Demiteri la societatea de salubritare din Sectorul 5/ Directorul general a demisionat
Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă


Aproape 40% dintre români susţin că gradul de respectare a regulilor de convieţuire a crescut în perioada pandemiei COVID-19 în comparaţie cu anii anteriori, opinia fiind împărtăşită preponderent de absolvenţii de învăţământ superior, însă procentul celor care cred că gradul de respectare a normelor sociale a scăzut (30%) sau a rămas constant (31%) este mai mare, relevă un sondaj de opinie la nivel naţional realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române şi Elicom. Acelaşi sondaj indică faptul că doar o cincime din populaţie consideră că a crescut măsura în care românii pot conta pe ajutorul semenilor, iar şi mai puţini sunt cei care cred că solidaritatea între români a crescut. Jumătate din populaţie admite că a trăit în perioada pandemiei sentimentul de singurătate, împărtăşit mai frecvent de locuitorii satelor, de vârstnici, de persoanele cu studii medii şi de cele din gospodării cu venituri scăzute. Potrivit rezultatelor sondajului de opinie realizat de ICCV şi Elicom, circa o treime din respondenţi se bucură de bunăstare, în timp ce aproape o pătrime din respondenţi (23%) au declarat că veniturile familiei ajung pentru strictul necesar, iar mai puţin de o zecime (9%) că nu ajung nici pentru strictul necesar....
Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Spitalul de Boli infecţioase "Sfânta Parascheva" din Iaşi este aproape plin cu pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, medicii de la această unitate sanitară arătând că există o "presiune foarte mare", iar cazurile internate sunt forme medii şi severe. În condiţiile în care cei mai mulţi dintre pacienţi sunt nevaccinaţi şi în contextul în care spitalul mai are doar câteva locuri libere, medicii fac din nou apel la populaţie să se vaccineze şi să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului. ...
Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, a afirmat că în fiecare weekend numărul de teste realizat este mic, iar acestea sunt lucrate luni şi transmise în raportarea de marţi. ...
Vizualizări: 463, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a solicitat Administraţiei Canalelor Navigabile realizarea cât mai rapidă a expertizei în cazul aluncării de teren din comuna Cumpăna pentru a se stabili dacă este nevoie şi de evacuarea altor persoane. Prefectul reclamă că, în lipsa expertizei, ”oamenii trăiesc într-o incertitudine totală”, cu riscul unei alunecări iminente pentru că nu se cunoaşte aria aflată în pericol. ...
Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primăria Sectorului 6 face apel la persoanele care merg să se vaccineze împotriva COVID-19 la centrul de la Clubul Seniorilor să nu se prezinte mai devreme de intervalul în care au fost programaţi, pentru a evita statul la coadă şi în frig. De asemenea, cei care au posibilitatea sunt rugaţi să descarce formularele necesare de pe site-ul instituţiei şi să le ducă deja completate....
Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trei oraşe şi 12 comune ale judeţului Dâmboviţa se află în scenariul roşu, înregistrând o rată a infectărilor cu noul coronavirus de peste trei la o mie de locuitori, printre acestea numărându-se şi municipiul Târgovişte, unde indicele de infectare depăşeşte 3,8 cazuri la mie. De miercuri, în mai multe unităţi de învăţământ au fost suspendate temporar cursurile faţă în faţă, din cauza infectărilor....
Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un studiu realizat de Medlife pe un eşantion de 179 de persoane vaccinate împotriva coronavirus a relevat că persoanele care nu au trecut prin boală au dezvoltat anticorpi într-o proporţie apropiată de 100% la 7-10 zile de la rapel. În schimb, persoanele infectate anterior au dezvoltat anticorpi din primele zile după vaccin. ...
Vizualizări: 410, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicuşor Dan a precizat că Primăria Capitalei a acumulat datorii de 400 milioane lei către Compania Municipală Termoenergetica, însăaceastă întârziere va fi recuperată, având în vedere că în perioada verii subvenţia este mult mai mică....
Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Operatorul de salubritate Romprest a anunţat, sâmbătă seară, că va mobiliza imediat toate resursele alocate serviciului pentru golirea autospecialelor încărcate cu deşeuri în staţiile de sortare aparţinând altor trei companii partenere. „Romprest va mobiliza imediat toate resursele alocate serviciului pentru ca, pe măsură ce autospecialele se vor descărca la staţia de sortare, să intre în program de colectare a deşeurilor care s-au acumulat în sector începând cu data de 1 iunie 2021, dată la care accesul la staţiile de sortare agreate a fost interzis”, a transmis firma de salubritate. ...
Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că în România sunt active 333 de focare de pestă porcină africană, în ultima săptămână fiind înregistrate 108 focare noi şi 11 cazuri la mistreţi....
Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un copil de 12 ani a fost agresat într-un parc din oraşul constănţean Ovidiu de un bărbat de 39 de ani, iar poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz. ...
Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Autorităţile din judeţul Prahova fac verificări după ce locuitorii din zona municipiului Câmpina şi a comunei Poiana Câmpina au sesizat că pe malul râului Prahova se află peşti morţi. Reprezentanţii Gărzii de Mediu Prahova şi ai Apelor Române au prelevat probe din apă pentru a stabili cauza, în condiţiile în care debitul apei este scăzut, dar apa nu are aspect modificat....
Vizualizări: 609, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prefectura Ilfov anunţă că măsura de carantinare zonală se prelungeşte cu 14 zile pentru comuna Ciorogârla, începând cu data de 19.01.2021, ora 05:30. ...
Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Aproape trei sferturi dintre elevi consideră că din punct de vedere calitativ cursurile online nu au fost la fel de eficiente ca cele faţă în faţă, oboseala şi calitatea transmisiunii fiind principalele probleme cu care s-au confruntat, relevă o consultare lanstă de Consiliul Naţional al Elevilor, în urma cărora au rezultat şi propunerile elevilor pentur noul an şcolar....
Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat joi că în ultima săptămână s-a înregistrat o dublare a cazurilor cauzate de tulpina Delta la nivel european, precizând că este importantă creşterea capacităţii de secvenţiere, fiind necesar ca 10% din tulpini să fie secvenţiate. ...
Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Meteorologii au emis, marţi, mai multe avertizări care vizează instabilitate atmosferică, dar şi caniculă şi disconfort termic. În 13 judeţe este cod galben de furtuni, iar în 24 de judeţe va fi caniculă, temperaturile putând ajunge şi la 38 de grade Celsius. ...
Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un bebeluş în vârstă de o lună din localitatea Ghidigeni, judeţul Galaţi, a fost internat în stare gravă la Spitalul de Copii, tatăl său susţinând că l-a lovit în cap în somn, dat fiind că dormeau în acelaşi pat. Bebeluşul este în stare critică. ...
Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Certificatul digital al UE privind COVID-19, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea, ar urma să devină obligatoriu pentru personalul medical, conform unui proiect al Ministerului Sănătăţii, despre care ministrul Cseke Attila afirmă că se doreşte adoptarea în regim de urgenţă. Astfel, pentru personalul medical care nu prezintă certificatul digital se suspendă de drept, pentru 30 de zile, contractele în baza cărora îşi desfăşoară activitatea. După cele 30 de zile de suspendare, contractul personalului medical în baza căruia îşi desfăşoară activitatea încetează de drept....
Vizualizări: 480, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri actul normativ pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, acordate din fonduri externe nerambursabile precum şi unele măsuri de distribuire a acestora....
Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Educaţiei Naţionale, Sorin Cîmpeanu, propune ca din toamna anului 2022 să fie lungită perioada anului şcolar, el explicând că a făcut o propunere în acest sens chiar pentru anul şcolar 2021-2022, dar că aceasta nu a fost acceptată, fiind invocată predictibilitatea. ...
Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă