Vaccinul AstraZeneca, recomandat numai persoanelor în vârstă de până la 65 de ani, într-un aviz al Comisiei germane de vaccinare STIKO

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vaccinul AstraZeneca, recomandat numai persoanelor în vârstă de până la 65 de ani, într-un aviz al Comisiei germane de vaccinare STIKO

Comisia germană de vaccinare a anunţat joi că recomandă vaccinul împotriva covid-19 al laboratorului britanic AstraZeneca numai persoanelor în vârstă de până în 65 de ani, din cauza unei lipse de date cu privire la persoanele mai în vârstă, relatează AFP.

”Vaccinul (împotriva) covid-19 al AstraZeneca este recomandat în prezent numai persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani”, scrie Comisia germană de vaccinare (STIKO) într-un document pe care AFP precizează că l-a putut consulta.

”Datele disponibile în prezent sunt insuficiente în vederea unei evaluări a eficienţei vaccinului (AstraZeneca) la persoane (în vârstă) de peste 65 de ani”, se arată în acest aviz.

Știri similare

Amnesty International acuză Rusia de faptul că ar fi pe cale să-l ucidă lent pe Navalnîi în închisoare; Autortiăţile ruse ”au încercat să-l ucidă, iar acum l-au încarcerat şi-l supun unor condiţii de detenţie echivalente torturii”, acuză Agnes Callamard

Externe

Opozantul rus Aleksei Navalnîi este încarcerat în condiţii echivalente torturii - care i-ar putea cauza moartea în mod lent -, acuză Amnesty International, care a publicat miercuri un raport 2020/2021 dur, relatează Reuters....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Biden, pregătit să se întâlnească cu Kim Jong Un, cu anumite condiţii

Biden, pregătit să se întâlnească cu Kim Jong Un, cu anumite condiţii

Externe

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său sud-coreean Moon Jae-in promovează dialogul cu Coreea de Nord, vor să acţioneze împreună în vederea unei ”denuclearizări” complete a peninsulei coreene, iar şeful statului american se declară pregătit să îl întâlnească pe dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, cu condiţia ca acesta să discute despre programul nuclear nord-coreean, iar oficiali americani şi nord-coreeni să pregătească terenul, relatează Reuters....

Vizualizări: 658, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Ciadului Idriss Deby Itno moare din cauza unor răni suferite pe front, în timp ce conducea armata, în confruntări armate cu rebeli

Preşedintele Ciadului Idriss Deby Itno moare din cauza unor răni suferite pe front, în timp ce conducea armata, în confruntări armate cu rebeli

Externe

Preşedintele Ciadului Idriss Deby Itno, aflat la putere de 30 de ani, a murit marţi din cauza unor răni pe care le-a suferit în timp ce conducea armata, în confruntări armate cu rebeli, în nord, în weekend, anunţă un purtător de cuvânt la televiziunea de stat, relatează AFP....

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Republica Moldova – Preşedintele Maia Sandu, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate: Recomandăm instituirea stării de urgenţă

Republica Moldova – Preşedintele Maia Sandu, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate: Recomandăm instituirea stării de urgenţă

Externe

Preşedinţia Republicii Moldova şi majoritatea membrilor Consiliului Suprem de Securitate (CSS) recomandă instituirea stării de urgenţă pentru două săptămâni. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele Maia Sandu după şedinţia CSS, care a dura aproximativ 6 ore., conform Deschide.md. ...

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Casa Albă cere Chinei să pună la dispoziţie datele neprelucrate din primele zile ale epidemiei de Covid-19

Casa Albă cere Chinei să pună la dispoziţie datele neprelucrate din primele zile ale epidemiei de Covid-19

Externe

Casa Albă a cerut, sâmbătă Chinei să pună la dispoziţie datele neprelucrate din primele zile ale epidemiei de Covid-19, afirmând că ”este profund îngrijorată” de modul în care au fost comunicate informaţiile din raportul referitor la noul coronavirus al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă