Trei zile de carantină pentru Auckland după descoperirea unor noi cazuri de Covid-19

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trei zile de carantină pentru Auckland după descoperirea unor noi cazuri de Covid-19

Prim-ministrul neozeelandez, Jacinda Ardern, a anunţat duminică impunerea a trei zile de carantină pentru cel mai mare oraş, Auckland, după ce trei noi cazuri de Covid-19 au fost înregistrate aici, acestea fiind primele în decurs de o lună depistate în ţară, informează The Guardian.

Nivelul restricţiilor a fost ridicat la 3, ceea ce înseamnă că populaţia trebuie să rămână în locuinţe, cu excepţia lucrătorilor esenţiali şi a cumpărăturilor esenţiale.

„Ştiu că toţi simţim la fel când acest lucru se întâmplă, toţi avem sentimentul de «nu din nou». Dar amintiţi-vă că am mai fost aici înainte şi asta înseamnă că ştim cum să ieşim din nou din asta, iar asta se poate face împreună. Dacă cunoaşteţi oameni în Auckland, vă rog să îi contactaţi, să îi verificaţi. Dacă vă aflaţi în Auckland, verificaţi-vă vecinii şi asiguraţi-vă că sunt îngrijiţi şi susţinuţi”, a spus Ardern, duminică, într-o conferinţă. 

Dr. Ashley Bloomfield, directorul sanitar al Noii Zeelande, a spus că oficialii lucrează pornind de la ipoteza că noile cazuri din Auckland sunt cauzate de una dintre noile variante ale coronavirusului. Cei trei oameni diagnosticaţi cu boala fac parte din aceeaşi familie.

Auckland v fi izolat, va fi obligatorie purtarea măştii în avioane, trenuri, autobuze şi alte mijloace de transport în comun, a mai spus Ardern.

În afara Auckland, activitatea va continua la fel ca până acum, şcolile vor rămâne deschise, cu distanţare fizică.

De la începutul pandemiei, în Noua Zeelandă au fost înregistrate 2.330 de cazuri şi 25 de decese asociate.

La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus, la finalul anului 2019, în Wuhan (China), au fost înregistrate 108,5 milioane de contaminări şi 2,39 milioane de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

Știri similare

SUA vor să primească mii de refugiaţi afgani suplimentari, din cauza reintensificării conflictului cu talibanii

SUA vor să primească mii de refugiaţi afgani suplimentari, din cauza reintensificării conflictului cu talibanii

Externe

Statele Unite, angajate deja într-o cursă contracronometru în vederea evacuării a mii de interpreţi şi auxiliari afgani care au lucrat pentru armata americană înaintea retragerii acesteia din Afganistan, au anunţat luni că urmează să primească mii de refugiaţi afgani suplimentari, din cauza reintensificării conflictului, relatează AFP....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Covid-19 – Turcia a raportat un număr record de morţi

Covid-19 – Turcia a raportat un număr record de morţi

Externe

Turcia a înregistrat 362 de decese din cauza coronavirusului în ultimele 24 de ore - cel mai mare număr zilnic raportat de la începutul pandemiei, scrie The Guardian. ...

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cel puţin 96 de persoane date dispărute pe mare, în India, în urma naufragiului unei barje, în urma ciclonului Tauktae, soldat cu cel puţin 24 de morţi

Cel puţin 96 de persoane date dispărute pe mare, în India, în urma naufragiului unei barje, în urma ciclonului Tauktae, soldat cu cel puţin 24 de morţi

Externe

Cel puţin 24 de persoane au murit, iar alte 96 erau date dispărute marţi, în urma naufragiului unei ambarcaţiuni, în largul coastelor oraşului Mumbai, în vestul Indiei, în urma trecerii ciclonului Tauktae, cea mai puternică furtună tropicală în regiune din ultimele decenii, care a condus la evcuarea a aproape 200.000 de persoane, anunţă Marina indiană, care a trimis două nave şi ellcioptere în operaţiuni de căutare, relatează AFP....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Jandarmeria franceză confiscă 1.200 de arme de în regiunile pariziană şi lyoneză

Jandarmeria franceză confiscă 1.200 de arme de în regiunile pariziană şi lyoneză

Externe

Jandarmeria franceză a confiscat 1.200 de arme de mână şi de umăr şi mii de muniţii, în patru zile, de la 29 iunie la 2 iulie, în regiunile Parisului şi Lyonului, în cadrul unei operaţiuni a Secţiei de Cercetare de la Angers, în cadrul căreia au fost mobilizaţi 100 de jandarmi, inclusiv două echipe din cadrul Grupării de Intervenţie a Jandarmeiei Naţionale (GIGN), echipe cu câini şi specialişti de la Institutul de Cercetare Criminală al Jandarmeriei Naţionale francezce (IRCGN), relatează Le Figaro....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul de Externe avertizează asupra menţinerii pericolului de răspândire a virusului polio sălbatic şi / sau derivat din vaccin / Afganistan, Pakistan, Malaysia, Filipine şi Yemen, incluse pe lista cu vaccinare obligatorie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a decis prelungirea măsurii de extindere a stării de Urgenţă de Sănătate Publică de Importanţă Internaţională (USPII), în urma evaluării recente cu privire la pericolul de răspândire a virusului polio sălbatic şi / sau derivat din vaccin....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un fost ministru afgan a devenit curier pe bicicletă în Germania

Un fost ministru afgan a devenit curier pe bicicletă în Germania

Externe

Sayed Sadaat a fost ministrul Comunicaţiilor în guvernul afgan înainte de a se muta în Germania în decembrie, în speranţa unui viitor mai bun. Acum el face livrări la domiciliu în estul oraşului Leipzig, potrivit Reuters. ...

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele ales Biden va prelungi rapid restricţiile de călătorie pentru persoane din Europa şi Brazilia, inversând o măsură de relaxare adoptată de Trump

Preşedintele ales Biden va prelungi rapid restricţiile de călătorie pentru persoane din Europa şi Brazilia, inversând o măsură de relaxare adoptată de Trump

Externe

Preşedintele ales Joe Biden intenţionează să prelungească rapid restricţiile de călătorie pentru majoritatea persoanelor venite din Europa şi Brazilia, la scurt timp după ce Donald Trump a decis să le ridice începând cu 26 ianuarie, a declarat un purtător de cuvânt al lui Biden, transmite Reuters....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Franţa urmează să lanseze vaccinarea împotriva covid-19 în ”ultima săptămână a lui decembrie”, ”în cazul în care se întrunesc condiţiile”, anunţă premierul Jean Castex; populaţia neprioritară aşteaptă până la ”sfârştul primăverii”să fie vaccinată

Franţa urmează să lanseze o campanie de vaccinare împotriva covid-19 ”în ultima săptămână din decembrie”, ”în cazul în care se întrunesc condiţiile”, a anunţat miercuri premierul francez Jean Castex, care precizează că populaţia considerată neprioritară este necesar să aştepte până la ”sfârştul primăverii” să fie vaccinată, relatează AFP....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prim-ministrul britanic Boris Johnson: Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie

Prim-ministrul britanic Boris Johnson: Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie

Externe

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat, după discuţia avută cu preşedinta Comisiei Europene, la care a fost hotărât ca discuţiile privind un acord comercial post-Brexit să continue, că cele două părţi sunt încă departe pe subiectele cheie şi că, dacă este necesar, vor fi aplicate regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO). ...

Vizualizări: 421, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă