Leonardo DiCaprio i-a scris lui Joe Biden pentru a-i cere să acţioneze în favoarea climatului

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Leonardo DiCaprio i-a scris lui Joe Biden pentru a-i cere să acţioneze în favoarea climatului

Leonardo DiCaprio i-a cerut lui Joe Biden să fie „preşedintele climatului”. Actorul american, angajat de mai mulţi ani pentru planetă, a publicat pe Instagram o scrisoare deschisă succesorului lui Donald Trump, cerându-i să acţioneze în favoarea ecologiei. Aceasta este semnată de personalităţi din lumea divertismentului şi cercetători, precum şi activişti.

„A venit momentul pentru a face faţă crizei climatului”, a scris starul hollywoodian. „Astăzi, mă alătur liderilor din lumea afacerilor, guvernanţilor, sindicatelor şi mişcării mediului pentru a cere preşedintelui Joe Biden să fie un lider al climatului de care avem nevoie şi pe care îl cere ştiinţa”. 

„Sarcina care urmează este enormă: nevoia de combatere a crizei sanitare şi crizele economice mondiale devastatoare, şi de a uni americanii în acest sens, este urgentă”, a continuat starul. „Pe măsură ce ne recuperăm după Covid-19 şi reclădim economia mondială, trebuie să şi acţionăm în favoarea schimbării climatice”, a punctat DiCaprio. 

„De altfel, nu este vorba de misiuni distincte, ci de una şi aceeaşi. Este cel mai important deceniu din istoria umanităţii pentru a face faţă crizei climatice”. 

Actorul precizează că Biden se poate impune drept „preşedintele climatului”, cel „care a îndepărtat umanitatea de la marginea falezei”. „Puteţi transforma sistemele energetice ale lumii, conbustibilii fosili şi energiile curate, creând mai multe locuri de muncă, reducând poluarea şi luptând contra inegalităţilor economice, rasiale şi sanitare”, a explicat el. 

Biden a semnat în prima zi de mandat revenirea SUA în Acordul climatic de la Paris. 

Știri similare

Bruce Dickinson, solistul Iron Maiden, are Covid-19

Bruce Dickinson, solistul Iron Maiden, are Covid-19

Entertainment

Bruce Dickinson, solistul formaţiei Iron Maiden, a fost confirmat cu Covid-19, iar staruri rock precum Gene Simmons şi Sebastian Bach continuă să îndemne fanii să se vaccineze, potrivit www.loudersound.com. ...

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şase pui de broască ţestoasă, salvaţi de o asociaţie de conservare a biodiversităţii – FOTO, VIDEO

Şase pui de broască ţestoasă, salvaţi de o asociaţie de conservare a biodiversităţii – FOTO, VIDEO

Entertainment

Reprezentanţii Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice Focşani fac publică povestea unei ţestoase care a fost călcată de maşină şi rănită grav, dar care a reuşit cu ultimele puteri să depună 7 ouă. Ţestoasa nu a putut fi salvată, însă din ouăle depuse au eclozat şase pui sănătoşi, care zilele trecute au fost eliberaţi în natură. "Le dorim drum bun în noua aventură", au transmis voluntarii de la ACDB Focşani după ce au eliberat broscuţele. ...

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ringo Star, Elton John, Bryan Adams, Paul McCartney, între starurile care şi-au luat rămas-bun de la Charlie Watts: „Cel mai elegant şi mai distins toboşar din rock and roll”

Ringo Star, Elton John, Bryan Adams, Paul McCartney, între starurile care şi-au luat rămas-bun de la Charlie Watts: „Cel mai elegant şi mai distins toboşar din rock and roll”

Entertainment

Ringo Star, Elton John, Bryan Adams, Paul McCartney, Roy Orbison, Joan Jett, Lenny Kravitz, Garbage sunt câteva dintre starurile care i-au adus omagii legendarului Charlie Watts, membru al formaţiei The Rolling Stones, "cel mai elegant şi mai distins toboşar din rock and roll". ...

Vizualizări: 535, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă