Cineastul Ladj Ly, realizatorul multi-premiatului „Les misérables”, vizat de o anchetă pentru deturnare de fonduri

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cineastul Ladj Ly, realizatorul multi-premiatului „Les misérables”, vizat de o anchetă pentru deturnare de fonduri

Cineastul francez Ladj Ly, realizatorul multi-premiatului „Les misérables”, nominalizat la Oscar, este vizat de o anchetă pentru deturnare de fonduri, scrie Le Figaro.

O anchetă preliminară pentru abuz de încredere şi spălare de bani a fost deschisă şi au fost comandate mai multe percheziţii în cercul realizatorului de film.

Asociaţia cineastului, care conduce o şcoală de cinema în Seine-Saint-Denis, unde cursurile sunt oferite gratuit, este vizată în această anchetă, a declarat miercuri Parchetul din Bobigny.

În cadrul acestei proceduri deschise în februarie 2020, o percheziţie a avut loc joi în sediile La Cité des Arts Visuels din Montfermeil, a precizat Parchetul.

Potrivit Le Parisien, alte percheziţii, între care la domiciliul cineastului, au fost comandate după o alertă emisă de Tracfin, reţeaua de supraveghere a tranzacţiilor financiare.

„Nu ştim ce ni se reproşează. Pentru moment, Parchetul nu a considerat oportun să ne asculte”, a declarat pentru AFP avocata cineastului, Julia Minkowski, care se apără în cazul de delapidare.

Membru al colectivului artistic Kourtrajmé, Ladj Ly a devenit cunoscut la nivel internaţional în 2019 cu lungmetrajul „Les misérables”, apreciat de critică şi de public. Şcoala Kourtrajmé, creată în 2018 în suburbie Montfermeil, oferă gratuit formare fără condiţii de vârstă şi studii.

Potrivit avocatei, cineastul în vârstă de 43 de ani a aflat despre anchetă la finalul lunii decembrie, când partenerii financiari ai şcolii au fost interogaţi de poliţie. „Această anchetă pune în pericol proectele şi parteneriatele asociaţiei”, a adăugat ea.

Şcoala are deja parteneri importanţi. Secţiunea consacrată artei imaginii este condusă de artistul JR, şi el membru al Kourtrajmé, iar actriţa Ludivine Sagnier se ocupă de formarea actorilor.

Serviciul de streaming Netflix a semnat, la finalul lui 2020, un parteneriat pe trei ani cu şcoala lui Ladj Ly, iar el a contribuit cu finanţări pentru „promovarea unei noi generaţii de talente în creaţia cinematografică şi audiovizuală”.

Știri similare

Cântăreaţa indie soul Arlo Parks a câştigat Mercury Prize pe 2021

Cântăreaţa indie soul Arlo Parks a câştigat Mercury Prize pe 2021

Entertainment

Cântăreaţa indie soul Arlo Parks a câştigat Mercury Prize pe 2021 pentru albumul de debut, „Collapsed In Sunbeams”, în care ea a abordat teme precum depresia şi anxietatea, menţinându-şi sentimentul de speranţă. ...

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierele săptămânii la Cineplexx Băneasa şi Titan

Premierele săptămânii la Cineplexx Băneasa şi Titan

Entertainment

Filmele "Fără zgomot 2", "Godzilla vs. Kong" şi "Peter Iepuraşul: Fugit de acasă" rulează la cinematografele Cineplexx Băneasa şi Titan de vineri. ...

Vizualizări: 558, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vunk a lansat albumul acustic „Numai la doi” – VIDEO

Vunk a lansat albumul acustic „Numai la doi” – VIDEO

Entertainment

Trupa pop Vunk a lansat miercuri albumul acustic „Numai la doi”, care cuprinde 14 piese, fiecare însoţită de proiecte vizuale, după cum a transmis Universal Music România....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Victor Rebengiuc, amintiri de la Cannes cu „Pădurea spânzuraţilor”: Nu aveam bani, nu exista acolo nici măcar un afiş al filmului

Victor Rebengiuc, amintiri de la Cannes cu „Pădurea spânzuraţilor”: Nu aveam bani, nu exista acolo nici măcar un afiş al filmului

Entertainment

Actorul Victor Rebengiuc, invitat al ediţiei de duminică a emisiunii „Insider Politic” de la Prima TV, a povestit experienţa de la Festivalul de Film de la Cannes din 1965, când filmul „Pădurea spânzuraţilor”, în care juca rolul principal, a fost selectat în competiţie şi premiat pentru regie....

Vizualizări: 398, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă