Cîţu: În martie o să primim 2,4 milioane de doze de vaccin/ Începând cu aprilie, lucrurile vor demara şi mai rapid / Am fost felicitaţi la Bruxelles pentru campania de vaccinare – VIDEO

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu: În martie o să primim 2,4 milioane de doze de vaccin/ Începând cu aprilie, lucrurile vor demara şi mai rapid / Am fost felicitaţi la Bruxelles pentru campania de vaccinare – VIDEO

Premierul Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, că în luna martie România va primi 2,4 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19. „Începând cu aprilie, şi asta a fost concluzia discuţiilor cu doamna preşedinte, lucrurile vor demara şi mai rapid, rămânem la obiectivul de a avea, Uniunea Europeană, 70% din populaţie la sfârşitul verii sau începutul lui septembrie”, a afirmat el.

„Am prezentat situaţia din România, cum ne-am pregătit campania de vaccinare şi am fost felicitaţi pentru cum am pregătit campania de vaccinare. Am mulţumit preşedintelui Comisiei Europene pentru modul în care a pregătit toată această campanie, prin faptul că a început în acelaşi timp în fiecare ţară, Comisia Europeană a negociat în numele tuturor pentru că altfel am fi avut probleme de ofertă a vaccinului în anumite ţări”, a afirmat Florin Cîţu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută după vizita la Bruxelles.

El a s spus că, chiar dacă au fost unele sincope la început, lucrurile funcţionează din ce în ce mai bine.

„În martie de exemplu o să primim 2,4 milioane de doze de vaccin, un milion de la AstraZeneca, 1,2 parcă de la Pfizer şi 230.000 de  la Moderna.  Începând cu aprilie, şi asta a fost concluzia discuţiilor cu doamna preşedinte, Lucrurile vor demara şi mai rapid, rămânem la obiectivul de a avea, Uniunea Europeană, 70% din populaţie la sfârşitul verii sau începutul lui septembrie”, a adăugat Cîţu.

Premierul a spus că a discutat şi despre propunerea  de a sprijini procesul de producţie a vaccinului la nivel european, este un proces care are în vedere un obiectiv pe termen mediu şi lung. Cîţu a menţionat că Victor Costache, consilierul său onorific pe probleme de sănătate,  este în legătură cu reprezentanţi Comisiei pentru a discuta aspecte concrete pe această temă.

„Nu în ultimul rând, (…) au fost apreciate (…)  eforturile pe care le face România de a sprijini Republica Moldova. Şi aici am spus că eforturile noastre de a vaccina populaţia în Uniunea Europeană sunt foarte bune,sunt binevenite dar dacă noi nu facem nimic pentru a-i ajuta pe cei din juru  nostru să se vaccineze, nu vom putea scăpa de pandemie. Şi aici concluzia a fost unanimă, că Uniunea Europeană va  ajuta şi ţările din jur cu doze de vaccin şi echipamente pentru a putea scăpa de pandemie”, a mai spus el.

Știri similare

Cîţu, despre memorandumul privind evaluarea miniştrilor: Astăzi cred că am primit aproape toate fişele, dar vreau eu să mă uit eu la ele, şi apoi îl vom pune pe ordinea de zi

Cîţu, despre memorandumul privind evaluarea miniştrilor: Astăzi cred că am primit aproape toate fişele, dar vreau eu să mă uit eu la ele, şi apoi îl vom pune pe ordinea de zi

Politică

Premierul Florin Cîţu a afirmat, întrebat despre amânarea în mai multe rânduri a discutării în şedinţele de Guvern a memorandumului privind evaluarea activităţii miniştrilor, că miercuri a primit aproape toate fişele de la ministere, însă doreşte să se uite pe el şi apoi documentul va fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei Executivului. ...

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu, despre planul pentru Roşia Montană: Trebuie să avem o discuţie cu autorităţile locale, comunităţile de acolo, pentru că ele ştiu cel mai bine

Florin Cîţu, despre planul pentru Roşia Montană: Trebuie să avem o discuţie cu autorităţile locale, comunităţile de acolo, pentru că ele ştiu cel mai bine

Politică

Premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri, că nu există deocamdată o decizie cu privire la planul care va fi implementat în zona Roşia Montanţă, după includerea sitului în patrimoniul UNESCO, urmând a exista discuţii cu autorităţile şi comunităţile locale care ştiu cel mai bine....

Vizualizări: 318, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu, după respingerea bugetului Capitalei: O să am o discuţie cu Dan Barna să îi chemăm pe cei de la Bucureşti să vedem care sunt nemulţumirile

Florin Cîţu, după respingerea bugetului Capitalei: O să am o discuţie cu Dan Barna să îi chemăm pe cei de la Bucureşti să vedem care sunt nemulţumirile

Politică

Premierul Florin Cîţu a afirmat, întrebat dacă funcţionează coaliţia la fel de bine ca în luna decembrie, în contextul respingerii proiectului de buget al Capitalei din cauza USR PLUS, că va avea o discuţie cu viceprim-ministrul Dan Barna pentru a discuţia cu cei de la Bucureşti pentru a vedea care sunt nemulţumirile. „Avem nevoie rapid de un buget al Bucureştiului. Sunt investiţii care trebuie făcute”, a adăugat şeful Guvernului. ...

Vizualizări: 465, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dan Barna, la centrul drive thru din Sibiu: Provoc celelalte judeţe, pentru că sunt, din păcate, şi judeţe unde ştiu că cererea e foarte mică, să organizeze astfel de metode prin care vaccinul să fie foarte aproape de oameni

Vicepremierul Dan Barna a declarat, sâmbătă dimineaţă, la centrul de vaccinare drive thru deschis la Sibiu, că provoacă autorităţile din judeţele cu adresabilitate scăzută în ceea ce priveşte imunizarea să pună la dispoziţia oamenilor metode prin care aceştia să aibă acces mai facil la serul anti-COVID....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvernul a aprobat modificarea Legii 55 privind suspendarea activităţii operatorilor economici care nu respectă regulile împotriva răspândirii COVID-19

Guvernul a aprobat modificarea Legii 55 privind suspendarea activităţii operatorilor economici care nu respectă regulile împotriva răspândirii COVID-19

Politică

Executivul a aprobat modificarea legii Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 care prevede sancţiunea complementară a suspendării activităţii pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii coronavirusului, a anunţat premierul Florin Cîţu. ...

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ludovic Orban, despre viitorul congres al PNL: Sunt foarte multe suciri, răzgândiri, dezertări – nu le-aş spune trădări – care nu au nicio explicaţie politică, nu au nicio explicaţie umană

Ludovic Orban, despre viitorul congres al PNL: Sunt foarte multe suciri, răzgândiri, dezertări – nu le-aş spune trădări – care nu au nicio explicaţie politică, nu au nicio explicaţie umană

Politică

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că "mai sunt unii mai entuziaşti care încearcă să intervină în competiţia internă" din partid. "Am să vă spun că sunt foarte multe suciri, răzgândiri, dezertări - nu le-aş spune trădări - care nu au nicio explicaţie politică, nu au nicio explicaţie umană", a susţinut Orban....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Social-democraţii ieşeni afirmă că sunt dispuşi să facă o majoritate în Consiliul Local fie cu PNL, fie cu USR PLUS: Vom deschide discuţiile cu cele două partide. Criza politică trebuie deblocată

PSD Iaşi anunţă că va discuta atât cu PNL, cât şi cu USR PLUS posibilitatea formării unei majorităţi în Consiliul Local, social-democraţii apreciind că municipiul trebuie guvernat şi că viitorul Iaşiului nu poate fi "jucat la ruletă"....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Orban: Am înţeles că se face o analiză mai detaliată a activităţii Avocatului Poporului şi din cauza asta încă nu s-a finalizat raportul privitor la procedura declanşată de demitere a acestui

Orban: Am înţeles că se face o analiză mai detaliată a activităţii Avocatului Poporului şi din cauza asta încă nu s-a finalizat raportul privitor la procedura declanşată de demitere a acestui

Politică

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a afirmat că se face o analiză mai detaliată a activităţii Avocatului Poporului şi din acest motiv nu a fost finalizat de către Comisiile juridice raportul legat de procedura declanşată de demitere a acestuia. ...

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ludovic Orban se declară împotriva candidaturii prefecţilor liberali în alegerile interne din partid: Mi se pare total nepotrivită implicarea în campanie şi mi se pare total nepotrivit ca prefecţii să candideze la preşedinţia filialelor judeţene

Preşedintele PNL; Ludovic Orban, cataloghează drept „total nepotrivită” implicarea în campania internă din partid a prefecţilor liberali şi candidatura unora dintre ei pentru funcţii politice la nivelul PNL. Afirmaţia a făcut făcută în judeţul Neamţ, al cărui prefect candidează pentru şefia filialei judeţene de partid, Orban afirmând că a aflat despre acest lucru din presă. ...

Vizualizări: 323, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mihăilă: Orice încercare de a politiza pandemia cred că va scădea încrederea populaţiei în modul în care ea a fost gestionată. Aş prefera să nu facem nicio legătură politică între numărul decese şi orice context politic

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat că orice încercare de a politiza pandemia va scădea încrederea populaţiei în modul în care ea a fost gestionată, precizând că ar prefera să nu facă nicio legătură politică între numărul de decese şi "orice context politic". ...

Vizualizări: 324, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Klaus Iohannis participă, vineri şi sâmbătă, la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul UE – India, în Porto

Klaus Iohannis participă, vineri şi sâmbătă, la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul UE – India, în Porto

Politică

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, vineri şi sâmbătă, la Porto în Portugalia, la Summitul privind problematica socială, la reuniunea informală a Consiliului European, precum şi la Summitul UE - India, în format de videoconferinţă, alături de premierul Narendra Modi, informează Administraţia Prezidenţială....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ciolacu afirmă că moţiunea împotriva ministrului Cristian Ghinea a făcut să crească şansele ca moţiunea de cenzură să treacă

Ciolacu afirmă că moţiunea împotriva ministrului Cristian Ghinea a făcut să crească şansele ca moţiunea de cenzură să treacă

Politică

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, consideră că moţiunea simplă împotriva ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a dus la creşterea şanselor ca moţiunea de cenzură să fie votată. El anunţă că draftul moţiunii a fost scris şi că el a fost prezentat şi unor parlamentari din afara PSD, pentru ca aceasta să fie votată. El avansează ideea unui guvern minoritar şi chiar pe cea a alegerilor anticipate. ...

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu, întrebat dacă ministrul Sănătăţii a ţinut cont de rapoartele după incendiul de la Piaţa Neamţ: Aşteptăm ministrul Sănătăţii să vină public cu prezentarea rapoartelor şi concluzii / Nu i-am dat termen, domnia sa şi-a dat nişte termene

Premierul Florin Cîţu a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, dacă ministrul Sănătăţii a ţinut cont de rapoartele după incendiul de la Piatra Neamţ în privinţa gestionării încendiului din Bucureşti, precizând că îl aşteaptă pe Vlad Voiculescu să vină cu acele rapoarte şi concluzii, explicând că nu i-a dat niciun termen, ci ministrul a dat nişte termene publice în acest sens. ...

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicuşor Dan: Uniunea Europeană este un succes şi este în responsabilitatea fiecăruia dintre noi să muncim pentru ca acest succes să se amplifice

Nicuşor Dan: Uniunea Europeană este un succes şi este în responsabilitatea fiecăruia dintre noi să muncim pentru ca acest succes să se amplifice

Politică

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că între cetăţenii Uniunii Europene există "dorinţa puternică de a continua şi a îmbunătăţi acest proiect care a adus bunăstare, democraţie şi pace". "Deci chiar prin faptul că există dorinţa multor ţări europene de a se alătura acestui proiect politic, Uniunea Europeană este un succes şi este în responsabilitatea fiecăruia dintre noi să muncim pentru ca acest succes să se amplifice", susţine el....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dîncu: Noi nu facem coaliţii politice cu AUR. Acest partid însă are şi el dreptul de a primi şansa să se modernizeze/ Dl. Cîţu vine totuşi din zona oamenilor instruiţi, am văzut o continuă aroganţă, spunând mereu că PSD nu înţelege nimic, PSD n-are şcoală

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, afirmă că formaţiunea nu face coaliţii politice cu AUR, în contextul moţiunii de cenzură care ar urma să fie depusă. "Noi nu facem coaliţii politice, nu am făcut nici coaliţii electorale, nici politice, cu AUR. Acest partid însă are şi el dreptul de a primi şansa să se modernizeze, să vină după un discurs electoral poate mai populist sau mai extremist, să vină la un indicator de modernitate, care să-l facă frecventabil", susţine Dîncu. El critică "aroganţa" premierului Florin Cîţu, pe care o consideră gratuită. "(...) domnul Cîţu vine totuşi din zona oamenilor instruiţi, am văzut o continuă aroganţă, spunând mereu că PSD nu înţelege nimic, că PSD n-are şcoală", afirmă el....

Vizualizări: 325, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu: După congres, suntem un partid unit, mai puternic şi, de atunci, ne vom concentra toate eforturile în două direcţii: dezvoltarea României şi către inamicul nostru etern – PSD

Cîţu: După congres, suntem un partid unit, mai puternic şi, de atunci, ne vom concentra toate eforturile în două direcţii: dezvoltarea României şi către inamicul nostru etern – PSD

Politică

Premierul Florin Cîţu a afirmat că după congresul din 25 septembrie, Partidul Naţional Liberal va fi un partid unit şi mai puternic care îşi va concentraeforturile în două direcţii, pentru dezvoltarea României şi către “inamicul nostru etern”, PSD. ...

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă