Ancheta de la Wuhan nu modifică viziunea OMS cu privire la pandemia covid-19, anunţă şeful anchetei OMS în oraşul chinez Peter Ben Embarek

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ancheta de la Wuhan nu modifică viziunea OMS cu privire la pandemia covid-19, anunţă şeful anchetei OMS în oraşul chinez Peter Ben Embarek

Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) însărcinaţi să ancheteze în China cu privire la originea pandemiei covid-19 au găsit elemente noi, dar nimi care să modifice cu adevărat viziunea asupra crizei, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, şeful acestei misiuni, Peter Ben Embarek, relatează Reuters.

Activităţile în vederea identificării originii noului coronavirus, care a cauzat pandemia covid-19, indică liliecii drept un ”rezervor natural”, însă este puţin probabil ca acest lucru să se fi întâmplat la Wuhan, un oraş aflat în centrul Chinei, în care au fost semnalate primele contaminări, la sfârşitul lui 2019.

Ipoteza ”scăpării” virusului dintr-un laborator, în contextul în care la Wuhanul se află un important institut de virusologie, este extrem de puţin probabilă şi nu necesită verificări aprofundate, a apreciat Peter Ben Embarek.

Știri similare

Prinţul Hamza, acuzat de un ”complot” împotriva fratelui său vitreg, regele Abdallah al II-lea al Iordaniei, anunţă într-o înregistrare video, pe Twitter, că ”nu se va supune ordinelor”

Prinţul Hamza, acuzat de un ”complot” împotriva fratelui său vitreg, regele Abdallah al II-lea al Iordaniei, anunţă într-o înregistrare video, pe Twitter, că ”nu se va supune ordinelor”

Externe

Prinţul iordanian Hamza, acuzat de complot împotriva fratelui său vitreg, regele Abdallah al II-lea al Iordaniei, anunţă că nu se va suupune ordinelor, într-o înregistrare audio difuzată pe Twitter în noaptea de duminică spre luni, relatează AFP....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Noul coronavirus a ajuns în Antarctica, ultimul continent care rămăsese neinfectat

Noul coronavirus a ajuns în Antarctica, ultimul continent care rămăsese neinfectat

Externe

Noul coronavirus a ajuns în Antarctica, ultimul continent care rămăsese neinfectat, a anunţat armata chiliană în această săptămână, iar lucrători în domeniul medical şi oficiali militari încearcă să dezinfecteze o bază de cercetare izolată, înconjurată de ocean şi iceberguri, şi să plasese în carantină personalul, transmite Reuters....

Vizualizări: 401, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germania mizează pe o autorizare în UE ”înainte de Crăciun” a vaccinului împotriva covid-19 al Pfizer/BioNTech

Germania mizează pe o autorizare în UE ”înainte de Crăciun” a vaccinului împotriva covid-19 al Pfizer/BioNTech

Externe

Germania, care deţine preşedinţia Uniunii Europene, mizează pe o autorizare în UE a vaccinului împotriva covid-19 al Pfizer/BioNTech - aprobat în mai multe ţări, între care regatul Unit, Statele Unite şi Canada - ”înainte de Crăciun”, a anunţat marţi ministrul Sănătăţii Jens Spahn, în contextul în care autorităţile europene au evocat până acum o decizie cel mai tâziu la 29 decembrie, relatează AFP....

Vizualizări: 417, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Oficiali NATO: Trupele internaţionale intenţionează să rămână în Afganistan dincolo de luna mai, termenul din acordul SUA cu talibanii

Oficiali NATO: Trupele internaţionale intenţionează să rămână în Afganistan dincolo de luna mai, termenul din acordul SUA cu talibanii

Externe

Trupele internaţionale intenţionează să rămână în Afghanistan dincolo de luna mai, termenul prevăzut în acordul Statelor Unite cu insurgenţii talibani, au declarat patru oficiali ai NATO, ceea ce ar putea escalada tensiunile cu talibani care cer retragerea în totalitate, transmite Reuters....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Secretarul american de Stat Mike Pompeo şi-a anulat în ultimul moment un turneu în Europa, după ce oficiali europeni au refuzat să se întâlnească cu el – surse

Secretarul american de Stat Mike Pompeo şi-a anulat în ultimul moment un turneu în Europa, după ce oficiali europeni au refuzat să se întâlnească cu el – surse

Externe

Secretarul american de Stat Mike Pompeo şi-a anulat, marţi, în ultimul moment, un turneu în Europa, după ce ministrul de Externe din Luxembourg şi oficiali europeni de rang înalt au refuzat să se întâlnească cu el, au declarat diplomaţi europeni şi alte persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
”Nu există altă divinitate în afară de Allah, iar Mohamed este mesagerul său”, declară Salah Abdeslam în instanţă, primele sale cuvinte la procesul atentatelor teroriste de la 13 noiembrie 2015

Principalul acuzat în procesul atentatelor de la 13 noiembrie, Salah Abdeslam, a declarat miercuri curţii speciale cu juraţi de la Paris - primele sale cuvinte în faţa instanţei - că ”nu există altă divinitate în afară de Allah”, după ce a fost îndemnat să-şi spună identitatea....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Tokyo: Paradă a motocicliştilor „Moş Crăciun” împotriva abuzurilor asupra copiilor

Tokyo: Paradă a motocicliştilor „Moş Crăciun” împotriva abuzurilor asupra copiilor

Externe

Motociclişti pe Harley Davidson, costumaţi în Moş Crăciun, au participat duminică, la Tokyo, la parada anuală împotriva abuzurilor asupra copiilor, atrăgând atenţia asupra faptului că în 2020 au fost vulnerabili mai mulţi copii, din cauza pandemiei de coronavirus, relatează Reuters....

Vizualizări: 418, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Hamasul dă Israelului un ultimatum ca forţe israeliene să părăsească Esplanada Moscheilor şi cartierul Sheikh Jarrah; bilanţul ciocnirilor între palestinieni şi poliţişti israelieni creşte la 300 de răniţi

Mişcarea islamistă Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, a ameninţat luni Israelul cu o escaladare militară, în cazul în care forţele israeliene nu se retrag luni seara de pe Esplanada Moscheilor, teatrul unor ciocniri dure, în ultimele zile, între poliţişti israelieni şi palestinieni, relatează AFP....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Berlusconi vrea să se întoarcă în Parlamentul italian, la zece ani după ce a fost dat afară din Legislativ, în urma unei condamnări cu privire la fraudă fiscală

Berlusconi vrea să se întoarcă în Parlamentul italian, la zece ani după ce a fost dat afară din Legislativ, în urma unei condamnări cu privire la fraudă fiscală

Externe

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, care se află în centrul multor scandaluri, anunţă miercuri că vrea să revină în Parlament, în urma alegerilor legislative prevăzute în septembrie, la zece ani după ce a fost dat afară din Legislativ, în urma unei condamnări cu privire la fraudă fiscală, relatează AFP....

Vizualizări: 278, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă