SUA – Doi agenţi FBI au fost ucişi şi alţi trei răniţi în schimburi de focuri în Sunrise, Florida

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA – Doi agenţi FBI au fost ucişi şi alţi trei răniţi în schimburi de focuri în Sunrise, Florida

Doi agenţi FBI au fost ucişi şi alţi trei răniţi, marţi dimineaţă, în schimburi de focuri cu un suspect în Sunrise, Florida, anunţă un comunicat al FBI, citat de CNN.

Schimbul de focuri a avut loc în jurul orei 6.00, în timp ce o echipă de ofiţeri executau un mandat de percheziţie al unei instanţe federale ca parte a unui caz de infracţiuni violente care a implicat copii, potrivit agentului FBI Michael D. Leverock de la Biroul Federal de Investigaţii din Miami şi purtătoruluid e cuvânt Jim Marshall. 

Doi dintre agenţii FBI răniţi au fost transportaţi al spital şi sunt în stare stabilă iar starea celui de-al treilea agent este incertă. 

Suspectul a murit, se arată în comunicat. FBI a precizat că Divizia de inspecţie investighează incidentul. „Procesul este amănunţit şi obiectiv şi se desfăşoară cât mai rapid posibil în aceste condiţii”, a subliniat comunicatul. 

Schimbul de focuri a avut loc într-un apartament din complexul Water Terrace din Sunrice, la ora 6.04 dimineaţa, potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Poliţie din Sunrise, Otishia Browning-Smith. Persoana pe care o căutau ofiţerii s-a baricadat, a spus Smith. 

Poliţia a spus că au fost prezenţi foarte mulţi ofiţeri în zona incidentului. 

Cu cinci agenţi împuşcat, schimbul de focuri de marţi este asemănător cu un incident mortal de acum 35 de ani, care a avut loc lângă Miami. Pe 11 aprilie 1986, doi hoţi de bănci care erau urmăriţi de agenţi FBI au început să tragă cu arme de foc, doi agenţi fiind ucişi şi alţi cinci răniţi înainte ca suspecţii să fie ucişi. 

 

Știri similare

Putin vrea ca Rusia să rămână o mare putere ”nucleară şi spaţială”

Putin vrea ca Rusia să rămână o mare putere ”nucleară şi spaţială”

Externe

Rusia este necesar să rămână o mare putere nucleară şi o cuceritoare a spaţiului, consideră preşedintele rus Vladimir Putin, cu ocazia marcării a 60 de ani de la primul zbor în spaţiu al cosmonautului sovietic Iuri Gagarin, relatează AFP....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Donald Trump urmează să graţieze aproximativ 100 de persoane în ultima sa zi la Casa Albă

Donald Trump urmează să graţieze aproximativ 100 de persoane în ultima sa zi la Casa Albă

Externe

Donald Trump - care îşi petrece marţi ultima zi la Casa Albă - ar putea să graţieze până la 100 de condamnaţi sau persoane, între care fondatorul WikiLeaks Julian Assange, fostul său consilier Steve Bannon sau ar putea să se graţieze pe sine însuşi, într-o ultimă lovitură pe care vrea să o aplice adversarilor săi, scrie presa americană, relatează AFP....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Maduro cere ajutorul ONU în vederea unei deminări a frontierei din sud-estul Venezuelei cu Columbia de către grupări armate columbiene, în confruntări armate

Maduro cere ajutorul ONU în vederea unei deminări a frontierei din sud-estul Venezuelei cu Columbia de către grupări armate columbiene, în confruntări armate

Externe

Venezuela cere un ”ajutor imediat” ONU în vederea dezamorsării unor mine antipersonal, plasate, acuză Caracasul, în sud-estul ţării de către grupări armate columbiene în confruntări armate care au loc de la 21 martie la frontiera cu Columbia, a anunţat la televiziunea publică preşedintele Nicolás Maduro, relatează AFP....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Partidul ceh de extremă-dreapta SPD, cu un posibil rol în formarea guvernului, va cere guvernului o lege care să permită un referendum în vederea ieşirii din UE

Partidul ceh de extremă-dreapta SPD, cu un posibil rol în formarea guvernului, va cere guvernului o lege care să permită un referendum în vederea ieşirii din UE

Externe

Partidul ceh de extremă-dreapta SPD, care ar putea juca un rol în formarea unui nou guvern ceh, luna viitoare, va cere guvernului o lege care să permită un referendum în vederea ieşirii din Uniunea Europeană, a declarat miercuri şeful partidului, Tomio Okamura, transmite Reuters....

Vizualizări: 403, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Suspiciuni cu privire la existenţa unui dispozitiv exploziv la bordul unui avion din Ciad, pe Aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle; aterizare fără incidente, pasagerii, debarcaţi

Suspiciuni cu privire la existenţa unui dispozitiv exploziv la bordul unui avion din Ciad, pe Aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle; aterizare fără incidente, pasagerii, debarcaţi

Externe

O celulă interministerială de criză a fost creată joi, în urma unor suspiciuni cu privire la prezenţa unui dispozitiv exploziv la bordul unui avion din Ciad cu destinaţia Aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle, anunţă într-un comunicat Ministerul francez de Interne, relatează AFP....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vaccinul anti-Covid 19 cubanez Abdala, aprobat de urgenţă de Vietnam

Vaccinul anti-Covid 19 cubanez Abdala, aprobat de urgenţă de Vietnam

Externe

Vietnamul, care se confruntă cu o recrudescenţă a cazurilor de Covid-19, este de sâmbătă prima ţară care a aprobat utilizarea de urgenţă a vaccinului antiviral Abdala dezvoltat în Cuba, a anunţat grupul farmaceutic de stat BioCubaFarma, informează AFP. ...

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă