Dani Coman, după ce Astra ar risca excluderea din L1 pentru că trei jucători au fost acuzaţi de dopaj: Nu suntem în culpă, îi vom da în judecată pe jucători

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dani Coman, după ce Astra ar risca excluderea din L1 pentru că trei jucători au fost acuzaţi de dopaj: Nu suntem în culpă, îi vom da în judecată pe jucători

Gazeta Sporturilor a scris, marţi, că echipa Astra riscă excluderea din Liga I, după ce jucătorul Alexandru Ioniţă a recunoscut în faţa comisiei ANAD că a efectuat un tratament considerat dopaj de WADA, alături de alţi doi coechipieri, Kehinde Fatai şi Takayuki Seto. În replică, preşedintele clubului din Giurgiu, Daniel Coman, a declarat că gruparea sa nu este în culpă, pentru că nu a beneficiat de eventualul dopaj al celor trei jucători şi a precizat că aceştia vor fi daţi în judecată de Astra.

„Nu a fost o acţiune colectivă din partea clubului. Cazurile nu sunt la fel cu ceea ce s-a întâmplat la Corona Braşov, clubul nu a avut o acţiune colectivă, nu a ştiut de acţiunea pe care au făcut-o jucătorii şi nici nu a beneficiat de vitaminele pe care le-au făcut ei. Nu este adevărat că l-am făcut trădător pe Ioniţă (n.r. – după ce a recunoscut în faţa comisiei). Nu suntem în niciun fel de culpă, nici nu am beneficiat de ceea cea au făcut jucătorii, din contră, şi noi îi vom acţiona în judecată, pentru că au pătat imaginea clubului şi nici nu am putut beneficia de aportul lor, deşi erau trei jucători importanţi pentru noi, iar pe Alex ioniţă s-au dat şi nişte bani pe împrumutul de la CFR. Ne-au lăsat într-un moment în care ne-a fost extrem de greu să mai aducem alţi jucători de valoarea lor, pentru că erau trei jucători importanţi pentru noi. Cu Alex Ioniţă am vorbit mai puţin de două minute. L-am întrebat doar dacă a fost la ANAD. Mi-a spus că a fost, după ce a discutat cu agenţii pe care îi are şi crede că e cea mai bună variantă pentru el. Ce putea să spună Alex Ioniţă în plus faţă de ceea ce a făcut? Nimic. A spus exact realitatea, că a făcut vitamine, că l-a luat Fatai, lucrând soţia lui acolo, l-a luat să facă nişte vitamine. Ei au crezut că aceste vitamine îi vor ajuta pentru a scăpa de Covid. Alex Ioniţă nu ştie ce vitamine a făcut şi câte a făcut. Nu ştie nici măcar şapte paragrafe din contractul lui. Nici ei nu ştiu ce era în flaconul respectiv. Nu au cerut nici opinia medicului sau a staff-ului tehnic, nici a conducerii administrative. Clinica nu este în culpă cu absolut nimic. Ei au actele doveditoare că au făcut 100 de mililitri, le am şi eu, le are şi ANAD-ul, le au şi avocaţii jucătorilor. Au făcut 100 de mililitri, de aceea eu cred cu tărie în nevinovăţia lor”, a declarat Coman, la ProX.

Dani Coman acuză gruparea CFR Cluj, cu care Astra urmează să joace în Liga I (joi), că a comandat articolul despre excluderea din Liga I a clubului giurgiuvean. 

„Astfel de lucruri să ştiţi că pe mine mă lasă un pic dezamăgit, aşa. Înainte se proceda altfel, când aveai un meci de campionat. Se spunea că vrem să-l transferăm pe Budescu, pe Răduţ, pe Balaure, acum văd că se încearcă altfel de mizerii. I-aş ruga pe cei care au comandat aceste materiale să-şi vadă de echipa lor, că e mai bine. Ştiţi că niciodată nu vorbesc în necunoştinţă de cauză. Jucăm la CFR Cluj, o echipă pe care vrem să o batem. Veţi vedea că jucătorii vor fi mult mai îndârjiţi, ştiu şi ei situaţia şi sunt convins că vor arăta foarte bine. Lume multă, oameni puţini, sunt metehne vechi, care nu se vor schimba niciodată, indiferent de generaţii”, a spus el,

Într-o intervenţie la acelaşi post, preşedintele ANAD, Cristian Balaj, a declarat că nu cunoaşte detaliile audierii lui Alexandru Ioniţă.

„Confirm, ca preşedinte al agenţiei, că există pe rol în cadrul comisiei de audiere această speţă. Multe informaţii le aflu din presă, pentu că, în calitate de preşedinte, nu particip la şedinţele comisiei de audiere. Acolo au acces sportivii, reprezentanţii acestora, avocaţii, din partea federaţiei există persoane care au acces cu titlul de observatori. (n.r. – despre faptul că jucătorii nu s-au prezentat la mai multe termene) Avocatul a avut o comunicare cu membrii comisiei. Ştiu că la primul termen a cerut amânare, la al doilea nu s-a prezentat, a cerut din nou amânare, la al treilea a fost invitat online, din câte am înţeles nu a participat şi a cerut nişte documente, i s-a trimis prin mail ca să vină să le ridice de la sediul agenţiei. La următorul termen, în ianuarie, el nu ridicase documentele. Pe mine m-a pierdut, eu am o comunicare bună cu el, avem uşa deschisă pentru toţi cei care doresc să vină, să primească informaţii şi, în măsura în care acestea se pot oferi, le stăm la dispoziţie. În momentul în care un sportiv – nu vorbesc de Ioniţă, pentru că nu cunosc cazul lui, eu nu particip la şedinţele comisiei – colaborează, recunoaşte şi oferă informaţii, el poate obţine ajutor substanţial. Dacă există represalii împotriva unei persoane care de bună credinţă a furnizat dovezi sau informaţii cu privire la o presupusă încălcare a reglementărilor antidoping sau o presupusă neconformitate din codul WADA, persoana care i-a adus aceste represalii va intra şi ea, conform noului cod, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021, sub incidenţa sancţiunilor şi va fi trimisă către comisia de audiere şi va fi deschisă o procedură”, a afirmat Balaj.

În septembrie 2020, jucătorii Kehinde Fatai, Takayuki Seto şi Alexandru Ioniţă de la Astra Giurgiu au urmat un tratament interzis de Agenţia Mondială Antidoping şi au fost suspendaţi provizoriu de ANAD.

Cei trei au urmat un tratatment intravenos cu vitamine şi minerale la o clinică privată din Bucureşti, care a postat în scop publicitar imagini cu ei pe reţelele de socializare.

Agenţia Naţională Antidoping (ANAD) s-a autosesizat şi a deschis o anchetă. Acest tip de tratament devine unul interzis de WADA dacă prin perfuzie este introdusă în corpul unui sportiv o cantitate mai mare de 100 de mililitri la 12 ore şi există suspiciuni că acea cantitate a fost depăşită.

Gsp.ro a precizat că numai Ioniţă a acceptat să vorbescă despre tratamentul efectuat, motiv pentru care ar putea primi o reducere a suspendării de la patru ani la un an. Fatai şi Seto nu s-au prezentat în faţa comisiei de audiere şi riscă o suspendare de patru ani. Pentur că are mai mult de doi jucători care au efectuat un tratatment interzis, Astra riscă excludererea din Liga I. O decizie în acest caz ar putea fi luată la 4 februarie.

Știri similare

Simona Halep se menţine pe locul 3 mondial, dar după Wimbledon riscă să iasă din Top 10 WTA

Simona Halep se menţine pe locul 3 mondial, dar după Wimbledon riscă să iasă din Top 10 WTA

Sport

Simona Halep se menţine pe locul 3 WTA, cu 6.330 de puncte, după australianca Ashleigh Barty, ocupanta locului I şi după japoneza Naomi Osaka, locul al doilea, în clasamentul dat publicităţii luni. Însă românca, deţinătoarea trofeului la All England Club, riscă să iasă din Top 10 WTA pentru prima dată din 2014, după turneul de la Wimbledon, de la care s-a retras din cauza unei accidentări. În clasamentul "live", ea ocupă locul 8 WTA, cu 4.395 de puncte....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cârţu, despre diferenţa dintre starea terenurilor de pe stadioanele Ion Oblemenco şi Wanda Metropolitano: La ei a fost zăpadă spaniolă, la noi e românescă. La 55 de milioane de euro, terenul trebuia să fie verde

Cârţu, despre diferenţa dintre starea terenurilor de pe stadioanele Ion Oblemenco şi Wanda Metropolitano: La ei a fost zăpadă spaniolă, la noi e românescă. La 55 de milioane de euro, terenul trebuia să fie verde

Sport

Preşedintele CS Universitatea Craiova, Sorin Cârţu, a declarat că nu înţelege cum administratorii Stadionului Ion Oblemenco, arenă de 55 de milioane de euro, nu au reuşit să îndepărteze zăpada de pe teren înaintea meciului cu Sepsi. ...

Vizualizări: 325, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Daniel Paraschiv, la FC Voluntari

Daniel Paraschiv, la FC Voluntari

Sport

Cluburile FC Voluntari şi Fotbal Club CFR Cluj au ajuns la un acord în privinţa împrumutului jucătorului Daniel Paraschiv la echipa ilfoveană. ...

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Benzema: Mbappe va juca într-o zi la Real Madrid

Benzema: Mbappe va juca într-o zi la Real Madrid

Sport

Atacantul Karim Benzema este încrezător că Kylian Mbappe va juca într-o zi la Real Madrid, chiar dacă madrilenii au îngheţat negocierile cu PSG pentru transferul francezului....

Vizualizări: 311, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Preliminarii CM: Meciul Brazilia – Argentina a fost suspendat din motive sanitare, după ce patru jucători argentinieni nu au stat în carantină, cum ar fi trebuit

Preliminarii CM: Meciul Brazilia – Argentina a fost suspendat din motive sanitare, după ce patru jucători argentinieni nu au stat în carantină, cum ar fi trebuit

Sport

Meciul Brazilia – Argentina, din preliminariile Cupei Mondiale, a fost suspendat, duminică seară, după doar şapte minute de joc, după ce oficiali din sănătate au pătruns pe teren existând îngrijorare cu privire la trei dintre fotbaliştii echipei oaspete, relatează AP....

Vizualizări: 282, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Keşeru: Chiar toate lucrurile au decurs de minune

Keşeru: Chiar toate lucrurile au decurs de minune

Sport

Atacantul Claudiu Keşeru a declarat, duminică seară, că toate lucrurile au mers de minune pentru FCSB la derbiul cu Dinamo, scor 6-0, în Liga I....

Vizualizări: 309, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
FC Liverpool: Jordan Henderson a fost operat

FC Liverpool: Jordan Henderson a fost operat

Sport

FC Liverpool a anunţat, vineri, că Jordan Henderson a fost operat pentru o problemă la adductori, după ce a suferit o accidentare în zona inghinală la meciul de săptămâna trecută cu Everton....

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă