Un gheţar din Himalaya s-a prăbuşit peste un lac de acumulare: cel puţin trei morţi şi 150 de dispăruţi – VIDEO

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un gheţar din Himalaya s-a prăbuşit peste un lac de acumulare: cel puţin trei morţi şi 150 de dispăruţi – VIDEO

Cel puţin trei persoane au murit şi 150 sunt date dispărute după ce o viitură în nordul Indiei a fost provocată de prăbuşirea unui gheţar în Himalaya, a anunţat Poliţia duminică, scrie AFP.

„Am localizat cel puţin trei corpuri în albia râului. Ultimul nostru bilanţ arată că au dispărut 150 de persoane. Şi sunt 16 sau 17 persoane blocate într-un tunel”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Poliţiei din statul Uttarakhand.

O bucată din gheţar s-a desprins şi a alunecat în râul Dhauliganga. Creşterea rapidă a apelor a distrus totul în cale către valea strâmtă, inclusiv un baraj, poduri şi drumuri, potrivit imaginilor surprinse de locuitori. 

Mare parte dintre cei 150 de dispăruţi sunt angajaţi ai centralei electrice din Tapovan, în apropiere de un baraj care a fost rupt de viitură.

Echipe de salvatori încearcă să evacueze zeci de sate din regiune şi să ajungă până la tunelul unde au fost prinse persoanele.            

Uttarakhand este un stat indian situat în masivul Himalaya şi de unde izvorăşte fluviul Gange. 

Mare parte dintre satele care sunt evacuate se află pe colinele cu vedere la râu, care este un afluent al Gangelui. 

Autorităţile au eliberat, ca măsură de precauţie, cele două baraje pentru a împiedica apele să umfle Gangele din oraşele Rishikesh şi Haridwar, şi le-au interzis locuitorilor celor două oraşe să se apropie de malurile fluviului sacru. 

„India este alături de Uttarakhand şi întreaga naţiune se roagă pentru siguranţa tuturor oamenilor din regiune”, a declarat premierul Narendra Modi pe Twitter.

Știri similare

AFP: Contaminările cu covid-19 scad în lume la cel mai mic nivel de la sfârşitul lui octombrie; epidemia accelerează puternic în Malaysia; 23 de ţări cu o incidenţă de 200, dintre care 16 europene; SUA înregistrează cele mai multe decese din cauza covid-19

Externe

Noile contaminări cu noul coronavirus au scăzut - în lume - a treia săptămână consecutiv şi au atins cel mai redus nivel de la sfârşitul lui octombrie, relateazăAFP, care prezintă evoluţii săptămânale marcante provenind din baza sa de date....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Diplomaţii occidentali spun că au avut loc progrese tangibile în negocierile cu Iranul privind acordul nuclear

Diplomaţii occidentali spun că au avut loc progrese tangibile în negocierile cu Iranul privind acordul nuclear

Externe

Negociatorul Uniunii Europene în discuţiile nucleare cu Iranul, Enrique Mora, a declarat miercuri că este ”destul de sigur” că se va ajunge la un acord, în timp ce diplomaţi de rang înalt din Marea Britanie, Franţa şi Germania au spus că au avut loc progrese tangibile, dar că succesul nu este garantat, întrucât mai sunt de rezolvat probleme foarte dificile, transmite Reuters....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Angela Merkel va discuta duminică posibila înăsprire a restricţiilor, după ce numărul de contaminări a crescut în Germania

Angela Merkel va discuta duminică posibila înăsprire a restricţiilor, după ce numărul de contaminări a crescut în Germania

Externe

Cancelarul Angela Merkel se va întâlni cu liderii germani, duminică, şi va discuta despre o eventuală înăsprire a restricţiilor în ţară după ce numărul de contaminări cu noul coronavirus a crescut şi au fost făcute mai multe apeluri privind noi acţiuni în încercarea de a opri răspândirea bolii....

Vizualizări: 397, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un artist turc, Müjdat Gezen, riscă închisoarea, acuzat de insutarea lui Recep Tayyip Erdogan

Un artist turc, Müjdat Gezen, riscă închisoarea, acuzat de insutarea lui Recep Tayyip Erdogan

Externe

Actorul şi poetul turc Müjdat Gezen, în vârstă de 77 de ani, cunoscut prin francheţea şi veselia sa, încarcerat în urma puciului din 1980, ar putea deveni ultima dintre victimele luptei preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan împotriva celor pe care-i numeşte în derâdere ”aşa-zişi artişti” şi riscă să ajungă înapoi după gratii, luni, după ce l-a criticat pe şeful statului într-o emisiune televizată, relatează AFP....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Covid-19 – Egiptul a omologat vaccinul rusesc Sputnik V

Covid-19 – Egiptul a omologat vaccinul rusesc Sputnik V

Externe

Autoritatea egipteană pentru medicamente a anunţat miercuri că a omologat un nou vaccin contra coronavirusului, cel rusesc Sputnik V, la o lună după debutul campaniei de vaccinare, informează AFP. ...

Vizualizări: 456, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Tribunalul Militar al Garnizoanei Moscova validează refuzul anchetării cu privire la otrăvirea cu noviciok a lui Alekdei Navalnîi

Tribunalul Militar al Garnizoanei Moscova validează refuzul anchetării cu privire la otrăvirea cu noviciok a lui Alekdei Navalnîi

Externe

Un tribunal militar de la Moscova a respins luni o plângere a opozantului politic încarcerat Aleksei Navalnîi prin care-i acuză de ”inacţiune” pe anchetatori, care au refuzat să deschidă o anchetă după presupusa sa otrăvire cu un agent neurotoxic militar de tip noviciok anul trecut în Siberia, relatează AFP....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Voronin, ieşire rasistă şi xenofobă în direct la TV: Vreţi să vină soldaţii NATO aici şi să vi se nască copii de culoare?

Voronin, ieşire rasistă şi xenofobă în direct la TV: Vreţi să vină soldaţii NATO aici şi să vi se nască copii de culoare?

Externe

Fostul preşedinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin a avut o ieşire rasistă şi xenofobă în timpul unei emisiuni televizate, avertizând cetăţenii Republicii Moldova că, dacă vor vota pentru forţele proeuropene, vor veni soldaţii NATO în ţară şi li se vor naşte copii de culoare....

Vizualizări: 481, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, prelungită în Catalonia până la 6 august; restricţii ale vieţiide noapte în Valencia, arhipelagul Baleare şi Andaluzia; Galicia şi Tenerife cer certificat de vaccinare sau test negativ în hoteluri, baruri şi restaurante

Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii impusă la Barcelona şi într-o mare parte a regiunii turistice a Cataloniei - cea mai afectată în Spania de noul val al epidemiei covid-19 - a fost prelungită joi, în contextul în care Spania dă primele semne de stabilizare, relatează AFP....

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă