci în era Biden

Externe

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut luni comunităţii internaţionale să lase deoparte diferenţele de opinie, avertizând, în primele sale remarci în era preşedintelui american Joe Biden, făcute în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, desfăşurat online, că istoria a arătat că ţările care aleg izolarea ”eşuează întotdeauna”, relatează CNBC....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fauci, uşurat că nu mai trebuie să-l contrazică pe Trump; ”Nu aveai impresia că te poţi exprima fără să suporţi consecinţe”; ”Ideea de a putea veni aici, de a vorbi despre ceea ce ştim, dovezi, ştiinţă îţi dă un sentiment de eliberare”

Imunologul american Anthony Fauci, consilierul Casei Albe în lupta împotriva pandemiei covid-19, se declară ”uşurat” de faptul că nu mai este nevoit să-l contrazică pe Donald Trump, relatează AFP....

Vizualizări: 539, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Franţa îşi recheamă ambasadorii din SUA şi Australia pentru consultări, după renunţarea la o achiziţie de submarine de către Canberra

Franţa îşi recheamă ambasadorii din SUA şi Australia pentru consultări, după renunţarea la o achiziţie de submarine de către Canberra

Externe

Franţa a anunţat vineri că a decis să-şi recheme ambasadorii din Statele Unite şi Australia pentru consultări, după ce Australia a încheiat un acord cu Statele Unite şi Marea Britanie, care a pus capăt unei achiziţii de submarine de concepţie franceză în valoare de 40 de miliarde de dolari, transmite Reuters....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Liderii mondiali revin în această săptămână la Naţiunile Unite, cu atenţia îndreptată spre combaterea schimbărilor climatice şi a Covid-19

Liderii mondiali revin în această săptămână la Naţiunile Unite, cu atenţia îndreptată spre combaterea schimbărilor climatice şi a Covid-19

Externe

Liderii mondiali se întorc săptămâna aceasta la sediul Naţiunilor Unite din New York, cu atenţia îndreptată spre intensificarea eforturilor de combatere atât a schimbărilor climatice, cât şi a pandemiei COVID-19, care anul trecut i-a obligat să trimită declaraţii video pentru adunarea anuală a organizaţiei, transmite CNBC. ...

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă