Notificarea ajutorului de stat acordat Complexului Energetic Oltenia a fost înregistrată formal la Comisia Europeană
Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă


Consiliul Judeţean Bihor a aprobat, marţi, indicatorii pentru un nou proiect din fonduri europene pentru modernizarea şi dezvoltarea Aeroportului Oradea. Proiectul prevede lungirea pistei cu 400 de metri şi montarea unor echipamente performante de balizaj. ”Avem o sumă predefinită din fonduri europene care, din păcate, nu a fost accesată în ultimii patru ani”, a declarat preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, avertizând că banii ar putea fi pierduţi. ...
Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul economiei, Claudiu Năsui, a declarat, luni, la Conferinţa Aniversară ”Fondul Proprietatea – 10 ani la Bursă”, că România are o economie de piaţă ”puternic îngreunată de foarte mulţi factori care vin mai ales din zona politicului”. ”Dacă Parlamentul dă un act normativ cu efecte devastatoare în economie, rareori sunt politicienii care vor suferi acel cost”, afirmă ministrul, care precizează că nu Ministerul Economiei ar trebui să fie conducătorul economiei, ci cei care ”muncesc, care investesc şi îşi riscă propria lor avuţie”. ...
Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Statele europene intenţionează să sprijine producţia locală de procesoare şi semiconductori, cu ajutoare ţintite care vor avea ca rezultat investiţii în valoare de până la 50 de miliarde de euro, potrivit Germaniei, transmite Reuters....
Vizualizări: 449, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Producătorul de tutun Philip Morris International a anunţat vineri că lansează a treia rundă de finanţare PMI IMPACT, iniţiativa globală care sprijină proiecte care au scopul să reducă sau să combată comerţul ilicit - care variază de la produsele ilicite din tutun şi alte bunuri de consum la contrafacerea produselor farmaceutice şi electronice - şi a consecinţelor negative ale acestuia asupra indivizilor, familiilor şi comunităţilor. ...
Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Armata chineză a interzis accesul automobilelor Tesla în complexele sale, din cauza îngrijorării legate de securitate, provocată de camerele video instalate pe vehicule. Directorul general al Tesla, Elon Musk, a afirmat, în prima sa reacţie publică faţă de această măsură, că Tesla ar fi închisă dacă automobilele sale ar fi folosite la spionaj, transmite Reuters....
Vizualizări: 506, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Consiliul de Administraţie al producătorului de gaze Romgaz a aprobat prelungirea mandatului de director general lui Aristotel Marius Jude pentru o perioadă de patru luni, începând cu 13 aprilie....
Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul Florin Cîţu a anunţat că a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă, în şedinţa de miercuri a Executivului, prin care unităţile administrativ-teritoriale se pot împrumuta de la Trezoreria statului. Suma este de 630 milioane lei, iar actul normativ oferă posibilitatea accesării de împrumuturi la dobânzi de 1% până la 1,5%, în funcţie de perioada de rambursare contractată de până la 3 ani şi respectiv de până la 5 ani....
Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,9243 lei pentru un euro, în creştere cu 0,11% faţă de nivelul de 4,9188 lei pentru un euro consemnat luni. Dolarul a crescut cu 0,05%, la 4,0623 lei pe unitate....
Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) a anunţat că traficul de mărfuri înregistrat de la începutul anului în porturile maritime româneşti se menţine în creştere, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, menţionând că traficul total de mărfuri este de 32,11 milioane de tone în primul semestru al anului 2021, faţă de 29,73 milioane de tone în aceeaşi perioadă a anului trecut, înregistrându-se o creştere de 8%....
Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Landul german Bavaria discută cu Intel construirea unei megafabrici de cipuri, pentru a reduce deficitul de semiconductori existent la nivel mondial, care afectează puternic industria automobilelor, transmite Reuters....
Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut vineri de la 1,55% la 1,59%, potrivit datelor publicate de instituţie....
Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un grup de congresmeni democraţi au cerut, marţi, Facebook să renunţe la planurile de lanse a unei versiuni a Instagram pentru copii cu vâsrte de sub 13 ani, afirmând că ”nu a reuşit să îşi asume angajamente notabile pentru protejarea copiilor online”, transmite Reuters....
Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în termeni nominali, a crescut în primele patru luni faţă de perioada similară din 2020, atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 12,6%, respectiv cu 9,2%, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS)....
Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ford Motor a atras 20.000 de rezervări pentru noul vehicul pickup electric F-150 Lightning, în doar 12 ore de la prezentarea oficială a acestuia, a declarat directorul general al grupului, Jim Farley, transmite CNBC....
Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ruta Cultural Turistică „Porţile Transilvaniei” este cel mai nou produs turistic, dezvoltat pe plan naţional, recunoscut de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Itinerariul promovează în comun trei destinaţii şi împrejurimile lor: Braşov, Sibiu şi Bistriţa....
Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Acţiunile retailerului de jocuri video GameStop au crescut cu până la 1.600% începând din 11 ianuarie, după o bătălie fără precedent între investitorii amatori care au cumpărat acţiuni ale acestei companii şi fondurile de hedging care au pariat pe scăderea titlurilor, speculaţiile determinînd Casa Albă să anunţe că monitorizează atent situaţia creată pe bursă, transmite Reuters....
Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Enel Green Power (EGP) a anunţat vineri că a stabilit un nou record în 2020 prin construirea a 3.106 MW de noi capacităţi regenerabile în întreaga lume, cu 77 MW mai mult (+ 2,5%) faţă de capacitatea regenerabilă construită în 2019, iar noua capacitate construită în 2020 va genera circa 11,3 TWh pe an şi va evita emisia anuală în atmosferă a 6,86 milioane de tone de dioxid de carbon....
Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mai mult de jumãtate dintre consumatorii la nivel global au devenit mai interesaţi de produsele ecologice în timpul pandemiei, în timp ce cei din generaţia Z, cu vârste între 23 şi 26 de ani, sunt cei mai sceptici atunci când vine vorba despre sustenabilitate la cumpărături, arată un sondaj PwC din luna iunie....
Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a anunţat joi că a intrat pe piaţa de echilibrare a reţelei prin managementul consumului de energie din Singapore. ...
Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Holde Agri Invest, o companie românească care exploatează terenuri agricole, a anunţat finalizarea achiziţionării fermei Videle din judeţul Teleorman pentru suma de 14,3 milioane de lei. Compania mai exploatează aproximativ 10.000 de hectare de teren, la ferma Roşiori situată în Roşiori de Vede (judeţul Teleorman) şi la Frumuşani (judeţul Călăraşi)....
Vizualizări: 330, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă