UE discută cu compania americană Moderna achiziţia unei cantităţi mai mari de vaccinuri pentru Covid-19

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE discută cu compania americană Moderna achiziţia unei cantităţi mai mari de vaccinuri pentru Covid-19

Uniunea Europeană discută cu compania americană Moderna achiziţia unei cantităţi mai mari de vaccinuri pentru Covid-19, în timp ce AstraZeneca, cu care discuţiile s-au blocat, a sugerat să livreze doze din vaccinul său produs în afara Europei, pentru a compensa pentru reducerea livrărilor, au declarat două surse din UE, transmite Reuters.

Uniunea are ca obiectiv vaccinarea a 70% din populaţia adultă până la sfârşitul verii, dar nu a reuşit să îşi asigure dozele promise de companiile farmaceutice.

În prezent, încearcă să-şi extindă rezerva de vaccinuri, care se ridică deja la aproape 2,3 miliarde de doze, provenite de la şase producători de medicamente, pentru populaţia sa de aproximativ 450 de milioane.

UE negociază un nou acord de aprovizionare cu Moderna, care ar putea aproape dubla volumul dozelor de vaccin de la firma de biotehnologie din SUA, au declarat pentru Reuters doi oficiali înalţi ai UE implicaţi în discuţii.

În cadrul acordului negociat, UE ar asigura 150 de milioane de doze suplimentare de la Moderna, peste cele 160 de milioane care au fost deja rezervate şi au început să fie distribuite luna trecută.

Unul dintre cei doi oficiali a declarat că unele dintre dozele prevăzute în noul acord ar putea fi livrate până în iunie.

Al doilea a fost mai precaut, indicând dificultăţile cu care s-a confruntat Moderna pentru a livra doar 10 milioane de doze către UE în primul trimestru al anului 2021.

Cu toate acestea, volumul de doze disponibile ar putea fi mărit dacă este mărit numărul de doze care pot fi extrase din fiecare fiolă Moderna.

Compania americană a refuzat să comenteze discuţiile cu UE, dar a spus că poartă discuţii cu autorităţile de reglementare din diferite ţări cu privire la posibilitatea creşterii numărului de doze din flacoane de la 10 la 15.

Comisia Europeană nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii.

De asemenea, UE este aproape de finalizarea discuţiilor cu compania Novavax pentru 200 de milioane de doze de vaccin, a declarat unul dintre oficiali, confirmând o informaţie publicată de Reuters săptămâna trecută.

Vineri, oficialii de la Bruxelles şi directorii AstraZeneca au discutat despre reducerea livrărilor anunţate de companial anglo-suedeză luna trecută, când a explicat că şi-a redus obiectivele privind livrările în UE din cauza unei probleme de producţie. Acest lucru ar fi redus livrările la 31 de milioane de doze până în martie în loc de cel puţin 80 de milioane convenite iniţial. Sub presiune, AstraZeneca, care şi-a dezvoltat vaccinul în colaborare cu Universitatea Oxford, s-a oferit ulterior să mărească livrările la 40 de milioane de doze în primul trimestru.

UE şi AstraZeneca organizează acum întâlniri săptămânale pentru a găsi modalităţi de a mări rapid producţia, au spus cele două surse.

Directorii AstraZeneca au declarat vineri oficialilor UE că, pentru a accelera aprovizionarea către bloc, i-ar putea oferi unele doze fabricate în afara Europei, au spus cele două surse.

Una dintre surse a spus că unul dintre furnizori ar putea fi Serum Institute of India (SII).

Autoritatea britanică de reglementare a medicamentelor verifică procesele de fabricaţie la uzina SII, o mişcare care ar putea deschide calea pentru ca vaccinul AstraZeneca să fie transportat de acolo în Marea Britanie şi alte ţări, au spus două surse.

SII este principalul furnizor de vaccinuri către ţările mai sărace, în cadrul unui sistem condus de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Nu este clar dacă aceste aprovizionări ar putea fi afectate de posibilele livrări către ţările mai bogate. AstraZeneca a menţionat, de asemenea, o unitate de producţie din SUA ca posibil furnizor pentru UE, dar nu a indicat volumele sau calendarul livrărilor, a spus una dintre surse.

AstraZeneca şi SII nu au fost disponibile imediat pentru a comenta.

Ambele surse din UE au declarat că noile oferte ale companiei nu au claritate. O sursă a declarat că încă nu este clar dacă AstraZeneca ar putea livra cele 40 de milioane de doze garantate pentru primele trei luni ale anului 2021 şi că au existat doar angajamente vagi pentru al doilea trimestru.

”Totul este construit pe nisip”, a spus oficialul.

Oficialii UE au declarat că fabrica de vaccinuri din SUA pe care AstraZeneca a menţionat-o se află în Baltimore, dar nu au dat mai multe detalii.

În cadrul tranzacţiilor anunţate anul trecut, fabricaa Catalent’s din Maryland va produce substanţa medicamentoasă utilizată în vaccinul AstraZeneca, iar Emergent BioSolutions  fabrică vaccinurile la unitatea sa din Baltimore.

Livrările de la fabricile din afara UE ar trebui să fie autorizate de autoritatea de reglementare a medicamentelor din UE, au spus oficialii UE.

Potrivit UE, două fabrici care produc vaccinul AstraZeneca în Marea Britanie ar trebui să furnizeze UE în baza contractului său cu compania. AstraZeneca a declarat că guvernul britanic a împiedicat exportul vaccinului, menţionând propriul său contract de furnizare. Guvernul britanic a refuzat să spună dacă contractul său cu AstraZeneca acordă prioritate aprovizionărilor britanice.

Știri similare

Ministrul Cseke Attila anunţă că va prezenta coaliţiei şi Guvernului un proiect de act normativ care să rezolve problema creşterea preţurilor la materialelor de construcţii

Ministrul Cseke Attila anunţă că va prezenta coaliţiei şi Guvernului un proiect de act normativ care să rezolve problema creşterea preţurilor la materialelor de construcţii

Economie

Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a anunţat că va prezenta coaliţiei şi Guvernului un proiect de act normativ care să rezolve probleme creşterii preţurilor la materialelor de construcţii. El a mai explicat că este vorba despre o formulă de calcul bazată pe indici ai INS care va fi aplicată la fiecare depune de factură, pe baza unui act adiţional încheiat cu beneficiarul, vom avea această creştere sau determinarea preţului facturii....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
KFC România şi KFC Moldova au încheiat primul trimestru cu un profit net de 13,9 milioane lei. Pizza Hut România a avut pierderi de 3,7 milioane lei, iar Taco Bell România pierderi de 1 milion de lei

KFC România şi KFC Moldova au încheiat primul trimestru cu un profit net de 13,9 milioane lei. Pizza Hut România a avut pierderi de 3,7 milioane lei, iar Taco Bell România pierderi de 1 milion de lei

Economie

Sphera Franchise Group, care operează restaurantele KFC (în România, Italia şi Moldova) şi Pizza Hut şi Taco Bell (în România), a încheiat primul trimestru al anului cu vânzări în restaurante de 211,4 milioane lei, în creştere cu 6,6% faţă de acelaşi trimestru din 2020. Grupul a trecut pe profit în primele trei luni ale anului 2021, profitul net crescând cu 105% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 0,5 milioane lei. Pe companii din grup, KFC România şi KFC Moldova au încheiat primul trimestru cu un profit net cumulat de 13,9 milioane lei, iar KFC Italia a avut pierderi de 8 milioane lei, ca efect al restricţiilor anti-Covid severe impuse de autorităţile italiene. Pizza Hut România a avut pierderi de 3,7 milioane lei, iar Taco Bell România pierderi de 1 milion de lei. ...

Vizualizări: 425, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Raport privind execuţia bugetară în trimestrul II – Deficit de 19,17 miliarde de lei, mai mic decât cel prognozat initial / Încasările, peste nivelul estimat / Este necesar să se intensifice eforturile de implementare a investiţiilor

UPDATE – Raport privind execuţia bugetară în trimestrul II – Deficit de 19,17 miliarde de lei, mai mic decât cel prognozat initial / Încasările, peste nivelul estimat / Este necesar să se intensifice eforturile de implementare a investiţiilor

Economie

Bugetul general consolidat a înregistrat, în al doilea trimestru al anului, un deficit în valoare de 19,17 mld. lei (1,68% din PIB), cu 10,74 mld. lei sub nivelul prognozat, se arată în Raportul privind execuţia bugetară în trimestrul II, ransmis, vineri, de Executiv. De asemenea, încasările au fost peste nivelul estimat. ”Este necesar ca în perioada imediat următoare să se intensifice eforturile de implementare a proiectelor de investiţii”, este una dintre concluziile raportului. ...

Vizualizări: 478, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
DAL Travel: Mexicul, care nu solicită în mod obligatoriu prezentarea unui test COVID, în topul preferinţelor turiştilor români. Un circuit de două săptămâni la sfârşit de noiembrie costă 1.840 de euro de persoană plus taxe

DAL Travel: Mexicul, care nu solicită în mod obligatoriu prezentarea unui test COVID, în topul preferinţelor turiştilor români. Un circuit de două săptămâni la sfârşit de noiembrie costă 1.840 de euro de persoană plus taxe

Economie

Mexic a revenit în preferinţele turiştilor români, fiind una dintre destinaţiile îndepărtate de toamnă, în special pentru produsele tip circuit, dar şi pentru sejururile la Cancun, potrivit touroperatorului DAL Travel, care arată că turiştii români sunt bine primiţi în Mexic şi nu au mai întâmpinat nicio problemă, după incidentele de la începutul lunii februarie. În prezent, Mexicul nu solicită în mod obligatoriu prezentarea unui test covid, dar este recomandat ca turiştii să aibă certificatul de vaccinare. Compania arată că faţă de anii trecuţi, nu se remarcă schimbări esenţiale ale tarifelor, atât pentru transportul aerian, cât şi pentru cazare. Un circuit de două săptămâni la sfârşit de noiembrie costă 1.840 de euro de persoană plus taxe, în timp ce un circuit de 2 săptămâni, cu ocazia "Dia de los Muertos", costă 3.500 euro/persoană plus taxe. ...

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu: Nu vom interveni pentru a plafona preţul la energie. Avem nevoie de independenţă energetică

Florin Cîţu: Nu vom interveni pentru a plafona preţul la energie. Avem nevoie de independenţă energetică

Economie

Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul vu a interveni pentru plafonarea preţului la energie, iar România are nevoie de independenţă energetică. Şeful Executivului a a adăugat că trebuie să li se explice oamenilor foarte clar de ce au crescut preţurile la energie şi a mai precizat că majoritatea energiei este produsă în companii de „stat. Eu când am vorbit de reforma companiilor de stat am fost foarte clar – ineficienţele nu vreau să fie transferate asupra consumatorului. Nu vreau să descoperim că o parte din creşterea facturii, şi de aceea am chemat şi ANPC astăzi aici, la consumatorul final se datorează din transferul unor ineficienţe ale companiilor de stat către consumatorul final. Dacă aşa ceva se întâmplă şi găsim aşa ceva, vom lua cele mai dure măsuri”, a completat prim-ministrul. ...

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul MOL anunţă că a investit peste 20 de milioane dolari în măsuri extinse de prevenire şi combatere COVID-19, de la începutul pandemiei

Grupul MOL anunţă că a investit peste 20 de milioane dolari în măsuri extinse de prevenire şi combatere COVID-19, de la începutul pandemiei

Economie

Grupul ungar MOL anunţă că a investit peste 20 de milioane dolari, de la debutul pandemiei de COVID-19 şi până în prezent, în măsuri extinse de prevenire şi combatere a infectării cu virusul SARS CoV 2 pentru angajaţii şi clienţii săi, în Europa Centrală şi de Est şi a donat 5 milioane dolari pentru susţinerea sistemului medical....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vânzările cu amănuntul din Marea Britanie au scăzut din nou în august, în mod neaşteptat

Vânzările cu amănuntul din Marea Britanie au scăzut din nou în august, în mod neaşteptat

Economie

Vânzările cu amănuntul din Marea Britanie au scăzut din nou în august, în mod neaşteptat, înregistrând o serie record de evoluţii lunare negative, potrivit datelor oficiale publicate vineri care amplifică îngrijorările legate de redresarea economică, chiar dacă volumul vînzărilor se menţine peste nivelurile anterioare pandemiei, transmite Reuters....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Precizările Ministerului Economiei privind schema HoReCa: Ordinea în care se înscriu potenţialii beneficiari ai schemei nu este relevantă. Întreaga suma alocată se împarte proporţional tuturor beneficiarilor eligibili

Precizările Ministerului Economiei privind schema HoReCa: Ordinea în care se înscriu potenţialii beneficiari ai schemei nu este relevantă. Întreaga suma alocată se împarte proporţional tuturor beneficiarilor eligibili

Economie

Ordinea în care se înscriu potenţialii beneficiari ai schemei HoReCa nu este relevantă, precizează Ministerul Economiei, care subliniază că întreaga suma alocată se împarte proporţional tuturor beneficiarilor eligibili. Ministerul Economiei anunţa miercuri seară că va lansa schema de ajutor pentru HoReCa săptămâna viitoare. Înscrierea se va putea face de marţi, 29 iunie, de la ora 10.00, până în 12 iulie, la ora 20.00....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Autoritatea din Comunicaţii se va consulta cu piaţa de comunicaţii electronice pentru a decide oportunitatea organizării unei licitaţii pentru benzile de frecvenţe de peste 24 GHz. Licitaţia pentru 5G va avea loc în trimestrul 3

Autoritatea din Comunicaţii se va consulta cu piaţa de comunicaţii electronice pentru a decide oportunitatea organizării unei licitaţii pentru benzile de frecvenţe de peste 24 GHz. Licitaţia pentru 5G va avea loc în trimestrul 3

Economie

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a adoptat planul de acţiuni pentru anul 2021, potrivit căruia se va consulta cu piaţa naţională de comunicaţii electronice pentru a decide oportunitatea şi termenul de organizare a unei licitaţii de spectru pentru benzile de frecvenţe de peste 24 GHz. În plus, în trimestrul III se va desfăşura procedura de selecţie pentru spectrul radio necesar operatorilor de telefonie mobilă pentru a lansa pe scară largă reţele 5G....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul publică execuţia bugetară a ministerelor la 6 luni – Cea mai mică valoare, 28%, la Ministerul Energiei – cea mai mare – 96% – la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Muncii

Premierul publică execuţia bugetară a ministerelor la 6 luni – Cea mai mică valoare, 28%, la Ministerul Energiei – cea mai mare – 96% – la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Muncii

Economie

Premierul Florin Cîţu a publicat, vineri dimineaţă, execuţia bugetară la 6 luni, iar, potrivit datelor prezentate, cel mai rău stă Ministerul Energiei, condus de liberalul Virgil Popescu, cu 28%. La polul opus, cu 96% execuţie bugetară, sunt Ministerul Justiţiei şi Ministerul Muncii....

Vizualizări: 328, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Finanţelor a înmânat primele 11 acorduri de finanţare, în valoare totală de peste 303 milioane lei, companiilor selectate pentru proiectele de investiţii pe schemele de ajutor de stat pe care le administrează

Ministerul Finanţelor a înmânat primele 11 acorduri de finanţare, în valoare totală de peste 303 milioane lei, companiilor selectate pentru proiectele de investiţii pe schemele de ajutor de stat pe care le administrează

Economie

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că joi a înmânat primele 11 acorduri de finanţare, în valoare totală de peste 303 milioane lei, companiilor selectate pentru proiectele de investiţii pe schemele de ajutor de stat administrate de Ministerul Finanţelor. ...

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Netflix lansează un mod de ascultare a filmelor şi serialelor

Netflix lansează un mod de ascultare a filmelor şi serialelor

Economie

Netflix, care este, totuşi, un serviciu de streaming video, adaugă, printr-un update neaşteptat, o opţiune prin care imaginea poate fi dezactivată, lăsându-se să meargă doar sunetul....

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă