Apropiaţi ai lui Navalnîi, plasaţi în detenţie în urma unor percheziţii

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Apropiaţi ai lui Navalnîi, plasaţi în detenţie în urma unor percheziţii

Mai mulţi apropiaţi ai opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi au fost plasaţi joi în detenţie, înainte ca un tribunal să hotărască să-l menţină în arest pe principalul opozant al Kremlinului şi cu trei zile înaintea unor manifestaţii prevăzute în întreaga ţară, relatează AFP.

Aceste încarcerări au loc după o serie de percheziţii care au vizat miercuri seara atât apartamente ale unor apropiaţi ai activistului anticorupţie, un inamic jurat al Kremlinului, cât şi sedii ale organizaţiei sale, Fondul de luptă împotriva corupţiei (RBK):

Navalnîi este vizat, el însuşi, în multiple dosare judiciare, după ce a revenit în Rusia, la 17 ianuarie.

Fratele opozantului, Oleg Navalnîi, şi o stea în ascensiune în cadrul mişcării, Liubov Sobol, au fost plasaţi în detenţie pe o perioadă de 48 de ore, cu privire la ”încălcarea normelor sanitare”, a anunţat pe Twitter mâna dreaptă a lui Aleksei navalnăi, Ivan Jdanov.

”Oleg Navalnîi tocmai a fost plasat în detenţie timp de 48 de ore, la Departamentul Principal de Anchete de la Ministerul de Interne (…). Asta înseamnă că este suspect în acest dosar”, a scris pe Twitter Jdanov.

Avocatul lui Liubov Sobol, Vladimir Voronin, a denunţat pe Twitter ”un delir complet şi un abitrariu”.

O activistă din cadrul grupului contestatar  Pussy Riot, Maria Alehina, a fost de asemenea plasată în detenţie pe o perioadă de 48 de ore, din acelaşi motiv, a anunţat pe Instagram colega sa Nadejda Tolokonikova.

Anastasia Vasilieva, care conduce un sindicat al medicilor care legăturiîn parte cu Navalnîi, a fost de asemenea încarcerată 48 de ore, potrivit luiJdanov, la fel ca şi alţi colaboratori ai opozantului.

O înregistrare video a fost difuzată în presă şi pe reţele de socializare în care Vasilieva apare cântând la pian, acasă, în timp ce anchetatori îi percheziţionează apartamentul.

APELURI LA MANFESTAŢII

Aceste detenţii au avut loc înainte ca un tribunal să-i respingă apelul lui Aleksei Navalnîi împotriva plasării sale în arest prevenitv în urmă cu o peste o săptămână.

Opozantul a fost plasat în detenţie provizorie – până la 15 februarie cel puţin – la întoarcerea sa la Moscova, după cinci luni de convalescenţă în Germania, în urma unei presupuse otrăviri cu un agent neurotoxic de tip noviciok de care îl acuză pe Vladimir Putin şi serviciile ruse de securitate FSB.

Percheziţiile de miercuri au vizat atât domiciliile soţiei sale, Iulia, al fratelui său, Oleg, şi purtătoarei sale de cuvânt Kira Iarmîş, condamnată vineri la nouă zile de închisoare, cât şi sedii ale organizaţieisale, Fondul luptei împotriva corupţiei (FBK).

Domicilii şi sedii cu legături cu Navalnîi au fost perchiziţionate în mai multe rânduri în ultimii ani, din diverse motive. Echipa opozantului denunţă o încrâncenare judiciară motivată politic.

Potrvit lui Jdanov, aceste descinderi au avut loc în cadrul unei anchete cu privire la încălcarea ”normelor sanitare” în vigoare impuse din cauza epidemiei covid-19, în urma unor manifestaţii care au avut loc sâmbătă în întreaga Rusie, la apelul opozantului.

Ministerul rus de Interne a dat asigurări că organizatorii acestor manifestaţii – care nu au fost autorizate şi la care au fost efectuate aproape 3.900 de arestări – au ”creat o ameninţare a răspândirii noului coronavirus”.

Aproximativ 20 de anchete au fost deschise în paralel, cu privire la îndemnuri la tulburări, huliganism, violenţe vizând poliţişti sau incitarea minorilor la comiterea unor fapte ilegale.

”Jandarmul” rus al telecomunicaţiilor Roskomnadzor a anunţat că va sancţiona reţelele de socializare, din cauză că au lăsat online mesaje care incitau, în opinia sa, minorii să participe la manifestaţii.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apărat joi forţele de ordine, care ”îşi fac treaba”.

”Au avut loc multiple încălcări ale legii” în timpul manifestaţiilor, a declarat el presei.

Susţinători ai lui Navalnîi au îndemnat, la rândul lor, la noi adunări – duminică – în contextul în care Navalnîi urmează să compare în justiţie marţi şi riscă închisoarea cu executarea.

Echipa lui Navalnîi speră să profite de succesul unei anchete a opozantului, în care preşedintele rus Vladimir Putin este acuzat de faptul că beneficiază de un fastuos ”palat” la malul Mării Negre, oanchetă văzută de peste 98 de milioane de ori pe YouTube.

Kremlinul dezminte acuzaţiile din această anchetă anticorupţie.

Știri similare

O anchetă prelimjinară arată că nu există ”niciun indiciu” care să arate că vaccinul AstraZeneca a cauzat moartea unei infirmiere în Austria, anunţă EMA; anchetă cu privire la un defect de calitate în curs

O anchetă prelimjinară arată că nu există ”niciun indiciu” care să arate că vaccinul AstraZeneca a cauzat moartea unei infirmiere în Austria, anunţă EMA; anchetă cu privire la un defect de calitate în curs

Externe

O anchetă preliminară nu a stabilit nicio legătură între vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca şi moartea unei infirmiere austriece vaccinate cu acest vaccin, anunţă Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), relatează AFP....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul bulgar Boiko Borisov ordonă ”oprirea” vaccinării cu AstraZeneca-Oxford până când Agenţia Europeană a Medicamentului disipează orice îndoială cu privire la siguranţa” acestuia şi cere EMA o probă ”în scris”

Premierul bulgar Boiko Borisov ordonă ”oprirea” vaccinării cu AstraZeneca-Oxford până când Agenţia Europeană a Medicamentului disipează orice îndoială cu privire la siguranţa” acestuia şi cere EMA o probă ”în scris”

Externe

Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat vineri suspendarea vaccinării cu vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, la o zi după decizii similare în Danemarca, Islanda şi Norvegia, din cauza unor cazuri grave de formare a unor cheaguri de sânge, relatează AFP....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Patru bărbaţi condamnaţi la pedepse cuprinse între 13 şi 27 de ani de închisoare în dosarul ”camionului groazei” din Anglia; românul Gheorghe Nica, condamnat la 27 de ani de închisoare cu privire la omor şi trafic de migranţi

Patru bărbaţi condamnaţi la pedepse cuprinse între 13 şi 27 de ani de închisoare în dosarul ”camionului groazei” din Anglia; românul Gheorghe Nica, condamnat la 27 de ani de închisoare cu privire la omor şi trafic de migranţi

Externe

Patru bărbaţi, inclusiv un român, au fost condamnaţi vineri, la Londra, la pedepse cuprinse între 13 şi 27 de ani de închisoare, în legătură cu moartea a 39 de migranţi vietnamezi în remorca unui camion, în Anglia, în 2019....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Finlanda propune să găzduiască summitul Biden-Putin

Finlanda propune să găzduiască summitul Biden-Putin

Externe

Finlanda a propus să găzduiască summitul propus de către Joe Biden lui Vladimir Putin, a anunţat vineri preşedinţia finlandeză, la Helsinki, relatează AFP....

Vizualizări: 523, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Autoritatea Palestiniană se aşteaptă să primească primele doze de vaccinuri pentru Covid-19 abia în luna martie

Autoritatea Palestiniană se aşteaptă să primească primele doze de vaccinuri pentru Covid-19 abia în luna martie

Externe

Autoritatea Palestiniană a anunţat, duminică, că se aşteaptă să primească primele doze de vaccinuri pentru Covid-19 abia în luna martie, în urma unui acord cu producătorul de medicamente AstraZeneca, acuzând Israelul că nu îşi respectă datoria să se asigure că sunt disponibile vaccinuri în teritoriile ocupate, transmite Reuters....

Vizualizări: 395, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE va amâna aprobarea vaccinului rusesc Sputnik V pentru Covid-19 – surse

UE va amâna aprobarea vaccinului rusesc Sputnik V pentru Covid-19 – surse

Externe

Uniunea Europeană va amâna aprobarea vaccinului rusesc Sputnik V pentru Covid-19, din cauza nerespectării termenului limită de 10 iunie pentru depunerea datelor, diminuând perspectivele vaccinului în răspunsul la pandemie al UE, au declarat două persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters....

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
G7 cere eliberarea ”imediată” a lui Ptotasevici şi a celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din Belarus

G7 cere eliberarea ”imediată” a lui Ptotasevici şi a celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din Belarus

Externe

Miniştrii de Externe din statele membre G7 condamnă joi, ”cu cea mai mare fermitate”, arestarea de către Belarus a jurnalistului din opoziţie Roman Protasevici şi a partenerei sale Sofia Sapega şi cer ”eliberea imediată şi necondiţionată” a acestora şi a celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din ţară, relatează AFP....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă