Peste 900.000 de persoane s-au programat în etapa a doua de vaccinare – cei mai numeroşi, cei peste 65 de ani – INFOGRAFIC

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste 900.000 de persoane s-au programat în etapa a doua de vaccinare – cei mai numeroşi, cei peste 65 de ani – INFOGRAFIC

Peste 900.000 de persoane s-au programat în etapa a doua de vaccinare, începând din 15 ianuarie şi până joi la ora 9:00, cei mai numeroşi fiindcei peste 65 de ani, anunţă Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Știri similare

Ministrul Educaţiei a purtat o cămaşă specială, cu o parte din mânecă detaşabilă, pentru a se vaccina: Am participat la campania pentru Consiliul de Securitate ONU, ocazie cu care am fost în peste 70 de ţări mai altfel, care au necesitat vaccinări specifice

Exclusiv

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a purtat, miercuri, o cămaşă specială, cu o parte din mânecă detaşabilă, pentru a se vaccina, el explicând că a participat la campania pentru Consiliul de Securitate ONU şi a fost în peste 70 de ţări "mai altfel, care au necesitat vaccinări specifice". "Sunt unul dintre cei foarte pregătiţi cu privire la actul de vaccinare din toate perspectivele", a spus el....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bucureşti – Un singur pacient cu Covid-19 e internat în secţia de ATI a Spitalului CF Witting şi alţi 7 pe secţii, la peste 300 de angajaţi. 6 chirurgi, detaşaţi la alt spital Medic: Am pierdut 5 pacienţi pentru că nu au putut intra la control

Spitalul CF Witting din Capitală are internaţi în total 8 pacienţi, dintre care unul singur în secţia de ATI COVID a unităţii sanitare. Şase chirurgi care lucrau la acest spital au fost detaşaţi la Spitalul CF 2 din Capitală în urmă cu două săptămâni. ...

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Sănătăţii: S-a înregistrat o reacţie adversă rară – paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer/ Pacienta se află într-o stare de sănătate bună

Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că a fost înregistrată o reacţie adversă rară - paralizie temporară facială - după administrarea celei de-a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer. Reacţia s-a înregistrat la o femeie din Vâlcea, medic, care în prezent este într-o stare de sănătate bună....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cisternă care transporta peste 30 de tone de combustibil, implicată într-un accident rutier pe DN 1 A, între Ploieşti şi Braşov

Cisternă care transporta peste 30 de tone de combustibil, implicată într-un accident rutier pe DN 1 A, între Ploieşti şi Braşov

Exclusiv

O cisternă încărcată cu 33 de tone de combustibil a fost implicată, duminică după amiază, într-un accident rutier produs pe drumul naţional 1 A, între Ploieşti şi Braşov. Primele date de la faţa locului arată că autocisterna a intrat în coliziune cu un autoturism, iar mulţi pasageri ai acestuia sunt răniţi. La locul accidentului nu există scurgeri de combustibil. ...

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Educaţiei a semnat un ordin pentru reducerea numărului de elevi în clasele de liceu/ Vor fi cel mult 24 de elevi pentru filiera tehnologică, vocaţională şi învăţământul profesional şi 26 în clasele din liceele teoretice

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a semnat un ordin pentru reducerea numărului de elevi în clasele de liceu, decizia urmând a se aplica începând din anul şcolar viitor. Vor fi cel mult 24 de elevi pentru filiera tehnologică, vocaţională şi învăţământul profesional şi 26 în clasele din liceele teoretice....

Vizualizări: 409, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un pod din municipiul Târgu Jiu riscă să se prăbuşească din cauza traficului greu. Autorităţile au instituit restricţii şi solicită bani din Fondul National de Intervenţie – FOTO

Un pod din municipiul Târgu Jiu riscă să se prăbuşească din cauza traficului greu. Autorităţile au instituit restricţii şi solicită bani din Fondul National de Intervenţie – FOTO

Exclusiv

Podul de pe strada Ana Ipătescu din municipiul Târgu Jiu riscă să se prăbuşească, după ce unul dintre trotuare s-a dislocat ca urmare a trepidaţiilor produse de autovehiculele de mare tonaj. Autorităţile locale au instituit restricţii privind circulaţia pe pod, iar Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a decis să solicite sume din Fondul Naţional de Intervenţie pentru remedierea situaţiei. ...

Vizualizări: 327, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Valeriu Gheorghiţă: Nu sunt studii care să arate o corelaţie între frecvenţa reacţiilor adverse şi eficacitatea unui vaccin

Valeriu Gheorghiţă: Nu sunt studii care să arate o corelaţie între frecvenţa reacţiilor adverse şi eficacitatea unui vaccin

Exclusiv

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că aproximativ 3.000 dintre persoanele care au primit unul dintre serurile de imunizare pentru COVID-19 au raportat reacţii adverse, fără a fi fost înregistrate cazuri de şoc anafilactic. Cei mai mulţi dintre cei care au raportat reacţii adverse sunt femei, respectiv 77%. "Faptul că o altă persoană nu dezvoltă acest tip de reacţii adverse nu înseamnă că vaccinul nu este eficient. Reprezintă doar reactivitatea propriului organism faţă de prezenţa unui anumit antigen faţă de care răspunsul imun a fost activat. Nu sunt studii care să arate o corelaţie între frecvenţa reacţiilor adverse şi eficacitatea unui vaccin”, a explicat medicul Valeriu Gheorghiţă. ...

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bode: Dreptul la liberă exprimare a fost înţeles greşit de o minoritate care a ales să se exprime violent/ În seara de marţi au fost 78 de manifestări în 39 de judeţe, au fost 14.000 de protestatari şi am dat 1.300 de amenzi în valoare de 670.000 de lei

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat că dreptul la libera exprimare a fost înţeles greşit de către o minoritate care a ales să se exprime violent la protestele din ultimele zile. El a precizat că marţi seară au fost 78 de manifestări în 39 de judeţe, la care au participat 14.000 de protestatari, fiind date 1.300 de amenzi în valoare de 670.000 de lei. ...

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CNS Cartel Alfa anunţă o acţiune de protest sâmbătă, în perioada în care se desfăşoară Congresul PNL

CNS Cartel Alfa anunţă o acţiune de protest sâmbătă, în perioada în care se desfăşoară Congresul PNL

Exclusiv

Sindicaliştii din cadrul confederaţiei Cartel Alfa anunţă că vor organiza o acţiune de protest la adresa Guvernului sâmbătă, în perioada în care se va desfăşura Congresul PNL la care sunt aşteptaţi 5.000 de delegaţi. Acţiunea va fi precedată de proteste care vor avea loc la nivel judeţean, până vineri. ...

Vizualizări: 439, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîmpeanu, despre elevii şi profesorii cu probleme medicale: Suntem obligaţi să le asigurăm predarea online/ Despre părinţii care vor să îşi ţină copiii acasă, fără a avea boli cronice: Nu pledez pentru acest drept de a alege varianta cea mai comodă

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că, în cazul elevilor şi profesorilor cu vulnerabilităţi medicale, trebuie asigurată predarea online, în actele normative care vor fi emise urmând să fie reglementată şi situaţia copiiilor care locuiesc cu persoane cu boli cronice. Întrebat de ce nu poate opta un părinte să îşi ţină copilul acasă, în afara celor cu boli cronice, Cîmpeanu a afirmat: "Cred că toţi ne dorim întoarcerea la normalitate. Normalitate înseamnă sistemul aşa cum îl cunoaştem, care prevede învăţământul obligatoriu, care nu îţi dădea dreptul, înainte, când era normal, dacă vrei sau nu vrei să mergi la şcoală, nici dacă erai elev, nici dacă erai profesor. Deci eu nu pledez pentru acest drept de a alege varianta cea mai comodă pentru că mie îmi place să fac şcoală din dormitor sau din sufragerie în loc să mă deplasez"....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: 4.875 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 24.822 de teste în ultimele 24 de ore / 127 de pacienţi decedaţi / 1.149 de pacienţi la ATI

Grupul de Comunicare Strategică: 4.875 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 24.822 de teste în ultimele 24 de ore / 127 de pacienţi decedaţi / 1.149 de pacienţi la ATI

Exclusiv

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat miercuri 4.875 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus. De asemenea, în ultimele 24 de ore, 127 de persoane au murit, numărul total al deceselor fiind 15.596 de la debutul pandemiei. La ATI sunt internaţi 1.149 de pacienţi....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CNCAV: 345.150 doze de vaccin Pfizer sosesc luni în România

CNCAV: 345.150 doze de vaccin Pfizer sosesc luni în România

Exclusiv

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că luni va sosi în România o nouă tranşă de vaccin Pfizer BioNTech care constă în 345.150 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră, iar vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Iohannis a discutat cu ministrul Sorin Cîmpeanu despre reluarea cursurilor după actuala vacanţă, cu aplicarea aceloraşi scenarii pe baza cărora s-a desfăşurat activitatea didactică în acest semestru

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, joi la Cotroceni, cu ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, despre sistemul educaţional, precum şi modalitatea de derulare şi de finalizare a anului şcolar 2020-2021, în condiţii de siguranţă pentru toţi participanţii la procesul de învăţământ. Astfel, la reluarea cursurilor după actuala vacanţă, vor fi aplicate aceleaşi scenarii pe baza cărora s-a desfăşurat activitatea didactică în acest semestru....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Raed Arafat, despre orarul magazinelor: Din păcate nu e o măsură plăcută, ştim acest lucru/ Despre numărul mare de cazuri: Dacă nu limităm apariţia cazurilor, riscăm, din nou, să ne colmatăm

Raed Arafat, despre orarul magazinelor: Din păcate nu e o măsură plăcută, ştim acest lucru/ Despre numărul mare de cazuri: Dacă nu limităm apariţia cazurilor, riscăm, din nou, să ne colmatăm

Exclusiv

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a explicat de ce a fost necesară închiderea magazinelor la orele 18.00 şi a făcut apel către angajatori să decaleze programul de lucru al angajaţilor sau să recurgă la telemuncă. Despre numărul mare de cazuri COVID-19, Raed Arafat a declarat că dacă nu va fi limitată apariţia noilor cazuri ”riscăm să ne blocăm”. ...

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: 225 de cazuri noi de COVID-19 şi 20 de decese în ultimele 24 de ore / 93 decese de anul trecut sau de la începutul acestui an, anunţate / Numărul pacienţilor aflaţi la ATI continuă să scadă

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri că s-au raportat, în ultimele 24 de ore, 225 de cazuri noi de COVID-19 şi 20 de decese, cărora li se adaugă alte 93 de anul trecut sau de la începutul acestui an. 341 de pacienţi sunt internaţi la ATI....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă