Incendiu la Institutul ”Matei Balş” – Streinu-Cercel: O pacientă a suferit arsuri ale tractului respirator superior / Spitalele la care au fost trasferaţi pacienţii vor informa familiile / Nu sunt informaţii despre pacienţi cu arsuri grave

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Incendiu la Institutul ”Matei Balş” – Streinu-Cercel: O pacientă a suferit arsuri ale tractului respirator superior / Spitalele la care au fost trasferaţi pacienţii vor informa familiile / Nu sunt informaţii despre pacienţi cu arsuri grave

O pacientă a suferit arsuri ale tractului respirator superior în urma incendiului de la Institutul ”Matei Balş”, a declarat fostul manager al unităţii medicale, care a precizat că spitalele la care au fost trasferaţi pacienţii aflaşi în saloanele afectate vor informa familiile. Cercel a precizat că nu sunt informaţii despre pacienţi cu arsuri grave.

Cercel a precizată că o pacientă a suferit arsuri ale tractului respirator superior şi că nu există informaţii referitoare la pacienţi cu arsuri grave.

De asemenea, conform fostului manager al Institutului ”MAtei Balş”, unităţile medicale care au primit pacienţii au şi informat familiile acestora. Au fost transferaţi 102 pacienţi – 42 la alte spitale şi 60 în alte pavilioane ale institutului.

În ceea cepriveşte cele patru persoane care au decedat, Streinu-Cercel a transmis că în prezent acestea se află în procedură de identificare, după care vor fi anunţate familiile.

”Nu am informaţii referitoare la pacienţi care au suferit arsuri grave” a precizat el, adăugând că alte persoane în afara celor aflate în cele patru saloane d ela parterul clădirii în care s-a produs incendiul nu au fost afectate.

Adrian Streinu – Cercel a afirmat că instalaţiile clădirii au fost verificate ultima dată în noiembrie, iar instalaţia de oxigen, care a fost refăcută în totalitate, a fost verificată  aproape lunar din noiembrie.

Știri similare

Raed Arafat: Nimeni nu va închide spitalele, dar, dacă ai un număr mare de cazuri care au nevoie de oxigen, de îngrijiri medicale, normal că unele spitale vor fi adaptate pentru acest lucru, pentru că nici pe aceşti pacienţi nu poţi să-i laşi în stradă

Exclusiv

Şeful DSU, Raed Arafat, afirmă că autorităţile vor ca în al patrulea val al pandemiei spitalele să funcţioneze sub formă mixtă, tratând atât pacienţii cu infecţia cu SARS-CoV-2 cât şi pe cei cu alte afecţiuni. "Nimeni nu va închide spitalele, dar, dacă ai un număr mare de cazuri care au nevoie de oxigen, care au nevoie de îngrijiri medicale, normal că unele spitale vor fi adaptate pentru acest lucru, pentru că nici pe aceşti pacienţi nu poţi să-i laşi în stradă. Adică trebuie să lucrezi pe o perioadă limitată de timp – trei-patru săptămâni – cu presiunea care va fi, dacă va fi", declară Raed Arafat....

Vizualizări: 327, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Andrei Baciu: Începând de mâine vom avea încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare! Medicii de familie se alătură campaniei / Vaccinarea se va face cu serul Johnson & Johnson, în doză unică / Detalii despre ser

Vicepreşedintele CNCAV, Andrei Baciu, anunţă că, de marţi, vor exista încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare, după ce începe vaccinarea prin cabinetele medicilor de familie. Vaccinarea se va face cu serul Johnson & Johnson, în doză unică. ...

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ITPF Giurgiu: Întârzierile la vama Ruse sunt cauzate de plata taxei de pod pe teritoriul Bulgariei / Timpii de aşteptare pentru camioane este de 70 de minute

ITPF Giurgiu: Întârzierile la vama Ruse sunt cauzate de plata taxei de pod pe teritoriul Bulgariei / Timpii de aşteptare pentru camioane este de 70 de minute

Exclusiv

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu anunţă că, deoarece la acest moment există semnale cu privire la timpi mari de aşteptare a autoturismelor la ieşirea din Bulgaria - Ruse, că situaţia este cauzată de plata taxei de pod pe teritoriul statului vecin. Autorităţile bulgare au informat că lucrează pentru plata taxei de pod pe un număr de 7 artere. În ceea ce priveşte situaţia la intrarea în România - PTF Giurgiu, sursa citată informează că traficul se desfăşoară total normal, nefiind înregistrată nicio problemă de aşteptare sau aglomerare. ...

Vizualizări: 280, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
ANPC vrea să prevină fenomenul ofertelor înşelătoare: Magazinele vor fi obligate prin lege să afişeze la reducerile de preţ care a fost cel mai scăzut preţ din ultimele 30 de zile înaintea ofertei

Magazinele vor fi obligate prin lege să afişeze la reducerile de preţ care a fost cel mai scăzut preţ din ultimele 30 de zile înaintea ofertei, pogtrivit unui proiect al ANPC, care vrea astfel să prevină fenomenul ofertelor înşelătoare....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CNCAV: Peste 12.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore / Au fost raportate patru reacţii adverse, toate la vaccinul Pfizer şi 55 sunt în curs de investigare

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat luni că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 12.428 de persoane, dintre care 8.470 cu prima doză, iar 3.958 cu a doua doză....

Vizualizări: 519, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: 4.435 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus/ 121 de pacienţi decedaţi/ Cele mai multe cazuri în Bucureşti, Braşov şi Constanţa/ 1.282 pacienţi la ATI/ 14.859 teste efectuate la nivel naţional

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, duminică, 4.435 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, bilanţul total ajungând la 556.335. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în Bucurşti şi în judeţele Braşov şi Constanţa. În ultimele 24 de ore, 121 de persoane au murit, numărul total al deceselor fiind 13.385 de la debutul pandemiei. 1.282 pacienţi sunt internaţi la ATI. ...

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Duminică noaptea are loc ceremonia de repatriere a ultimului detaşament românesc din Afganistan

Duminică noaptea are loc ceremonia de repatriere a ultimului detaşament românesc din Afganistan

Exclusiv

Ultimul detaşament românesc din Afganistan, format din 140 militari din cadrul Batalionului de Protecţie a Forţei „Jderii", este repatriat duminică noapte, în cadrul unei ceremonii, la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, la care vor participa ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu. ...

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Arafat: Clar că după sărbători este posibil să avem din nou creştere a numărului de cazuri/ Începerea vaccinării nu este egal cu finalizarea problemei/ Ce spune şeful DSU despre starea de alertă

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat, sâmbătă seară, că o parte a populaţiei nu a respectat măsurile de protecţie şi recomandările de sărbători, de aceea este posibil să urmeze o perioadă cu creşterea numărului de cazuri de infectare. Arafat a precizat că începerea vaccinării nu înseamnă că pandemia a trecut sau poate fi ţinută sub control. ”Vaccinul este o lumină la capătul tunelului, dar încă mai avem mult de mers până să ajungem la final”, afirmă şeful DSU care a precizat că starea de alertă cel mai probabil va fi prelungită. ...

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Raed Arafat, despre criteriile de carantinare: Grupul tehnico – ştiinţific nu ia decizii şi le execută, propunerile plecă către CNSU pentru avizare / Pentru orice situaţie complexă, conducerea şi coordonarea trebuie să fie una unitară, integrată – VIDEO

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a explicat că Grupul tehnico - ştiinţific doar înaintează propuneri către CNSU care la rândul său ia decizii care ulterior se transformă în acte normative. ”Pentru orice situaţie complexă, cum e pandemia, conducerea şi coordonarea trebuie să fie una unitară, integrată”, afirmă Arafat....

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
România primeşte, luni şi marţi, 964.080 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech

România primeşte, luni şi marţi, 964.080 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech

Exclusiv

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că România va primi 964.080 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech. Dozele vor fi livrate ţării noastre în două tranşe, astfel că o parte vor ajunge luni pe aeroportul din Otopeni, iar marţi pe aeroportul din Cluj-Napoca....

Vizualizări: 393, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Educaţiei a semnat un ordin pentru reducerea numărului de elevi în clasele de liceu/ Vor fi cel mult 24 de elevi pentru filiera tehnologică, vocaţională şi învăţământul profesional şi 26 în clasele din liceele teoretice

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a semnat un ordin pentru reducerea numărului de elevi în clasele de liceu, decizia urmând a se aplica începând din anul şcolar viitor. Vor fi cel mult 24 de elevi pentru filiera tehnologică, vocaţională şi învăţământul profesional şi 26 în clasele din liceele teoretice....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sălile de spectacol, cinematografele, restaurantele şi cafenelele din Bucureşti se redeschid de astăzi la 30% din capacitate

Sălile de spectacol, cinematografele, restaurantele şi cafenelele din Bucureşti se redeschid de astăzi la 30% din capacitate

Exclusiv

Sălile de spectacol, cinematografele, restaurantele şi cafenelele din Bucureşti se redeschid de luni la 30% din capacitate, după un program de la 5:00 la 21:00, în baza deciziei Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a scăderii ratei de îmbolnăvire de COVID-19 sub 3 la mia de locuitori. Pe viitor, într-un scenariu când rata de incidenţă va fi de 1,5 la mia de locuitori, va fi permisă funcţionarea sălilor de spectacol şi a restaurantelor la o capacitate de 50% şi desfăşurarea evenimentelor în aer liber cu 300 de participanţi, a anunţat prefectul Capitalei Alin Stoica. Restricţiile de circulaţie pe timp de noapte se menţin....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primăria Constanţa a intentat acţiuni civile pentru recuperarea prejudiciului creat în Dosarul retrocedărilor. Municipalitatea doreşte astfel să recupereze peste 20 de milioane de euro

Primăria Constanţa a intentat acţiuni civile pentru recuperarea prejudiciului creat în Dosarul retrocedărilor. Municipalitatea doreşte astfel să recupereze peste 20 de milioane de euro

Exclusiv

Primăria Constanţa a anunţat că a intentat acţiuni civile în instanţă pentru recuperarea prejidiciului creat în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, dorind astfel să primească peste 20 de milioane de euro. În acest dosar fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare, alături de mai mulţi foşti angajaţi ai Primăriei Constanţa şi oameni de afaceri. ...

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
IGSU: 36 de localităţi din 15 judeţe, afectate de inundaţii în urma ploilor abundente din ultimele 24 de ore/ Zeci de persoane au fost evacuate

IGSU: 36 de localităţi din 15 judeţe, afectate de inundaţii în urma ploilor abundente din ultimele 24 de ore/ Zeci de persoane au fost evacuate

Exclusiv

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat, miercuri, că 36 de localităţi din 15 judeţe au fost afectate în urma ploilor abundente din ultimele 24 de ore, zeci de persoane fiind evacuate preventiv. Tot din cauza ploilor, a fost restricţionat temporar traficul rutier pe mai multe drumuri naţionale....

Vizualizări: 539, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu: Valul patru este al celor care nu se vaccinează. 99,8% parcă sunt persoane nevaccinate dintre cele care sunt infectate

Florin Cîţu: Valul patru este al celor care nu se vaccinează. 99,8% parcă sunt persoane nevaccinate dintre cele care sunt infectate

Exclusiv

Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat despre faptul că pe 28 iunie afirma că pandemie a fost eliminată, iar acum sunt peste 11.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, că a precizat atunci că pandemia s-a încheiat pentru cei vaccinaţi. „Valul patru este al celor care nu se vaccineaza. 99,8% parcă sunt persoane nevaccinate dintre cele care sunt infectate”, a adăugat şeful Guvernului. ...

Vizualizări: 433, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Agenţia Naţională de Transplant: Un adolescent de 17 ani intrat în moarte cerebrală a salvat viaţa a patru necunoscuţi, după ce familia a fost de acord cu transplantul / Inima, trimisă în Italia, în România nefiind niciun receptor compatibil

Un adolescent de 17 ani intrat în moarte cerebrală a salvat viaţa a patru necunoscuţi, după ce familia a fost de acord cu transplantul. Intervenţiile de prelevare pentru ficat şi rinichi au fost realizate de echipele chirurgicale ale Institutului Clinic Fundeni, acolo unde au fost realizate şi intrevenţiile de transplant. Inima a fost trimisă în Italia, în România nefiind niciun receptor compatibil. ...

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă